Motorul perpetuum mobile, inventat de nişte ingineri români, ar putea înlocui centralele nucleare

4.518 vizualizari

Revista „Magazin” a publicat, sub titlul „Un efect misterios”, un articol semnat de Marian Grigore, în care era prezentat un motor cu totul deosebit:

„Printre exponatele întâlnite la INVENTIKA ’98 figura şi unul pentru care, cu o falsă admiraţie, cei prezenţi preziceau acordarea unui premiu Nobel…dacă va funcţiona conform prezentării. Şi aceasta pentru simplul dar decisivul motiv că se bazează pe un efect nou, «încă necunoscut în electrotehnică, ce abia urmează a fi cercetat». Dar să cităm din fişa de prezentare a invenţiei (aflată în faza de analiză la OSIM, deocamdată fiind acordat doar certificatul de prioritate), aşa cum a fost ea elaborată de cei doi inventatori: „Efect al puterii mecanice în circuit oscilant şi motor electric cu circuit oscilant”.

Efectul puterii mecanice în circuit oscilant este o descoperire care deschide un drum nou în construcţia motoarelor electrice. Această descoperire se va folosi la construcţia motorului circuitului oscilant, deoarece, în acest caz, se va prelua de la sursa de alimentare numai puterea electrică necesară la mersul în gol al motorului, iar puterea mecanică a motorului este dată de circuitul oscilant aferent al acestuia.

Motorul oscilant, cuplat cu un generat electric, asigură puterea electrică necesară pentru fiecare obiectiv în parte, eliminând în primul rând centralele nucleare, pentru care o avarie înseamnă o catastrofă imensă a mediului. (…)

Primul model al motorului oscilant a fost realizat de inventatori şi măsurătorile respective s-au efectuat la Laboratorul de Acţionări Electrice din cadrul Facultăţii de Electrotehnică, Universitatea Politehnică Bucureşti, de către conf. dr.ing. Dragoş Ovidiu Kisch, prin care s-a constatat că, toată puterea mecanică este preluată din circuitul oscilant aferent motorului şi nu de la sursa de alimentare.

Din păcate, orice informaţie suplimentară ne-a fost refuzată de către cei doi inventatori, care-şi păstrau cu străşnicie secretul adăpostit într-o cutie albastră de plastic, din care ieşeau câteva fire conducând la motor. Este evident că, fără o cunoaştere minimă a «secretului», nimeni nu s-ar încumeta să aprobe sau să respingă o asemenea idee. OSIM-ul, în schimb, a respins deja în 1971 cererea de brevet, ca fiind o variantă de perpetuum mobile.

După ce s-a asociat cu ing. Marius Silvestru, devenit coautor, inventatoarea ing. Olga Oprescu, a reluat tentativele de brevetare. În 1991, a venit o nouă respingere, pe motiv că „invenţia reprezintă, în fapt, descoperirea unei legi noi în fizică, iar descoperirile… nu se brevetează”. Se recunoştea, implicit, că este vorba de o descoperire (cel puţin aceasta susţin autorii), ceea ce nu este puţin lucru.

În fine, acum există şi realitatea practică (motorul şi «cutia») şi măsurătorile de la laborator (menţionate, dar nu şi prezentate sub forma unui buletin oficial, semnat şi parafat, cum ne-am fi aşteptat), astfel încât inventatorii speră, în fine, să obţină visatul brevet. Din păcate, «secretomania» exagerată, cuplată cu bombastice speranţe (cum ar fi pretenţia de a elimina… centralele nucleare) nu reprezintă calea cea mai potrivită pentru recunoaşterea unei invenţii. Dar, dacă totuşi se va confirma, cu siguranţă că Nobel-ul va poposi, în sfârşit şi în România…» „