Misteriosul asteroid Toro a fost introdus de extratereştri în apropierea Pământului?
În anul 1964, Samuel Herrick a descoperit o planetă mică, cu raza de 5 km, pe care a numit-o Toro. Faptul în sine nu ar prezenta prea mare interes, ţinând cont de numărul impresionant de asteroizi descoperiţi până în prezent, începând cu masivul Ceres (cu raza de 470 km) şi terminând cu cei care au raza de ordinul sutelor de metri. Unii dintre asteroizi, aşa-zişii planetoizi (Eros, Amor, Apollo, Adonis, Hermes etc.) se apropie de Pământ într-o asemenea măsură, încât, împreună cu Luna, devin vecinii noştri cosmici cei mai apropiaţi, în timp ce Toro se apropie de Pământ doar până la circa 20 de milioane de kilometri, la un interval de un an în ianuarie şi la interval de doi ani în august, împrejurări în care, la prima întâlnire trece prin faţa Pământului, iar la a doua, prin spatele lui.
Ce este interesant la Toro? Conform unei ipoteze lansate la simpozionul de la Stockholm, în anul 1970, rezultatele obţinute în urma calculelor orbitei, efectuate de Lars Danielsson, pentru 200 de ani în trecut şi 400 de ani în viitor, ţinând seama de influenţa gravitaţiei solare şi a planetelor, au dus la concluzia că Toro face parte din sistemul Pământ-Lună-Toro. Orbita interesantă a lui Toro, de forma unei bucle deschise, pe care asteroidul o parcurge în exact 1, 6 ani, pare să fie stabilă şi permanentă, deşi savanţii şi în primul rând H. Alfven, continuă să o ţină sub observaţie. În acest caz, triplul sistem în care suntem siliţi să acceptăm şi asteroidul Toro, a apărut încă din perioada în care au luat naştere sistemele planetare şi poate constitui o bază excelentă pentru o sondă cosmică ce şi-ar propune să cerceteze problema apariţiei sistemului nostru solar.
Analiza caracteristicilor astronomice ale asteroidului Toro l-a condus pe Ludvik Soucek la concluzia, exprimată în lucrarea Bănuiala unei umbre, că, dacă triplul sistem este în adevăr stabil şi nu se dezagregă prin „dezlipirea” asteroidului sub influenţe gravitaţionale sau de altă natură, introducerea lui artificială printre miile de alţi asteroizi de pe aceeaşi orbită şi cu aceleaşi viteze de deplasare, este făcută intenţionat, pentru a se putea apropia de Pământ din ambele părţi şi a dispărea apoi în Univers.
Calcularea necunoscutelor necesare stabilirii traiectoriei necesită o munca titanică, dar ea stă în puterea tehnologiei actuale. În ceea ce priveşte dimensiunile lui Toro, măsurătorile depăşesc posibilităţile tehnice actuale, dar au fost apreciate în funcţie de luminozitate şi de capacitatea de a reţine razele solare. Dacă asteroidul Toro ar fi construit din aluminiu sau alt metal, aprecierea mărimii sale ar scădea la ordinul a câteva sute de metri, ceea ce sună mai plauzibil şi mai puţin utopic.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În anul 1964, Samuel Herrick a descoperit o planetă mică, cu raza de 5 km, pe care a numit-o Toro. Faptul în sine nu ar prezenta prea mare interes, ţinând cont de numărul impresionant de asteroizi descoperiţi până în prezent, începând cu masivul Ceres (cu raza de 470 km) şi terminând cu cei care au raza de ordinul sutelor de metri. Unii dintre asteroizi, aşa-zişii planetoizi (Eros, Amor, Apollo, Adonis, Hermes etc.) se apropie de Pământ într-o asemenea măsură, încât, împreună cu Luna, devin vecinii noştri cosmici cei mai apropiaţi, în timp ce Toro se apropie de Pământ doar până la circa 20 de milioane de kilometri, la un interval de un an în ianuarie şi la interval de doi ani în august, împrejurări în care, la prima întâlnire trece prin faţa Pământului, iar la a doua, prin spatele lui.
