În ultima perioadă, am întâlnit pe Internet o serie de texte, de origine satanică sau francmasonică (de fapt nu mai contează aşa mult originea) care atacă fundamental creştinismul. Să fie clar încă de la bun început: atacuri asupra acesti religii au existat încă de la începutul apariţiei sale, aşa că nu-i nimic nou sub Soare. Numai că detractorii creştinismului din diverse perioade erau oameni cultivaţi, chiar înţelepţi, care citiseră sute şi mii de cărţi înainte de a-şi face o părere asupra creştinismului. Să dăm exemplul celebrului filosof Voltaire care nu credea în dumnezeirea lui Iisus Hristos, pe care-l vedea doar ca pe un mare om. Numai că el sau alţi mari filosofi care vedeau altfel creştinismul n-ar fi afirmat niciodată că „Iisus ar fi Lucifer” sau că „creştinismul este un cult demonic”, afirmaţii pe care le putem întâlni în societatea contemporană.
Deşi nu sunt teolog de formaţie, consider însă că pot înţelege destul de bine creştinismul, fără a cădea în extremităţi. Inaugurez azi o serie de articole, ce vor fi publicate în episoade, care să arate clar cum unele forţe obscure încearcă să manipuleze cititorii Internetului cu tot felul de informaţii false, complet neadevărate, doar cu scopul de a descredita creştinismului, o religie a iubirii. Oare ce urmăresc aceste forţe? Eu cred că ele urmăresc ca să-l îndepărteze pe om de Dumnezeu, de sufletul său, ca omul să se transforme într-o fiinţă materialistă, fără suflet şi inimă, egoistă, fără iubirea de aproapele său. Nici nu vă închipuiţi cât de rău puteţi face atât altora, cât şi vou înşivă, alegând această cale a pierzaniei de suflet.
Primul text care va fi analizat este „Creştinismul originar este un cult demonic”, un text care circulă pe Internet şi care ar vrea să demonstreze că creştinismul nu ar fi altceva decât un fel de…sectă satanistă! Să dăm citire:
Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înşela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină asupra adevăratei ei esenţe. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar. Referinţele citate sunt din Biblia sau Sfânta Scriptură, folosită de Biserica Ortodoxă Română.
Numele Hristos este traducerea cuvântului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care trebuia să vină trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) ca să îi salveze. Prin urmare Hristos trebuia să îndeplinească în primul rând o misiune de salvare a poporului evreu. O astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc. Venirea salvatorului poporului evreu era aşteptată de multe veacuri. Conform credinţei evreilor omul trimis de Iehova trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor oamenilor dar şi un rege din stirpea regelui David, personalitatea istorică remarcabilă care făcuse parte din tribul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din acea spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.
Până aici, totul e corect, mai puţin frazele de început că „aparenţele pot înşela”. Deja, autorul rândurilor de mai sus începe să introducă în subconştientul cititorului neîncrederea în creştinism. Şi astfel, începe manipularea, care va atinge cote paroxistice de prostie până la finalul textului.
Omul Iisus şi-a început misiunea când avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Noul Testament, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri existente la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile acestei misiuni?
O observaţie am de făcut aici: autorul se vede cum încearcă să manipuleze subtil. Îl face pe Iisus „om fără carte”, dar uită să mai precizeze faptul că Iisus în multe din cuvântările sale, redă pasaje întregi din Vechiul Testament, ceea ce denotă un bun cunoscător al religiei şi istoriei poporului evreu. Deci, numai om fără carte nu se putea numi Iisus. De fapt, autorul încearcă să inducă subtil în mintea cititorului faptul că Iisus era un om ignorant. Şi atunci, de la cineva ignorant, la ce să te poţi aştepta? Observaţi încercarea de manipulare?
Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci când o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor ca să scape de acel demon. „Nu sunt trimis decât la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunând mai departe că „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte câini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei, ci dintre neamuri, cei pe care Iisus îi numea câini.
Iarăşi o încercare de manipulare, dar făcută cu altă metodă. Credeţi că Iisus era rasist şi făcea deosebire între rase? El care a spus „Iubiţi-vă aproapele ca pe voi înşivă”? Ar fi putut spune „Iubiţi-vă doar fraţii evrei”, dar Iisus a spus foarte clar ceea ce vroia să transmită. Iisus precizează foarte limpede: „Nu sunt trimis decât la oile cele pierdute ale casei lui Israel”. Toată expresia e doar o parabolă şi vrea să se refere că Iisus îi ajută pe toţi cei care sunt rătăciţi de pe calea cea dreaptă.
Autorul acestui text, foloseşte o metodă binecunoscută pentru cei care vor să manipuleze: neprezentarea întregului fragment din Biblie, ci doar o parte din el. Ştiţi ce urmează, după ce femeia i-a spus lui Iisus: „Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor?” Urmează următorul fragment: „Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela”. Deci, până la urmă Iisus a vindecat-o pe femeie, şi ea pentru că a avut credinţă.
„Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor”.Aşadar, femeia n-a încercat să se contrazică cu Domnul Isus că ar fi altfel, că nu ar fi provenit din „câţei”, adică din păgâni, ci a cerut vindecare pentru fiica ei şi a primit. Aşa poate fiecare păgân primi iertarea, dacă vine să o ceară cu credinţă de la Domnul Iisus. Dar, există unii care se complac în păcat şi, chiar dacă se pretind a fi ajunşi sfinţi, tot câini rămân.
O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, o personalitate politică de excepţie care să aibă regat pe pământ nu în cer. Deci nici această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.
Aici, autorul se contrazice crunt cu ceea spusese mai sus. Vă aduceţi aminte ce afirmase cu un paragraf înainte? Că Iisus i-ar fi făcut pe neevrei câini. Apoi, în acest paragraf zice că „Iisus n-a îndeplinit această caracteristică a salvatorilor evreilor”, el spunând că împărăţia sa este în ceruri. Păi da, prin aceste vorbe Iisus vrea să arate clar că el este Mântuitorul tuturor oamenilor, nu doar al evreilor. Atunci, cum rămâne cu aşa-zisul rasism a lui Iisus? Se pare că o confuzie gravă domneşte în mintea autorului „Cultului demoni al creştinismului”.
Mai departe, în misiunea salvatorului evreilor era inclusă pacea, pe când Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbina casa?
Acum 2 mii de ani, in Iudeea, mozaismul, religia Vechiului Testament, avea nişte reguli foarte stricte, ce trebuiau respectate. Atunci când vine Iisus si le spune tuturor că aceste reguli să fie înnoite, să se producă o adevărată revoluţie interioară, acest lucru li se părea apărătorilor tradiţionali ai mozaismului ca fiind o blasfemie. Dar Iisus le spune discipolilor săi: “Dacă vreţi să Mă urmaţi” – adică, “dacă vreţi să apucaţi pe calea pe care Eu v-o propăvăduiesc”, trebuie să uitaţi de religia mozaică a familiei voastre. În mod sigur că acest lucru, în acea perioadă, a produs certuri în familiile primilor creştini, dar acest lucru întotdeauna s-a întâmplat la apariţia unei noi religii. De ce? Pentru că omul întotdeauna a fost ataşat de vechea sa tradiţie sau religie, şi e foarte greu să-şi schimbe o religie înrădăcinată în minte. Şi Iisus are dreptate: cum poate fi cineva ucenic daca nu are curajul să facă această “revoluţie interioară” şi să uite de vechea religie a familiei sale? Aceasta este semnificaţie simbolică a vorbelor lui Iisus si nu cea dată de cel care a făcut analiza biblică de mai sus.
Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el este aşteptatul mesia era deosebită. Acest fapt a atras reacţii fireşti. Cărturarii ziceau că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30), că are demon (Ioan, 7, 20). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) şi nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare stranie. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi calificat astăzi un om care şi-ar respinge astfel rudele?
Da, e adevărat că mulţi din jurul lui Iisus nu le venea a crede că Iisus ar fi Mesia, şi atunci, dacă nu crezi că cineva este Mesia, începi să crezi despre el că e exact contrariul, adică Lucifer, Beelzebul. Dar, atunci când Iisus a intrat în templul Ierusalimului, cu câteva zile înainte de a fi crucificat, „de Florii”, o mulţime de oameni îl ovaţiona pe Iisus. Şi nu cred că l-ar fi ovaţionat dacă toţi ar fi crezut că el e diavolul…
„Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi calificat astăzi un om care şi-ar respinge astfel rudele?”
Păi, să-ţi spun eu cum stă treaba, dle autor al acestor aberaţii. Iisus îi considera pe toţi oamenii egali în faţa lui; pe mama sa sau pe fraţii săi nu i-ar fi tratat mai deosebit decât pe ceilalţi oameni. Aceasta este caracteristica oricărui sfânt sau om mare: a-i trata pe toţi la fel. Insuşi, Buddha, după ce şi-a părăsit familia, ca să atingă iluminarea, când a ajuns după 6 ani din nou acasă, îşi considera soţia şi copilul său la fel ca orice fiinţă umană. Îşi iubea familia la fel ca pe orice om obişnuit şi străin sie. De ce ar fi făcut Iisus şi Buddha asta? Pentru că amândoi ştiau faptul că, în profunzime, toţi oamenii provin din aceeaşi rădăcină, şi un om nu poate fi mai deosebit decât altul, chiar dacă ar fi fratele tău. Deci, cum ar fi calificat astăzi un om care şi-ar respinge altfel rudele? SFÂNT. Să fie clar.
Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus referitoare la scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmă de 2000 de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzând că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii şcoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentând că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vom vedea în cele ce urmează de ce a spus Iisus aceasta.
Episodul cu scoaterea duhurilor din acel om şi trimiterea lor în turma de porci ne face se ne întrebăm ce a rezultat din intervenţia lui Iisus? Oare duhurile au murit prin moartea porcilor? Nicidecum, deoarece acele duhuri, aşa cum intraseră în acel om, sau cum ieşiseră din el pentru a intra în porci, tot astfel puteau intra în oricine altcineva. Până la urmă intervenţia lui Iisus s-a soldat cu moartea porcilor pentru că duhurile nu au fost distruse cum s-ar aştepta de la cineva cu intenţii bune. În Marcu 5, 12-13 şi Luca 8, 32, se spune despre duhuri că l-au rugat să le îngăduie să intre în porci şi el „le-a dat voie”, „le-a îngăduit” considerându-l astfel mai puternic decât ele. Prin urmare i-au cerut permisiunea ca de la cineva mai mare ierarhic ca ele. Deci Iisus dispunea cum dorea de duhurile rele.
Oare autorul acestor rânduri n-a auzit de exorcism? Este un proces de scoatere de duhurilor rele din fiinţele umane. Acesta a fost realizat, de-a lungul timpurilor, de o mulţime de oameni, preoţi, sfinţi. Dacă toţi aceştia au reuşit să scoată demonii din oameni, cu atât mai mult Iisus, considerat Mântuitorul nostru, avea puterea de a face acest lucru. Iar scoaterea demonilor nu e un proces diabolic! Căci niciodată satana nu ar face acest lucru împotriva propriilor săi „fii”. De ce le-a îngăduit Iisus acelor duhuri rele să mai supravieţuiască? Pentru că Iisus a fost şi va rămâne o fiinţa plină de compasiune! El nu dorea moartea nimănui…dar e foarte greu pentru noi, oamenii, să înţelegem o astfel de atitudine. Noi gândim doar în termeni de ucidere, răzbunare şi sânge.
Ne întrebăm pe bună dreptate ce se întâmplă cu duhurile necurate care ies din om? Răspunsul îl dă chiar Iisus în Luca, 11, 24-26: „Când duhul necurat iese din om, umblă prin locuri fără de apă căutând odihna; şi negăsind, zice: Mă voi întoarce în casa mea, din care am ieşit. Şi venind, o află măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el; şi ele intră şi locuiesc acolo; şi starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decât cea dintâi”. Aceste trei versete din Sfânta Evanghelie după Luca sunt cele mai revelatoare cu privire la adevăratele intenţii ale lui Iisus. Nicăieri în Noul Testament nu se afirmă că Iisus a distrus duhurile rele care îi chinuiau pe oamenii posedaţi, ci le-a scos sau le-a îngăduit să iasă din acei oameni posedaţi. Logica ne îndeamnă să credem că un om venit de la Dumnezeu, cum se crede despre Iisus, trebuia să distrugă duhurile rele şi astfel să le împiedice să intre iarăşi în oameni. Dar Iisus nu face aceasta. Conform spuselor lui Iisus în Luca, 11, 24-26, un duh rău va reveni în cel posedat cu forţă şi mai mare astfel „starea de pe urmă a omului aceluia se face mai rea decât cea dintâi” (Luca, 11, 26). Mai putem oare crede în intenţiile bune ale lui Iisus?
Da, cred în intenţiile bune, pentru că tot în Biblie scrie foarte clar „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă”. Iisus i-a ajutat pe acei oameni, cu puterea şi milostenia sa, să scape de acele duhuri, dar depindeau numai de oameni apoi ca, având în faţă miracolul produs, să reziste acelor duhuri rele. Pentru că acei oameni, crezând în miracolul şi credinţa oferită de Iisus, duhurile rele n-ar mai fi fost în stare să pătrundă din nou în sufletul acelui om. Fragmentul lui Evanghelia după Luca vrea de fapt, să sugereze metaforic altceva, ceva mai profund decât unii ar putea înţelege. E vorba de faptul că…fiind în păcat şi apoi, fiind ajutat de cineva (cum este Iisus) să scapi de acel păcat, devii inocent. În momentul acela, ai şansa, oportunitatea, de a evolua spiritual; dacă nu o faci, şi cazi din nou în păcat, a doua cădere în păcat va fi mult mai gravă decât prima, şi nu vei mai avea aproape nicio şansă de a evolua spiritual. Aceasta este adevărata semnificaţie „al celor şapte duhuri mai rele” care se pot întoarce în sufletul celui abia scăpat de păcat. Cine vrea să înveţe din asta ceva, foarte bine, cine nu să rămână în ignoranţă.
Intervenţiile lui Iisus sunt malefice fără ambiguitate. Un duh necurat trebuia distrus nu doar lăsat să iasă din corpul posedatului, ca ulterior să revină tot acolo. Rezultă că toate activităţile lui Iisus de scoatere a duhurilor necurate din oameni nu făceau decât să înmulţească duhurile rele. Iată cum a procedat „fiul lui Dumnezeu” cu „ajutorul” dat posedaţilor de duhuri necurate. Aceasta explică şi faptul de ce Iisus spunea că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului.
Dle autor, comentariile tale sunt total malefice. Ţi-am explicat mai sus semnificaţia ascunsă, ezoterică, al „duhurilor scoase”.
Iisus era mână în mână cu diavolul, activităţile lui de scoatere a duhurilor necurate nu erau făcute decât ca să-i impresioneze pe oameni, dar el ştia foarte bine că duhurile vor reveni mai târziu în omul de unde ieşiseră, de data aceasta însoţite de alte duhuri mai rele.
Revenind la episodul cu porcii, dacă Iisus ar fi avut cu adevărat putere de la Dumnezeu şi intenţii bune ar fi distrus acele duhuri nu le-ar fi permis să intre în porci şi astfel să fie lasate libere să facă un rău şi mai mare după moartea porcilor. Puterea lui Iisus era prin urmare dată de diavol. Întreg episodul cu porcii arată natura demonică a lui Iisus. Din toată acea întîmplare au rămas păgubiţi oamenii, proprietarii porcilor, care fiindu-le frică de Iisus şi puterea lui demonică nici măcar nu au îndrăznit să-i ceară să fie despăgubiţi. Rezultatul final a fost moartea porcilor, paguba oamenilor şi mărirea răului prin duhurile necurate libere să-şi continuie teroarea demonică.
Dle autor, tu eşti singurul mână în mână cu diavolul. Dacă Iisus ar fi fost mână în mână cu diavolul nu ar mai fi fost crucificat, s-ar fi răzbunat pe cei care i-au făcut rău. Aşa acţionează diavolul: plin de răzbunare şi însetat de sânge.
În ritmul acesta de proliferare a duhurile necurate, care fiecare aducea apoi „alte şapte duhuri mai rele decât el” (Luca, 11, 26), nu este surprinzător de ce duhurile necurate s-au înmulţit peste măsură astfel că au susţinut ceea ce ulterior a devenit religia creştină ca şi cult demonic. Se poate face un mic calcul. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum Iisus a trimis duhurile rele într-o turmă de 2000 de porci. Presupunând că în fiecare porc a intrat un duh necurat, după moartea porcilor cele 2000 de duhuri au chemat fiecare câte şapte duhuri mai rele decât ele (Luca, 11, 26) rezultând un număr de 16000 de duhuri necurate. (Notă: 2.000 x 7 = 14.000, nu 16.000, ceea ce arată că autorul acestui articol nu prea ştie nici aritmetica!) Unde au intrat aceste duhuri mai târziu? În oameni, deoarece porcii muriseră. Creştinii care au urmat după Iisus au avut din plin duhuri necurate care sa-i posede. La înmulţirea duhurilor rele au contribuit apoi şi apostolii şi toţi cei care cunosc astfel de metode de scoatere a duhurilor necurate, chiar şi în ziua de astăzi. Se explică astfel proliferarea creştinismului care nu duce lipsă de fanatici şi dezechilibraţi, semne tipice de posesiune demonică. Cazul unor neoprotestanţi („pocăiţi”, cum sunt numiţi de obicei) este tipic: unii se înfierbântă la adunări arătându-şi evident latura de posesiune demonică.
Mai aduc, de asemenea, la cunoştinţă, o altă simbolistică a turmelor de porci. Porcii au aici simbolismul omului lacom, curvar, care se tăvălesc în mocirla păcatelor. Demonii i-au spus lui Iisus: „Dă-ne voie să ne ducem din oameni în aceste dobitoace care, deşi sunt ale Tale, sunt murdare, leneşe şi lacome, fiind chipul patimilor trupeşti la care noi îi învăţăm pe oameni”. Şi a zis Hristos: „Mergeţi!”. De ce le-a dat voie? Pentru că porcul este un animal greoi, leneş, lacom, mocirlos şi murdar, aşa cum e un om păcătos care se tăvăleşte în lăcomie, şi în beţie, şi în mocirla faradelegilor curviei. Le-a dat voie, pentru a arăta simbolul omului în care locuiesc dracii. Dar autorul iniţial a şi ajuns de la dracii din turmele de porci la concluzia că “creştinismul e cult demonic!” Se poate vedea clar manipularea pe care încearcă să o inducă.
Un alt episod din faptele lui Iisus este cel cu zmochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Să spună oamenii care raţionează: Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănânce? Să ne imaginăm că un astfel de om merge la casa cuiva şi cere mâncare. Nu i se dă pentru că oamenii din acea casă pur şi simplu nu au mâncare în acel moment. Apoi cel care a cerut mâncare îi blestemă ca în veac să nu aibă mâncare în casa lor. Cum ar fi etichetată o astfel de persoană care aduce ocară unor oameni pentru că pur şi simplu nu au mâncare atunci când el vrea să mănânce? Cazul lui Iisus este cel al omului rău şi iraţional. Un astfel de episod s-ar fi soldat astăzi cu furia oamenilor care i-ar fi tras câteva beţe pe spinare „fiului lui Dumnezeu”.
Deşi nu-mi place deloc violenţa fizică, câteva beţe pe spinare ai merita tu, dle autor al acestor prostii. Acesta e un exemplu clar de manipulare uriaşă, prin scoaterea unui fragment din întregul său fragment. Iată care era întregul text din Noul Testament (Evanghelia după Matei):
“12. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit.
13. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor.
14. Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau”.
…………………………………………………………………………………………………………………….
20. Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini.
21. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.
22. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu.
23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
24. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.
25. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre.
26. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre”.
Deci, care era pilda lui Iisus? Pilda credinţei. Dacă vor să apuce pe o cale spirituală, oamenii trebuie să aibă credinţă. Dacă ai credinţă, poţi muta şi munţii, ne spune Iisus. Pilda credinţei poate fi un act făcut de un om rău, aşa cum ne sugerează autorul mai sus? Cât de prost poţi să fii pentru a înţelege o asemenea aberaţie?
De asemenea, smochinul uscat nu este altceva decât o altă parabolă. Smochinul cel neroditor era simbolul templului evreiesc care nu putea mântui pe om. El nu avea decât frunze, adică podoabe exterioare, iar nu duh dătător de viaţă. De aceea l-a lepădat Iisus şi l-a condamnat să se usuce, pentru ca în tulpina să altoiască temelia Bisericii Creştine.
Arhimandritul Ioanichie Bălan, în cartea sa: “Predici la postul mare” (2007), ne spune atât de frumos semnificaţia smochinului neroditor: “Smochinul cel neroditor a fost blestemat şi uscat apoi din pricina trufiei sale. Copacul fără roade este icoana omului mândru. El nu are decât frunze. El nu are decât umbră. El nu-şi pleacă crengile la pământ, ca şi copacul plin de fructe. El se ridică spre cer, ca plopul care are numai frunze. Omul mândru este urât şi lui Dumnezeu şi oamenilor. El nu se pleacă celui de jos. El nu mângâie pe cel căzut, căci nu se poate pleca la pământ. El nu hrăneşte cu nimic pe cel flămând, căci se îngreţoşează de dânsul. Omul mândru nu se poate mântui, de nu se va smeri. De aceea şi Hristos îl usucă prin blestem, ca să nu se mai mândrească cu frunzele sale; căci mai bine îl vrea pe om smerit şi plecat ca un olog uscat, decât ca un brad verde, dar mândru şi îngâmfat”.
Fiţi atenţi că acum urmează o aberaţie şi mai mare:
Să trecem la învăţăturile lui Iisus. Una dintre ele se referă la ceea ce omul mănâncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pântece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mânca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Câţi oameni cred că nu contează ce băgăm în pântece? Dacă cineva bagă în gură otravă sau mâncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cât priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.
Dl autor habar n-are de religie, de spiritualitate. Ce ştie el? Să mănânce asemenea unui animal şi atât. Dar omul e mai mult decât un animal, e mai mult decât mâncare. Cine se rezumă doar la mâncare, e la nivelul unui simplu animal. Aşa fac şi animalele. Omul, în schimb, are sentimente, are dragoste, are inimă, are credinţă. Ceea ce vrea să ne spună Iisus este faptul că e nevoie să fim conştienţi de superioritatea spiritului asupra materiei, că mâncarea e pentru trup, dar tot ce ţine de evoluţia spirituală aparţine spiritului. Păcatul omului poate avea loc fie la nivelul gândului, fie la nivelul cuvintelor, fie la nivelul faptelor, iar Iisus ne propăvăduieşte în acest fragment cum să rămânem fără de păcat la nivelul cuvintelor.
Să analizăm acum doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic ce respectă această învăţătură a lui Iisus. De exemplu, un om ticălos este prins în fărădeligile lui şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorât un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugând că a cerut iertare lui Iisus pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfânt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfânt!
Eşti total deplasat, dle autor. Ai o imaginaţie foarte bogată…Iisus n-a spus nicăieri că cel care ucide sau fură să fie eliberat dacă nu-l huleşte pe Duhul Sfânt. Cât de idiot poţi fi să faci o asemenea afirmaţie? Sau cât de dus cu pluta?
Întrebare: poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă nu poate funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.
Prostie curată e învăţătura ta: Iisus nu spune nicăieri să nu respecte legile omeneşti. Un om dacă a comis o crimă, trebuie să plătească legile omeneşti care pedepseşte acea crimă. Ce-a zis Iisus? “Daţi Cezarului ce-i a Cezarului, şi Domnului ce-i a Domnului”. Dar la nivel spiritual, dacă acel om îşi va recunoaşte păcatele din toată inima, atunci el va fie iertat de Dumnezeu. Da, e adevărat, de societate nu va iertat (şi nici nu e nevoie să fie iertat). Şi atunci care e prostia învăţăturii lui Iisus, faptul de a ierta la nivel spiritual, dacă omul într-adevăr se căieşte din tot sufletul pentru fapta comisă?
Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mâna diavolului decât cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere faptul că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Diavolul iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos mereu în păcat. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor. Este oare acesta salvatorul? Poate trimisul lui Dumnezeu să-i îndemne pe oamenii să se complacă în rele iertându-le tot timpul fărădelegile? Mai degrabă un spirit demonic face aceasta.
Aceasta este aberaţia secolului, ceea ce mă face să mă opresc aici în analiză şi să nu mai continui să analizez prostiile altora (deşi mai avea fragmente de spus). Aţi citit bine ce spune acest autor: “DIAVOLUL IARTĂ DE PĂCAT”. Cine? Diavolul, simbolul răutăţii şi al răzbunării!??? Păi diavolul înseamnă în primul rand răzbunare! Cum poţi defini ca diavolul ca fiind o fiinţă bună şi iertătoare? Aţi mai văzut până acum o asemenea aberatie? Acest autor trăieşte într-o lume iluzorie, falsă, aberantă şi cretinoidă. Să ne ferească Domnul de asemenea indivizi ca el!
Diavolul iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos mereu în păcat.
Diavolul nu iartă deloc, ci pur şi simplu e păcat. Diavolul înseamnă păcat şi păcatul înseamnă diavol. Iertarea nu e a diavolului, ci a lui Dumnezeu şi al fiului Său, Iisus Hristos. Cel care ar fi avut minime cunoştinţe de teologie creştină, ar fi ştiut lucrul acesta. Dar nu şi ignorantul care a scris asemenea prostii.
Iată ce mai adaugă acest autor la final:
Mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sînt un întemniţat al lui Iisus.
Eu aş mai adăuga: “Nu mai porţi jugul crucii, dar ai ales, în mod categoric, să porţi jugul prostiei.” Să sperăm că, la întâlnirea cu Domnul, din lumea cealalta, îţi vei da seama ce laţ ţi-ai pus la gât.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În ultima perioadă, am întâlnit pe Internet o serie de texte, de origine satanică sau francmasonică (de fapt nu mai contează aşa mult originea) care atacă fundamental creştinismul. Să fie clar încă de la bun început: atacuri asupra acesti religii au existat încă de la începutul apariţiei sale, aşa că nu-i nimic nou sub Soare. Numai că detractorii creştinismului din diverse perioade erau oameni cultivaţi, chiar înţelepţi, care citiseră sute şi mii de cărţi înainte de a-şi face o părere asupra creştinismului. Să dăm exemplul celebrului filosof Voltaire care nu credea în dumnezeirea lui Iisus Hristos, pe care-l vedea doar ca pe un mare om. Numai că el sau alţi mari filosofi care vedeau altfel creştinismul n-ar fi afirmat niciodată că „Iisus ar fi Lucifer” sau că „creştinismul este un cult demonic”, afirmaţii pe care le putem întâlni în societatea contemporană.
Iarăşi o încercare de manipulare, dar făcută cu altă metodă. Credeţi că Iisus era rasist şi făcea deosebire între rase? El care a spus „Iubiţi-vă aproapele ca pe voi înşivă”? Ar fi putut spune „Iubiţi-vă doar fraţii evrei”, dar Iisus a spus foarte clar ceea ce vroia să transmită. Iisus precizează foarte limpede: „Nu sunt trimis decât la oile cele pierdute ale casei lui Israel”. Toată expresia e doar o parabolă şi vrea să se refere că Iisus îi ajută pe toţi cei care sunt rătăciţi de pe calea cea dreaptă.
Acum 2 mii de ani, in Iudeea, mozaismul, religia Vechiului Testament, avea nişte reguli foarte stricte, ce trebuiau respectate. Atunci când vine Iisus si le spune tuturor că aceste reguli să fie înnoite, să se producă o adevărată revoluţie interioară, acest lucru li se părea apărătorilor tradiţionali ai mozaismului ca fiind o blasfemie. Dar Iisus le spune discipolilor săi: “Dacă vreţi să Mă urmaţi” – adică, “dacă vreţi să apucaţi pe calea pe care Eu v-o propăvăduiesc”, trebuie să uitaţi de religia mozaică a familiei voastre. În mod sigur că acest lucru, în acea perioadă, a produs certuri în familiile primilor creştini, dar acest lucru întotdeauna s-a întâmplat la apariţia unei noi religii. De ce? Pentru că omul întotdeauna a fost ataşat de vechea sa tradiţie sau religie, şi e foarte greu să-şi schimbe o religie înrădăcinată în minte. Şi Iisus are dreptate: cum poate fi cineva ucenic daca nu are curajul să facă această “revoluţie interioară” şi să uite de vechea religie a familiei sale? Aceasta este semnificaţie simbolică a vorbelor lui Iisus si nu cea dată de cel care a făcut analiza biblică de mai sus.
Păi, să-ţi spun eu cum stă treaba, dle autor al acestor aberaţii. Iisus îi considera pe toţi oamenii egali în faţa lui; pe mama sa sau pe fraţii săi nu i-ar fi tratat mai deosebit decât pe ceilalţi oameni. Aceasta este caracteristica oricărui sfânt sau om mare: a-i trata pe toţi la fel. Insuşi, Buddha, după ce şi-a părăsit familia, ca să atingă iluminarea, când a ajuns după 6 ani din nou acasă, îşi considera soţia şi copilul său la fel ca orice fiinţă umană. Îşi iubea familia la fel ca pe orice om obişnuit şi străin sie. De ce ar fi făcut Iisus şi Buddha asta? Pentru că amândoi ştiau faptul că, în profunzime, toţi oamenii provin din aceeaşi rădăcină, şi un om nu poate fi mai deosebit decât altul, chiar dacă ar fi fratele tău. Deci, cum ar fi calificat astăzi un om care şi-ar respinge altfel rudele? SFÂNT. Să fie clar.
Deşi nu-mi place deloc violenţa fizică, câteva beţe pe spinare ai merita tu, dle autor al acestor prostii. Acesta e un exemplu clar de manipulare uriaşă, prin scoaterea unui fragment din întregul său fragment. Iată care era întregul text din Noul Testament (Evanghelia după Matei):
