Într-o biserică din Suedia, „omul-umbră” a băgat în sperieţi o întreagă familie, provocând apoi un vânt extrem de puternic

Povestirea de mai jos a fost relatată de o suedeză, care a vrut să-şi păstreze anonimatul.

Am 22 de ani şi locuiesc în Suedia. Cei din familia mea au avut întotdeauna posibilitatea de a vedea sau auzi lucruri pe care majoritatea oamenilor nu pot să o facă, dar în cazul meu lucrurile sunt mai accentuate. Simt imediat o prezenţă atunci când intru într-o casă sau într-un apartament. Am o mulţime de poveşti de spus, dar o voi relata pe cea mai semnificativă.

Când aveam aproximativ 12 ani, eu, împreună cu părinţii şi cu cei doi fraţi ai mei, vizitam un oraş vechi, nu departe de locul nostru de naştere. Tatăl nostru avea un concurs de tir, aaş că restul familiei ne-am dus să vizităm biserica veche din mijlocul oraşului. Când am ajuns în faţa imensei uşi din lemn, ne-am dat seama că aceasta era închisă. Dar apoi ne-am amintit că în spatele bisericii se afla o toaletă, care dădea direct în interiorul  bisericii, aşa că am luat-o pe acolo…şi am ajuns chiar în biserică.

Ne-am plimbat un pic, ne-am uitat la picturi şi la ferestrele mari, până când, deodată, am auzit nişte paşi în spatele nostru. La început nu am acordat nicio atenţie, dar din moment ce ştiam că suntem singuri (nimeni nu a intrat prin uşa toaletei şi nici pe uşa cea mare din faţă), am început să le ascultăm cu atenţie. Fratele meu mai mare şi-a luat şapca de pe cap… şi atunci paşii misterioşi s-au oprit. Am stat acolo pentru un timp, ţinându-ne respiraţia, pentru a vedea ce se întâmplă. Apoi, am văzut o umbră care creştea pe podea, pe cealaltă parte a uşilor interioare (care aveau sticlă mată în ele). Umbra părea să privească dintr-o parte în cealaltă, pentru ca apoi să se uite direct către noi. Apoi a dispărut, iar uşile au început să deschidă puţin, înainte ca să se stârnească din senin un vânt extrem de puternic, gata să ne doboare.

Atunci, mama s-a speriat, ne-a apucat de mâini şi am fugit cât mai repede din acea biserică.