Enigmele decăderii civilizaţiei maya


maya1Mayaşii, urmaşii olmecilor

Cultura maya a fost nu numai vecină, dar şi urmaşă directă a unei alte culturi vechi, a olmecilor, al cărei centru se afla în localitatea La Venta, pe o insulă acoperită cu mlaştini. Se pare că olmecii au fost primii locuitori ai Lumii Noi care şi-au dat seama de importanţa calendarului.

Cea mai veche dată săpată în piatră le aparţine : pe o stelă din Tres Zapotes, anul (corespunzător calendarului nostru) 31 î.Hr. Următoarea dată, săpată pe o figurină de jadeită, este 162 d.Hr. Dar ambele date sunt relativ târzii: pentru La Venta, măsurătorile cu carbon 14 au dat 1454 + 300 î.Hr. până la 126 + 250 d.Hr. Calendarul olmec a fost preluat de către maiaşi, care l-au îmbunătăţit făcând din el cel mai exact calendar din lume.

Civilizaţia maya apare acum 2.500 de ani

Primele ştiri despre amerindienii maya datează din jurul anului 500 î.Hr., când s-a desăvârşit despărţirea huaxtecilor de maiaşii propriu-zişi, proces îndelungat, care se întinde peste trei veacuri. Acest proces este şi el legat de o chestiune care până acum n-a primit o explicaţie satisfăcătoare: deşi cercetările mai noi au arătat că, etnic şi lingvistic, huaxtecii sunt înrudiţi cu marea familie maya, cu toate acestea, în timp ce popoarele maya şi-au dezvoltat neîncetat cultura, ajungând pe o treaptă înaltă, huaxtecii au rămas la un stadiu destul de înapoiat; ei n-au participat la dezvoltarea scrierii hieroglifice şi a calendarului, n-au folosit elementele tipice ale arhitecturii maya, iar în artă, cu toate că au creat un stil propriu, l-au păstrat aproape neschimbat vreme de milenii.

Mayaşii în primele 8 veacuri

maya3Prima perioadă istorică a popoarelor maya, numită de arheologi „perioada de formaţie”, durează mai mult de opt veacuri, până în anul 320 d.Hr. Din această perioadă au rămas doar puţine vestigii răspândite pe aproape întregul cuprins al teritoriului. Figurinele de ceramică găsite în regiunea Peten au trăsături caracteristice care arată că vechii locuitori ai regiunii erau într-adevăr maiaşi  (fapt care poate fi stabilit destul  de lesne,  de vreme ce, dintre toate populaţiile cunoscute mai ales în acea regiune, maiaşii au feţele cele mai late şi capetele cele mai rotunde – craniul cu diametrele longitudinal şi transversal aproape egale ; până aproape de zilele noastre ei îşi accentuau brahicefalîa aplicându-şi, de la o vârstă destul de fragedă, un soi de rame în jurul capului, obţinând astfel deformarea dorită a craniului, care trecea drept criteriu de frumuseţe…)

Unele figurine din acea perioadă, modelate de mână, au braţele şi picioarele tratate într-o manieră pe care astăzi am numi-o impresionistă, anunţând dezvoltarea viitoare a sculpturii maya.

Epoca de Aur a culturii maya

Această epocă de înflorire a culturii maya, cuprinsă între anii 320— 987 d.Hr., este desemnată de istorici sub numele de „Vechiul Imperiu” (prin analogie cu istoria Egiptului antic) — un răstimp de peste şase veacuri şi jumătate, care începe cu cea mai veche dată săpată pe o placheta de jad găsită pe locul actualului oraş Puerto Barrios din Guatemala (cea mai veche stelă datată se află la Uaxactun şi poartă data 9 aprilie 328 d.Hr. fiind descoperită în anul 1916 de către arheologul Sylvanus Morley) şi se sfârşeşte cu părăsirea principalelor centre, din motive care până astăzi n-au fost încă pe deplin lămurite.

Unii arheologi sunt de părere că oraşele maiaşe din câmpie formau în această perioadă o federaţie a cărei conducere se găsea în mâinile unei mici caste de preoţi şi de nobili, înrudiţi şi dominaţi de preocupări religioase. Conducerea fiecărui oraş era dualistă: un şef (halach uinic) care exercita autoritatea civilă având şi funcţii religioase, şi un altul (ah kan mai) care se consacra activităţilor sacerdotale şi studiului astronomiei. Pătura conducătoare făcea un apel constant pentru mână de lucru în micile aşezări din jurul oraşului, pentru construirea de temple, piramide, palate, stele; construcţiile se ridicau după culesul porumbului, când oamenii de rând puteau lucra la căratul materialelor, sub conducerea arhitecţilor, zidarilor şi pietrarilor.

Ritmul construcţiilor s-a accelerat către sfârşitul perioadei Vechiului Imperiu; nu numai că se clădesc edificii mai multe, dar şi calitatea construcţiilor se îmbunătăţeşte: zidăria devine mai fină, clădirile mai spaţioase, ceramica mai îngrijit lucrată, stelele mai graţioase, iar sculptura manifestă mai multă sensibilitate, mai multă inspiraţie.

Începutul decăderii oraşelor mayaşe

maya4La sfârşitul acestei perioade de înflorire, oraşele maiaşe au început să decadă, proces care se produce uneori destul de subit; în câteva cazuri, munca încetează atât de brusc, încât platforme a căror construcţie se terminase nu şi-au mai primit clădirile, iar la Uaxactun zidurile ultimei clădiri sunt ridicate numai pe jumătate.

Datele înscrise pe ultimele stele ne îngăduie să situăm în timp această stagnare, care se produce treptat. În unele oraşe destul de timpuriu (la Copan puţin după anul 800) ; în anul 987, construcţiile încetaseră pe întreg teritoriul locuit de maiaşi.

Decăderea civilizaţiei maya s-a datorat emigrării populaţiei?

Cauzele stagnării n-au găsit până astăzi o explicaţie mulţumitoare. Mai răspândită este părerea că metodele de agricultură (defrişarea pădurilor prin foc, cultură vreme de doi sau trei ani, apoi părăsirea pământului lăsat iar în voia pădurii) cereau eforturi prea mari, creşterea populaţiei ducând la o subalimentaţie cronică, astfel că oamenii au fost constrânşi să emigreze. Explicaţia nu este pe deplin satisfăcătoare, deoarece în unele regiuni, de pildă la Quirigua, pământul este fertil, inundaţiile periodice ale râului Motagua asigură recolte bogate; şi cu toate acestea Quirigua a fost unul dintre primele oraşe care şi-a încetat activitatea, ceea ce pune sub semnul întrebării o asemenea explicaţie.

Malaria, o altă posibilă cauză

Unii oameni de ştiinţă au emis părerea că înfloritoarele oraşe ale Vechiului Imperiu au fost părăsite din pricina unor epidemii şi înclinau să creadă că este vorba de paludism (malarie) şi de anchilostomiază – boală provocată de un parazit intestinal – care constituie până în zilele noastre o problemă destul de serioasă în această regiune. Cercetări recente au dus însă la concluzia că, după toate probabilităţile, aceste boli au apărut în perioada postcolonială, că nici hematozoarul palustru şi nici viermele (pe care parazitologii îl numesc Ankilostoma duodenale) nu se cunoşteau înainte de apariţia spaniolilor în America Centrală (iată deci o altă „binefacere” adusă de conchistadori, aceşti aventurieri care în numele „civilizării” popoarelor amerindiene au înscris o pagină dintre cele mai negre în istoria umanităţii). În afară de aceasta, asemenea epidemii implică o încetinire lentă, progresivă a activităţii ; or, zidurile ridicate numai pe jumătate la Uaxactun sugerează un eveniment survenit pe neaşteptate, o catastrofă.

Revoltele ţărăneşti au contribuit la decădere?

O ipoteză interesantă aduce, între alţii, arheologul american J. E. S. Thompson, anume că prin anii 900-950 au izbucnit o serie de revolte ţărăneşti împotriva minorităţii teocratice (preoţii şi nobilii), revolte provocate de către abuzurile în cererea de mână de lucru şi de necesitatea de a hrăni un număr crescând de oameni neproductivi. De asemenea, este posibil ca la izbucnirea acestor revolte să fi contribuit şi cauze religioase, de pildă adoptarea de către ierarhia conducătoare a unor elemente de cult toltece. După părerea arheologului american, conducătorii oraşelor au fost alungaţi, poate chiar ucişi de către ţărani, răscoala întinzându-se, pe rând, de la un oraş la celălalt. Puterea a trecut în mâinile şefilor răscoalei şi a preoţilor din micile aşezări. Marile construcţii au încetat astfel în mod subit; poporul a continuat să frecventeze centrele ceremoniale pentru anumite servicii religioase şi pentru târguri, fără însă a mai ridica alte edificii de cult; încetul cu încetul, cele vechi nefiind întreţinute, au căzut în ruină, vegetaţia a început să le invadeze.

În ciuda numeroaselor teorii emise de istoricii şi arheologii americanişti, misterul părăsirii oraşelor din Vechiul Imperiu maya nu este nici până astăzi pe deplin lămurit. O catastrofă naturală – de pildă, un cutremur în această regiune bogată în activitate seismică – trebuie exclusă, deoarece oraşele au fost părăsite treptat şi nu s-au găsit urme ale unor asemenea cataclisme.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock