Un expert ne explică în detaliu apocalipsa economică mondială ce va urma: economia lumii se va prăbuşi ca un castel de nisip şi vom muri de foame!


David Korowicz, doctor şi specialist în resursele umane, a publicat recent o lucrare de 78 de pagini, intitulată „Sacrificiu: Contagiunea lanţului sistemului financiar: un studiu privind prăbuşirea sistemică globală.” Întreg studiul poate fi citit pe site-ul feasta.org.

Acest studiu explorează riscul sistemic crescut, în condiţiile sistemelor financiare şi comerciale globale. Folosind un sistem de analiză complex, specialistul explică cum în câteva săptămâni de la următorul şoc economic major, ca de exemplu prăbuşirea unei mari bănci sau intrarea în faliment a unei ţări din zona euro, poate crea o contagiune care se poate răspândi rapid prin întreg lanţul economic global, producând o „prăbuşire economică globală ireversibilă”. Cuvântul care creează fiori este „ireversibil”.

Korowicz mai avertizează că în următoarea criză majoră mondială (ca cea din 2008), nici bogăţia şi nici localizarea geografică nu mai constituie vreo protecţie. Adică, într-un cuvânt, dacă se prăbuşeşte ceva din întreg lanţul, toate elementele din lanţ vor fi afectate.

Vom muri de foame…

Ceea ce este mai grav că, odată apărută o nouă criză economică majoră, vor fi mari probleme în ceea ce priveşte mâncarea, datorită prăbuşirii inclusiv a sectorului alimentar şi al celui de transporturi. Iar cum marile oraşe nu deţin stocuri de alimente pentru aprovizionarea întregii populaţiei decât pentru 3 zile, vă imaginaţi ce foamete poate apărea…

Economia mondială nu mai poate susţine prăbuşirea unui stat

Korowicz arată că economia mondială nu mai este sănătoasă şi stabilă, aşa că ea nu mai poate susţine sau absorbi efectele negative ale unei „verigi slabe” din întregul lanţ. În anul 2002, când Argentina a intrat într-o criză a datoriilor, economia mondială era puternică şi sănătoasă şi a putut absorbi cu uşurinţă şocul; dar astăzi, 10 ani mai târziu, când economia mondială e atât de fragilă, ea nu mai poate face faţă unui alt şoc, cum este criza datoriilor din Spania.

Creditorii nu mai au bani

O altă problemă identificată de expert o constituie faptul că economia mondială actuală se bazează pe credite, pentru plata vechilor datorii şi pentru dezvoltarea ulterioară. Dar resursele creditorilor devin din ce în ce mai sărace, ei ajungând la fundul sacului. Pe de altă parte, aşa cum remarcă Korowicz, un singur eveniment negativ din întreg sistemul global, poate produce şi mai multe evenimente negative. De exemplu, falimentul unei bănci poate duce la efecte negative în cascadă (alte falimente ale altor instituţii financiare).

Declinul economic mondial ne afundă şi mai mult

Korowicz mai explică cum declinul economic mondial se hrăneşte singur: odată ce economia scade, clienţii produselor şi serviciilor au mai puţini bani de cheltuit. Aceasta înseamnă un declin al veniturilor, iar furnizorii, pentru a-şi menţine stabilitatea afacerilor şi a nu da faliment (datorită costurilor fixe ridicate) trebuie să ridice preţurile. Aceasta înseamnă şi mai puţini clienţi, şi mai puţine venituri pentru furnizori, care, ori vor da faliment, ori vor mări din nou preţurile. Şi iată cum acest ciclu negativ continuă până la totala prăbuşire economică.

Aşadar, avem în faţă un scenariu economic apocaliptic care ne produce fiori… A nu se uita că un alt economist celebru, Marc Faber, spunea în octombrie 2011 că întreaga economie mondială se va prăbuşi în 5-10 ani de zile (citeşte mai multe în acest articol: https://www.lovendal.ro/wp52/doctorul-apocalipsa-in-economie-crede-ca-intreaga-societate-se-va-prabusi-in-5-10-ani/).

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock