Noi dovezi în existenţa lui Nemesis, „steaua-rege” de natură metalică din spatele planetei Jupiter

4.511 vizualizari

În urmă cu peste 1 an de zile, pe acest site am discutat despre teoria Nemesis, cea conform căreia Soarele nostru are o stea-companion, cele două stele formând un sistem solar binar (https://www.lovendal.ro/wp52/nemesis-sau-steaua-mortii-companionul-soarelui-care-ne-va-aduce-sfarsitul/). Într-un alt articol (https://www.lovendal.ro/wp52/precesia-echinoctiilor-fenomenul-care-demonstreaza-ca-soarele-nostru-are-un-companion/) am arătat că acest companion poate fi demonstrat din punct de vedere ştiinţific, prin fenomenul cunoscut în astronomie sub numele de precesia echinocţiilor.

Iată că de data aceasta, voi mai veni cu două noi argumente, ambele la fel de interesante:

1) Experimentul Lockheed

La sfârşitul anului 1978, specialiştii americani au echipat un avion Lockheed U2 cu aparatură specială de investigare a spaţiului extraatmosferic şi, cu ajutorul lui, au efectuat nu mai puţin de 11 zboruri, în cadrul unui amplu program de cercetare ştiinţifică. S-a urmărit obţinerea unor date suplimentare privind mişcarea Terrei prin mediul electromagnetic difuz, reprezentat de radiaţia corespunzătoare celor 2,7 grade Kelvin, care se presupune că umple uniform întregul spaţiu, dovadă, după unii savanţi, a marii explozii iniţiale în urma căreia s-a format Universul.

Rezultatele experimentului au oferit, însă, câteva surprize majore. Mai întâi, radiaţia cercetată nu era uniformă, ci aproape uniformă. Intensitatea ei creşte lent şi continuu, atingând un maxim în direcţia constelaţiei Leul, şi descreşte spre un minim în direcţia diametral opusă, spre Vărsător. Analiza datelor obţinute a dus la concluzia că fenomenul nu este, totuşi, o caracteristică a Universului luat în ansamblu. Această variaţie de intensitate, orientată după o anume direcţie, reprezintă mai degrabă o mişcare a Pământului în sensul respectiv.

Dar cum planeta noastră face parte din Sistemul Solar, înseamnă că tot ansamblul se îndreaptă spre constelaţia Leul cu circa 400 km/s. Conform profesorului Harrison de la Universitatea din Massachusetts, fenomenul de deplasare spre centrul galaxiei nu poate fi datorat decât existenţei unui obiect cosmic ce evoluează în apropierea Soarelui, dar care nu a fost încă identificat. Era, practic, singura ipoteză rămasă în picioare, ce explica valoarea acceleraţiei deplasării (cu două ordine de mărime mai mult decât generează câmpul gravitaţional al Căii Lactee), valoare ce ar corespunde influenţei unei stele de aceeaşi masă cu Soarele, dar situată la o distanţă de 1000 de ori mai mare decât cea care ne separă de astrul central. Admiţând că acest însoţitor ar evolua pe o orbită circulară, atunci perioada de revoluţie ar fi de aproximativ 10.000 ani.

2) Străvechi lucrări tibetane vorbesc despre Nemesis

Lucrări astrologice chino-tibetane antice precizează că „Tisha este una din cele 72 de stele nefaste, desemnată şi cu rău-prevestitorul nume de Executor al Pământului”. În 1882, gânditorul asiatic Mahatma Morya, bazându-se pe scrieri extrem de vechi, nota următoarele: „În spatele planetei Jupiter există o stea-rege pe care nici un muritor n-a văzut-o încă în acest ciclu cosmic, şi este de mii de ori mai mare decât Jupiter. Perturbaţiile violente şi chiar pata roşie ce-i intrigă pe cercetători, este datorată atât deplasării cât şi influenţei acestei stele-rege. În poziţia pe care o are în momentul de faţă în spaţiu, oricât de mică ar părea, substanţele metalice ce o compun în cea mai mare parte expandează şi, treptat, se transformă în fluide gazoase „.