O femeie spune că a fost răpită de vizitatori misterioşi din alte lumi de peste 50 de ori! Ce au cu ea!?


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free) + prelucrare proprie

O femeie pe nume Paula Smith susține că a avut câteva zeci de întâlniri apropiate cu vizitatori extratereştri. În vârstă de 50 de ani, originară din Bradford, Anglia, Paula susține că a avut prima experiență de răpire extraterestră atunci când era mică și că, de atunci, a fost răpită de vizitatorii din alte lumi de peste 50 de ori.

„Nu există niciun avertisment și nu pot să simt că se va întâmpla ceva”, a spus ea. „Pur și simplu se întâmplă. Tot ce pot face este să continui să-mi văd de viaţă, altfel aș înnebuni.”

Experiențele ei sunt tipice celor care pretind că au fost răpiți de extratereștri, Smith spunând că a fost luată la bordul unei nave spațiale avansată tehnologic de către entități gri cu ochi mari. De mai multe ori, ea s-a trezit după aceea ca având vânătăi și urme ciudate.

„Prima dată când am văzut o navă a fost în 1982”, a spus ea. „Eram în pădure și era complet linişte. Poteca pe care mă aflam devenea din ce în ce mai îngustă și îmi auzeam bătăile inimii. Îmi amintesc că mă uitam prin întuneric, în timp ce ochii mei se adaptau mediului. Am putut vedea ceea ce arăta ca o formă de bumerang, cu un braț suplimentar pe el. Fiecare braț avea o lumină la capăt. Îmi amintesc trei dintre lumini, una era albastră, cealaltă verde, dar nu-mi amintesc culoarea ultimei lumini.”

Femeia spune că a încercat să fugă, dar s-a trezit incapabilă să o facă. „Potrivit familiei mele, lipsisem de patru ore, dar nu-mi amintesc ce s-a întâmplat în acest timp. De atunci, experiențele nu s-au oprit niciodată”.

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): mirror.co.uk

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO