În alegerea acelor scrieri din creştinismul timpuriu care pot face din Noul Testament, Biserica a stabilit un criteriu clar: vor fi incluse în Biblie doar acele scrieri care au legătură cu apostolii. Dacă cineva a scris ceva ce nu are legătură apostolică, atunci, chiar dacă acea scriere a fost corectă, ea nu poate fi considerată a fi scripturală. Astfel, avem o mulţime de scrieri de la începutul creştinismului, foarte valoroase atât din punct de vedere istoric, cât şi teologic, dar care nu fac parte din Noul Testament.
Am putea da exemplul aici Primei Epistole a lui Clement către Corinteni, o lucrare extrem de valoroasă, ce nu face parte din Biblie. Dacă ar fi fost inclusă în Biblie, atunci altfel ar fi stat lucrurile în legătură cu anumite decizii ale Bisericii Catolice. Să luăm exemplul edictului papei Pius al IX-lea (1854) care a stabilit Doctrina Imaculatei Concepţii, doctrină respinsă de protestanţi, nu pentru că n-ar fi de acord cu ea, ci pentru că în edict este scris faptul că dacă nu esti de acord cu această doctrină, atunci vei fi excomunicat şi nu vei putea obţine mântuirea sufletului. Protestanţii spun că în Sfânta Scriptură nu se găseşte niciun cuvânt care să spună că cei care nu sunt de acord cu sacrementele nu pot fi mântuiţi. Şi e posibil ca protestanţii să aibă dreptate…











