Novgorod Codex – un codex misterios cu zeci sau sute de texte ascunse


Pe 13 iulie 2000, arheologii din Novgorod (Rusia), sub conducerea profesorului V. L. Ianin, au scos la iveală trei tăbliţe de lemn cerate, care alcătuiesc aşa-zisul „Codex de la Novgorod”. Acest codex poate fi datat în prima parte a secolului al 11-lea, aşadar are un mileniu vechime. Este singurul artefact medieval de acest tip din întreaga lume slavonă, şi unul dintre foarte puținele din Europa care s-au păstrat ca şi întreg.

Textul de pe tăbliţe a fost scris în alfabetul chirilic, iar limba folosită este slavona veche. Textul care s-a păstrat pe ceară prezintă câteva fragmente din Psalmii 75 și 76, din Biblie. În afară de câteva litere deteriorate, textul poate fi citit cu ușurință.

Cu toate acestea, după ce s-a îndepărtat ceara pentru conservare, a fost dezvăluit faptul că, în afară de textul principal, codexul păstrează în lemn, sub ceară, urmele slabe ale unor scrieri anterioare. Textele ascunse sunt de interes excepțional, atât pentru conținutul lor literar, cât și pentru implicațiile lor istorice. Acestea includ, de exemplu, o serie de compoziții slave necunoscute până în prezent, scrise de un singur autor și reflectând o ortodoxie non-canonică.

Studiul textelor ascunse prezintă provocări deosebit de complexe, atât din punct de vedere tehnic cât și filologic. Recrearea aceste texte ascunse este extrem de dificilă. De multe ori, urmele slabe din text sunt imposibil de distins printre fisuri și alte neregularități din lemn. Codex-ul a fost, de asemenea, refolosit de mai multe ori, creând strat peste strat de texte ascunse. Novgorod Codex poate conține zeci sau chiar sute de straturi de texte ascunse…

Sursa: Oxford University

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO