În 1846, Urbain Leverrier, de la Observatorul din Paris, a fost unul din cei doi astronomi care a prevăzut locul unde poate fi descoperită a opta planetă din sistemul solar. Când a fost zărită (ori măcar recunoscută) calculele lui Leverrier s-au dovedit în cea mai mare măsură corecte. Planeta se găsea la mai puţin de un grad de arc de cerc de poziţia indicată de Leverrier. Astronomul francez a dedus existenţa lui Neptun, orientându-se după tulburările observate în orbita planetei Uranus.
Leverrier, bine cunoscut pentru egocentrismul său deopotrivă uriaş şi legendar, dorea ca planeta să poarte numele său şi în scopul acesta a făcut tot ce-i stătea în putinţă să diminueze meritele astronomului britanic John Adams, pe care mulţi îl considerau îndreptăţit să se bucure de recunoaşterea sa în calitate de coautor la descoperire.
Leverrier şi-a considerat onoarea pătată. Sentimentul acesta, precum şi dorinţa de a obţine recunoaşterea unică şi unanimă, au fost cauzele care, câţiva ani mai târziu, l-au făcut să se implice într-un episod deosebit. Acum, Leverrier şi-a îndreptat atenţia la capătul celălalt al sistemului solar, spre planeta Mercur a cărei orbită prezenta anomalii similare cu ale planetei Uranus. În timp, teoria relativităţii avea să ofere problemei o explicaţie satisfăcătoare, dar – la vremea sa – Leverier nu îşi putea imagina altă cauză decât un „implant” intramercurian, cu alte cuvinte o lume aflată pe o orbită între Mercur şi Soare.
La 22 decembrie, 1859, Leverrier a primit o scrisoare de la doctorul Lescarbault, medic de ţară şi împătimit astronom amator, care îi comunica ceva extraordinar la 26 martie, 1859, zărise un punct negru, rotund – o planetă în trecere – care a traversat partea superioară a discului solar, evoluând pe o pantă ascendentă. În răstimp de o oră şi un sfert, cât a fost vizibil, punctul străbătuse mai puţin de un sfert din diametrul soarelui. Îndată Leverrier a chemat o cunoştinţă care să-i servească drept martor, apoi s-a dus drept la satul Orgeres, unde locuia Lascarbault. Ajuns aici, Leverrier a bătut la uşa doctorului şi fără a-şi dezvălui identitatea, i s-a adresat cu grosolănie numindu-l „omul care a zărit o planetă intramercuriană”. Apoi i-a cerut să-i spună cum a ajuns la o concluzie atât de absurdă. Intimidat de intervenţia acestui străin belicos, doctorul i-a povestit în amănunt cum făcuse observaţia. În cele din urmă Leverrier i-a spus cine este, l-a felicitat cu căldură şi la înapoiere la Paris a avut grijă ca Lescarbault să fie decorat cu Legiunea de Onoare.
În câteva zile lumea astronomică era stârnită. Leverrier – care poate după neplăcutul episod cu Neptun devenise mai modest -a propus ca planeta să fie numită Vulcan. În ianuarie, discuţii aprinse pe marginea acestui eveniment apăreau în revistele de specialitate. Leverrier a calculat dimensiunea planetei (aproximativ 1/17 din masa planetei Mercur) şi a emis părerea că ea traversa discul solar la începutul lunilor aprilie şi octombrie. De asemenea a dezvăluit douăzeci de observaţii personale, făcute anterior, care identificau cu certitudine planeta Vulcan.
Scepticii au apărut încă de la început. Unul dintre aceştia, un astronom brazilian, a comunicat că şi el observa suprafaţa soarelui în aceeaşi perioadă cu Lescarbault, însă cu un telescop mult mai puternic, dar nu descoperise nimic ieşit din comun.
În următoarele decenii, astronomii au căutat să depisteze Vulcan în perioadele când Leverrier presupusese că va fi vizibil. Rezultatele au fost în general dezamăgitoare: observaţii eronate (majoritatea pete solare) şi câteva apariţii de obiecte anormale, care puteau fi orice dar nu Vulcan. Spre finele secolului, scepticismul era aproape total. În 1899, Asaph Hali, descoperitorul sateliţilor lui Marte, observă că „planeta Vulcan” nu mai constituia preocuparea „astronomilor raţionali”.
Cu toate acestea, unele din apariţiile controversate sunt enigmatice şi tulburătoare. Unele din ele, în zilele noastre, ar putea fi socotite O.Z.N.-uri. Cele mai interesante erau acela apariţii care indicau că obiectele zărite se aflau mult mai aproape de martorul ocular, decât se presupusese iniţial. Această situaţie ar explica de ce, în cazul apariţiilor detectate de Lescarbault, astronomii din alte zone nu zăriseră acelaşi lucru.
Observaţii asemănătoare cu ale lui Lescarbault au mai făcut doi astronomi (independent unul de celălalt), unul din Wyoming, al doilea din Colorado la 28 iulie, 1878, în timpul eclipsei totale de soare. Ca urmare, s-a declanşat în presa de specialitate o violentă polemică, cei doi astronomi fiind învinuiţi că au comis eroarea cea mai elementară: au confundat două stele bine cunoscute cu două obiecte necunoscute. Cei doi au respins acuzaţia. Unul din ei, Lewis Swift, a spus în cadrul unui articol publicat în revista Nature: „Nu am făcut niciodată o observaţie mai valabilă şi mai lipsită de orice dubiu.”
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În 1846, Urbain Leverrier, de la Observatorul din Paris, a fost unul din cei doi astronomi care a prevăzut locul unde poate fi descoperită a opta planetă din sistemul solar. Când a fost zărită (ori măcar recunoscută) calculele lui Leverrier s-au dovedit în cea mai mare măsură corecte. Planeta se găsea la mai puţin de un grad de arc de cerc de poziţia indicată de Leverrier. Astronomul francez a dedus existenţa lui Neptun, orientându-se după tulburările observate în orbita planetei Uranus.
