O ipoteză incredibilă: omul din Neanderthal supravieţuieşte şi în zilele noastre!


Printre locuitorii Pamirului circulă tot felul de zvonuri referitoare ia existenţa unei fiinţe mari, de peste doi metri înălţime, cu aspect ciudat, nici de om, nici de maimuţă. Pentru identificarea acestei făpturi, o expediţie sovietică s-a deplasat la mijlocul anilor 80, în fosta Republică Sovietică Socialistă Tadjikistan, pe valea muntelui Guisar, din lanţul Pamir-Altai.

Cercetătorii au delimitat o porţiune de teren pietros, pe care l-au sfărâmat, transformându-l într-o pistă de pulbere pe care un vizitator nocturn să-şi poată lăsa amprenta. După câteva zile, unul dintre membrii expediţiei a găsit, pe pistă, urma unui picior, lung de 34 cm şi lat, în dreptul degetelor, de 16 cm. Bizara fiinţă care lăsase această urmă a fost numită „bolşaia naga” (picior mare). O rudă a ei, care trăieşte în nordul Statelor Unite, a fost botezată de cercetătorii de acolo tot aşa: „Bigfoot“.

Astfel de fiinţe, în care numeroşi cercetători văd nişte supravieţuitori ai Omului din Neanderthal, au fost semnalate şi în alte părţi ale lumii. Alpinistul englez Chris Bonington a declarat că a reuşit să fotografieze, în munţii Himalaya, la o altitudine de aproape 5.000 metri, urmele unui „om al munţilor”.

Presa chineză vorbeşte, din când în când, de posibilitatea existenţei unor hominizi în munţii Jiulong, situaţi în provincia Zhejiang. În aceşti munţi sălbatici, acoperiţi cu păduri întinse, cercetătorii au descoperit, la altitudinea de 1.550 metri, 11 nişe săpate în stâncă. În interiorul acestora se aflau, aşternute pe sol, un fel de culcuşuri groase, alcătuite din paie şi frunze uscate. Locuitorii din zona le-au povestit cercetătorilor că respectivii hominizi, pe care au avut cîteodată prilejui ca, de departe, să-i vadă, sunt înalţi de 1,50-1,60 metri, cântăresc 70-80 kg şi au corpul acoperit cu un păr roşcat, lung de 3-4 cm. La Muzeul de ştiinţe naturale din Beijing se află expuse două mâini, care, aşa cum declară antropologul Zhon Guoxing, aparţin unei specii necunoscute de primate.

Oamenii de ştiinţă chinezi au organizat o serie de expediţii în Tibet, Junnan, Hubei, Shanxi şi Zhejiang, pentru a obţine date despre acest „Yeti”, dar fără rezultat. Biologul Wang Tselin, care a cercetat o asemenea făptură omorâtă în anul 1940, în regiunea Gansu, a declarat: „Craniul ei seamană foarte mult cu cel al «Omului de Beijing», dispărut de foarte multă vreme”. Aceasta vieţuitoare, spun specialiştii, se hrăneşte cu insecte, rozătoare, rădăcini, plante şi fructe.

Savanţii chinezi Zhon Guoxing şi Wu Din-gliang cred că este vorba de un descendent al gigantopithecului, animal care se deosebeşte de om, între altele, prin aceea că nu vorbeşte (scoate doar strigăte) şi nu foloseşte unelte. Antropologul englez Shackley este de părere că există două grupe de supravieţuitori ai unor fiinţe despre care se crede că au dispărut demult. În unele locuri au fost semnalaţi supravieţuitori din grupa gigantopithecului, în altele din grupa Omului din Neanderthal.

Foto: flickr.com (Commons Creative – free)
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock