Pământul este o planetă surprinzătoare: în primul rând pentru că are câmp magnetic. În sistemul nostru solar există corpuri cereşti ce nu au câmp magnetic (ca vecinii noştri, Venus şi Marte). Iar acum, cercetătorii au mai făcut o descoperire ciudată (conform unui studiu publicat în revista „Physical Review Letters”): ei au aflat că nucleul interior solid al Pământului are vârsta de 1 miliard de ani, şi asta în condiţiile în care vârsta planetei noastre este estimată la 4,5 miliarde de ani.
Terra este formată din mai multe straturi suprapuse: crustă (solidă), manta (lichidă / vâscoasă) şi un nucleu (ce are o parte exterioară lichidă şi una interioară solidă). Procesele care au loc în interiorul nucleului contribuie la producerea câmpului magnetic ce înconjoară Pământul, protejând astfel planeta noastră de efectele nocive ale radiaţilor solare şi cosmice.
Aşadar, e foarte important nucleul intern, solid, al Terrei, ce arată ca o bilă de fier, cu un diametru de circa 2440 de km. Iar în urma noului experiment, s-a ajuns la concluzia că nucleului interior terestru are o vârstă cuprinsă între 1 – 1,3 miliarde de ani vechime. Această nouă estimare diferă de cea din 2016, când se teoretiza faptul că nucleul interior al Pământului ar avea doar 700 de milioane de ani vechime.
Dar, noua estimare este mai corectă, întrucât, într-un studiu din 2015 se arată că a existat o intensificare a câmpului magnetic terestru acum 1 – 1,5 miliarde de ani, ceea ce corespunde cu crearea nucleului intern.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025