Din ce poate fi construit cel mai ușor metal din lume? Din aer, spun oamenii de ştiinţă! Materialul, cunoscut sub numele de „microgrilaje”/ „microreţele” („microlattice” în limba engleză), a fost dezvoltat de catre cercetătorii din Laboratoarele HRL din Malibu, California, companie care este co-deținută de Boeing și General Motors. „Microgrilajul” este alcătuit dintr-o rețea de tuburi goale mici și este de aproximativ 100 de ori mai uşor decât polistirenul.
Într-un efort de a economisi combustibil, industria aerospațială și companiile auto depun eforturi în mod constant pentru a face materialele lor cât mai ușoare, fără a sacrifica integritatea structurală. Dar noul material este nu numai incredibil de uşor, dar şi foarte rezistent/puternic. Boeing a prezentat materialul într-un videoclip recent, demonstrând modul în care o mică bucată din microgrilaj ar putea sta în echilibru, fără probleme, pe partea de sus a unui puf delicat de păpădie. „Oamenii cred că noi am făcut un nou aliaj”, a declarat Sophia Yang, chimist la HRL Laboratories. „Dar, acesta a fost făcut de fapt din nichel-fosfor, un metal binecunoscut, dar a cărui structură a fost modificată, astfel încât noul metal să poate fi atât de ușor, încât să poată sta pe partea de sus a unui puf de păpădie”.
Proprietăți remarcabile ale materialului sunt bazate pe aceleași principii care permit Turnului Eiffel să susţină o structură uriaşă, de mărimea unei zgârie-nori, cu doar o mică fracțiune din greutatea unei clădiri convenționale. Inovaţia Laboratoarelor HRL a fost aceea că acest principiu a fost implementat la scale foarte mici. Rețeaua de tuburi goale interconectate imită structura de sprijin a unui pod, au spus cercetătorii. Dar, în acest caz, pereții tuburilor sunt de doar 100 de nanometri grosime – de 1.000 de ori mai subţiri decât grosimea unui fir de păr uman – ceea ce înseamnă că materialul este, de fapt, 99,99% aer.
Structura este construită folosind un procedeu inovativ de fabricare, similar cu imprimarea 3D. Dar în timp ce imprimarea 3D construieşte structuri strat cu strat, soluția dezvoltată de Laboratoarele HRL utilizează polimeri speciali, care reacţionează la lumină, pentru a forma întreaga structură într-un singur proces. Cu ajutorul luminii ultraviolete, trecută printr-un filtru special construit, în forma lichidă a polimerului, un grilaj tridimensional interconectat se poate forma în doar câteva secunde. Această structură poate fi apoi acoperită cu o mare varietate de metale, în funcție de aplicație la care este folosită, înainte ca polimerul să se dizolve, lăsând o microreţea de tuburi goale conectate.
Boeing colaborează cu NASA și cu DARPA, Agenţia de Tehnologii Militare Avansate a SUA, pentru a construi noi materiale pentru nave spațiale și vehicule hipersonice. Probabil că şi OZN-urile sunt construite din materiale extrem de uşoare, căci numai aşa se poate explica viteza colosală pe care martorii au remarcat-o la ele.