Mister mare în Ungaria! Cum a ajuns un Trabant iarna, în mijlocul unui câmp acoperit cu zăpadă, fără să existe urme de cauciuc!?


Trabant iarna zapadaIată în continuare o întâmplare ciudată ce-a avut loc în Ungaria, aproape de malul lacului Balaton. Seara târziu, în ianuarie 1992, o femeie care îşi conducea Trabantul în zonă a observat în faţă o sclipire ciudată. În acelaşi moment şi-a pierdut cunoştinţa şi şi-a revenit în maşină, în mijlocul unui câmp, cu motorul şi luminile stinse şi refuzând să repomească.

Femeia a ieşit greu din maşină şi s-a târât cu dificultate până la o lumină aflată la distanţă, care s-a dovedit a fi pichetul de pază al.unui complex industrial. De acolo a fost transportată la un spital, unde s-a descoperit că este victima unui profund şoc şi că pe picioare avea sânge provenind de la nişte inexplicabile mici ulceraţii.

A fost chemată poliţia, care a descoperit maşina în mijlocul câmpului. Dar problema a apărut abia atunci: câmpul era acoperit cu zăpadă imaculată de mai multe zile. Nu se vedea nici un fel de urmă de cauciucuri provenind de la drumul aflat la o distanţă apreciabilă. Şi mai ciudat, mânerul uşii Trabantului era topit, cu piesele aproape sudate, deşi nu exista niciun indiciu de incendiu. Aşadar, vehiculul ajunsese cumva în mijlocul unui câmp, fară să existe vreun semn de tracţiune mecanică. Cum s-a întâmplat oare?


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.