Am fost ieri la cinema să vizionez noul film cu Spiderman, intitulat de data aceasta „Uimitorul Spiderman” (2012), adică „The Amazing Spiderman”. Întotdeauna m-au atras filmele cu „omul-păianjen”, una dintre părţi chiar traducând-o în anii trecuţi în versiunea sa de calculator. Despre filmul actual pot spune că este mai bine realizat, efectele vizuale sunt mai fantastice, iar emoţia transmisă este mai profundă. Totul ar fi fost perfect, dacă… nu ar fi intervenit reptilienii! Căci, da, în subiectul filmului apare un cercetător ştiinţific, Dr. Curt Connors, care, printr-o serie de experimente genetice se transformă într-un om-reptilă înfiorător.
Care e până la urmă scopul acestui film? Ca cei din Oculta Mondială (care se ştie foarte bine că ei controlează Hollywood-ul) să ne obişnuiască cu rasa reptiliană, înainte ca să anunţe existenţa ei? Desigur, eu nu cred în aşa ceva, dar totuşi, am să fac referinţă la câteva din articolele mele anterioare:
– există legende care spun că reptilienii sunt nişte fiinţe care au ajuns pe Pământ de pe Venus, au existat o perioadă pe planeta noastră, dar apoi ne-au părăsit, din cauza condiţiilor nu prea favorabile pentru ei. Aceşti reptilieni aveau dimensiuni mari, corpuri solzoase, ochi de broască, fiind extrem de cruzi şi de răi (https://www.lovendal.ro/wp52/reptilienii-de-pe-pamant-sunt-extraterestrii-de-pe-venus-cu-ochi-de-broasca-cap-de-vultur-si-trup-de-om/);
– vechile tradiţii spirituale ale lumii (budism, yoga etc.), dar şi Hitler ar fi încercat să se folosească de forţa malefică a „energiei kundalinii” a rasei reptilienilor (https://www.lovendal.ro/wp52/zeii-reptilieni-au-existat-in-trecut-buddha-yoga-hitler-si-altii-au-incercat-sa-se-foloseasca-de-forta-malefica-a-energiei-kundalini/);
– reptilienii care trăiesc printre noi, oamenii, nu-şi schimbă forma în adevăratul sens al cuvântului, ci proiectează o hologramă 3D a iluziei ce apare sub formă de trup uman peste adevăratul corp reptilian.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











