Incredibila profeţie a Sf. Varlaam al Moldovei, care a trăit acum 400 de ani! „Se vor defăima tradiţiile, se vor vinde pământurile străinilor, se vor tăia pădurile, se vor pune biruri de apă şi pe aer”… Vă sună cunoscut!?


Sfantul-ierarh-varlaamSfântul Ierarh Varlaam al Moldovei (1585 – 1657) a fost mitropolit al Moldovei între anii 1632-1653. Este considerat a fi unul dintre întemeietorii limbii române literare, traducând mai multe lucrări de spiritualitate.

Dar, mai puţin cunoscută este profeţia Sfântului Mitropolit Varlaam, care s-a păstrat prin grija pustnicilor de la schitul Zosima, din ţinutul Neamţului. Pe mai multe pagini, Mitropolitul Varlaam vorbeşte, sub inspiraţia Sfântului Duh, despre Moldova ca un al doilea Canaan biblic, care, deşi iubit de Dumnezeu, se va prăbuşi cu mult zgomot, din cauza păcatelor fără număr, săvârşite de oameni. Deşi cam general formulate, nu puţine afirmaţii ale Sfântului Varlaam par să se fi împlinit deja, cea mai uimitoare din toate fiind previziunea comunismului şi pierderea Basarabiei:

* Biserica va încăpea pe mâna unor mitropoliţi şi arhierei nevrednici (a se observa scandalurile din zilele noastre cu diferiţi prelaţi înalţi din Biserica Ortodoxă Română, ca de exemplu ÎPS Teodosie, arhiepiscop al Tomisului);

* Taina creştină a nunţii se va lepăda (vedeţi cum în zilele noastre se vrea a se introduce „parteneriatul civil”);

* Oamenii se vor înrăi şi vor strica obiceiurile pământului, înmulţindu-se între ei că dobitoacele, fără nicio ruşinare (observaţi criminalitatea crescută din timpurile în care trăim);

* Oamenii vor defăima tradiţiile creştineşti ale părinţilor, dedându-se la tot felul de obiceiuri străine… Mare urgie va fi atunci (vedeţi zilele noastre, cum au păstruns în România tot felul de obiceiuri străine de obiceiurile noastre, ca Halloween, Valentine’s Day etc.);

* Pământurile şi bunurile Ţării vor fi luate cu japca de străini (în România, există legi prin care terenurile ţării pot fi înstrăinate);

* Oamenii se vor vinde între ei (a se vedea traficul de persoane şi de carne vie);

* Vlăstare domneşti se vor deda la obiceiuri şi apucături ieftine şi destrăbălate (nu cred că mai e nevoie să aduc aminte de scandalurile în care au fost implicate vlăstare de politicieni importanţi);

* La vremea cea din urmă, pădurile vor fi tăiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde moşiile fără de ruşine, uitând că strămoşii lor le-au păstrat cu sabia şi sângele lor (se ştie cât de mult au fost tăiate pădurile în ultimele două decenii);

* Domnii pământului vor pune biruri şi legi cum n-au mai fost de la întemeierea Moldovei. Vor pune biruri pe apă şi pe aerul lăsat de Dumnezeu (câte taxe n-au fost inventate de guvernanţi…)

* Oamenii se vor face de ruşine pe unde se vor duce, făcând strămoşii să se răsucească în morminte şi să lăcrimeze sub glie (în zilele noastre, am devenit ruşinea Europei…)

* Moldova va fi ruptă şi împărţită de „hiara roşie, cu multe capete”, care va cuprinde Europa creştină şi ortodoxă (excelentă profeţie despre cotropirea Basarabiei de către Uniunea Sovietică).

Într-un final, Mitropolitul Varlaam va descrie şi semnele sfârşitului, semne care, cu puţină fantezie, pot prefigura televiziunea, distrugerea satului românesc şi a ţărănimii, deopotrivă cu semnalarea altor probleme globale ale omenirii: new-age, manipularea genetică, scăderea natalităţii şi creşterea formelor de depresie – maladia confortului şi a progresului tehnic modern din actualul secol.

„La vremea cea din urmă, oamenii se vor strânge unii lângă alţii, urmărind tot felul de născociri şi lepădând truda satului. Munca va fi o ruşine, ruşinea va rămâne un obicei, iar cei drepţi vor fi consideraţi nebuni. Se vor înşela unii pe alţii, crezând că asta e legea lui Dumnezeu (…) Fiarele, păsările şi alte dobitoace îşi vor schimba firea şi vor apărea alte feluri de dobitoace iscate de mintea omului. Şi, în cele din urmă (…) vor ieşi un soi de oameni care, tot în numele lui Dumnezeu, vor face biserici, dar fără cruce, vor nesocoti Sfânta Jertfă şi, în cele din urmă, o vor amesteca în slujire cu păgânii. Aşa arată Apocalipsa Sfintei Cărţi a Scripturii, că la vremea din urmă, când veţi vedea uraciunea pustiirii în locul cel sfânt, războaiele pe alocurea, urgiile şi uciderile între oameni, lepădarea pruncilor din pântecele femeieşti şi oamenii căutând liniştea de la un capăt al altuia al pământului. Când graiurile se vor amesteca ca altădată în Babilon, sfârşitul va fi aproape”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock