Există o „Biserică ascunsă a creştinismului”, fondată de Ioan Botezătorul, pe baza învățăturilor secrete primite de la Iisus?


Graalul, în legendele mistice ale Evului Mediu, era un vas în care Iosif din Arimateea ar fi strâns sângele lui Iisus Hristos. Se credea că acest vas ar fi fost făcut dintr-o singură piatră prețioasă și că ar fi fost înzestrat cu puteri miraculoase. În literatura cavalerească a Evului Mediu, povestirea aventurilor imaginare ale cavalerilor plecați în căutarea „Sf. Graal” reprezintă un ciclu foarte întins.

În monumentalul studiu al legendelor Sf. Graal, „The Hidden Church of the Holy Graal” („Biserica ascunsă a Sfîntului Graal”, 1902), eruditul ocultist A.E. Waite a identificat în cadrul creștinismului o tradiție secretă ce se află la baza întregului concept al acestor legende. Waite a fost unul dintre primii specialiști care au remarcat elementele alchimice, ermetice și gnostice ale povestirilor. Deși era sigur că există indicii puternice cu privire la prezența unei asemenea „biserici ascunse” în legendele Graalului, ocultistul nu a putut preciza natura acesteia, dar a subliniat ceea ce el a numit „tradiția ioanină (sau ioanită)”.

Waite se referă la o idee străveche în cercurile ezoterice, care susține că ar fi existat o școală mistică a creștinismului, fondată de Ioan Botezătorul pe baza învățăturilor secrete primite de la Iisus. Această idee ocultă nu-și are locul în creștinismul exoteric, transmis prin intermediul lui Petru. Waite consideră că această tradiție a pătruns în Europa prin sudul Galiei – regiunea sudică a Franței – înainte de a fi rafinată de Biserica celtică timpurie din Anglia.

În ciuda elementelor celtice din legendele Graalului, Waite crede că influența ioanită provine din Orientul Mijlociu, fiind transmisă de templieri. Deși nu susține că aceasta este singura conexiune posibilă, fiindcă nu există dovezi convingătoare, el afirmă că este totuși cea mai plauzibilă. Autorul este sigur însă că poveștile despre Graal aveau la bază un fel de „Biserică ascunsă”, asociată cu templierii.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.