Istoria descoperirii planetei Uranus este una destul de interesantă. Oficial, ea a fost descoperită în 1781 de astronomul englez William Herschel (1738-1822), în apropierea constelaţiei Gemenii. Dar, Herschel a raportat-o Societăţii Astronomice Regale ca fiind doar o cometă. În 1782, astronomii Lexell şi La Place au recunoscut că noua descoperire nu era o cometă, ci o nouă planetă. Pe 7 noiembrie 1782, Herschel a numit planeta „Georgium Sidus”, în onoarea regelui englez al acelor vremuri, George al III-lea, care îi oferise o casă şi un salariu anual de 200 de lire sterline. În 1792, Lalande a propus ca planeta să se numească „Herschel”, dar denumirea finală a planetei va fi de Uranus, la propunerea astronomului Bode.
Dar, Uranus n-a fost observat pentru prima oară în 1781. Planeta a fost văzută şi înregistrată ca o „stea mică” pe 13 decembrie 1690 de către astronomul John Flamsteed (1646-1719). În „Catalogus Brittanicus” apărut în anul 1725, el notează planeta Uranus ca fiind „steaua 34 Tau”. Sub acest nume, Uranus a apărut în câteva atlase între 1729 şi 1782, înainte de a fi recunoscută ca planetă.
Istoricii astronomiei au constatat că Uranus a fost observat şi înregistrat de cel puţin 19 ori înaintea „descoperirii” lui Herschel din 1781, nu doar de Flamsteed, ci şi de alţi astronomi, ca Bradley, Meyer şi Le Monnier. Încă un exemplu că de fapt „descoperirile” din ştiinţă sunt, de multe ori, simple redescoperiri…