Site de secrete, stiinta si metafizica

Genii româneşti în aviaţie, în afară de Traian Vuia – Aurel Vlaicu – Henri Coandă! De exemplu, americanii au ajuns pe Lună cu ajutorul calculelor matematicianului român George Botezatu

18

De-a lungul timpului, poporul român a avut o contribuţie esenţială în dezvoltarea industriei aeronautice. Toată lumea cunoaşte “triunghiul de aur” al aviaţiei române: Traian Vuia – Aurel Vlaicu şi Henri Coandă.

Traian Vuia (1872-1950) a brevetat la 17 august 1903 „aeroplanul automobil” pe care l-a terminat de construit după trei ani de eforturi materiale şi financiare, Vuia va reuşi, la 18 martie 1906, să părăsească solul cu acest aparat, înălţându-se la 60 cm deasupra solului şi zburând pe o distanţă de 12 m. Priorităţile deţinute de Traian Vuia prin acest zbor epocal sunt următoarele: prima decolare cu mijloace proprii de bord; primul zbor realizat cu un aparat mai greu decât aerul, aparat prevăzut cu tren de aterizare, care făcea parte integrantă din el; primul avion cu roţi pneumatice; primul zbor cu o singură elice tractivă, primele aripi pliante (aeroplanul se deplasa pe şosea ca un automobil, dotat cu un original motor ce funcţiona cu anhidridă carbonică).

Un alt pionier în domeniul aviaţiei a fost Aurel Vlaicu (1882-1913). Aparatul său „Vlaicu I” este primul avion construit în întregime în patrie, iar România a doua ţară din lume care a folosit aeroplanul la manevre militare. Aurel Vlaicu a dominat cu avionul său, prin viraje strânse, maniabilitate, viteză mai mare, mitingul aviatic de la Cotroceni, organizat la 5 septembrie 1910, reuşind să se impună în faţa avioanelor Bleriot şi Farman. Cele trei tipuri de aparate gândite de Vlaicu (I – 1910; II – 1911 şi III – 1913) s-au impus în aviaţia mondială prin aripile lor cu profil variabil, stabilitate perfectă, tren de aterizare cu roţi independente, două elice plasate în tandem pentru anularea cuplului de răsturnare.

În anul 1910, un nou tip de avion fără elice, apt pentru zbor şi având la bord pe ingeniosul său constructor, era prezentat la cel de-al doilea salon al aeronauticii deschis în capitala Franţei, Paris.  Renumitul inginer Gustave Eiffel, intuind geniul constructorului român, avea să-i declare cu acest prilej: „Păcat, tinere, că te-ai născut cu 30 de ani, dacă nu cu 50 prea devreme”. Acest tânăr deosebit era Henri Coandă (1886-1972), autor a peste 260 de invenţii importante, dintre care amintim: primul avion cu reacţie din lurne, primul avion cu două motoare, iar în 1914 al tunului fără recul pentru avioanele de luptă. În 1905, la numai 19 ani, realiza în atelierele Arsenalului Armatei din Dealul Spirii macheta unui avion propulsat de o rachetă cu combustibil solid. De asemenea, Coandă a explicat, în 1934, prin efectul care-i poartă numele, principiile zborului „aerodinelor enticulare”, mult controversatele „farfurii zburătoare”. Acest tip nou de propulsie a corpurilor în spaţiu avea să producă ulterior o revoluţie colosală în domeniul aviaţiei, Coandă fiind solicitat, după 1945, de Forţele Aeriene Americane să lucreze la experimentarea unor noi tehnici de zbor.

Dar, mai există şi alţi inventatori români în domeniul aviaticii, mai puţin cunoscuţi, dar care merită atenţia noastră. Între pionierii aviaţiei ar trebui acordat un loc de frunte lui Ion Stoica, ţăran din Ormindea, Hunedoara. Acesta a realizat, în 1901, un ingenios model de aparat pentru zburat, cu două elice, care se roteau în sens invers. După zece ani, independent unul de altul, Ion C. Vissarion, Ion Nicolae Vasiliu, Grigore Brişcu, iar în perioada 1917-1918, la Iaşi, George Botezatu (1883-1940), experimentează un model precursor al elicopterului actual. Aparatele aveau, în premieră mondială, pasul variabil al palelor elicei şi acţionarea coaxială în sensuri de rotaţie opuse celor două elice. De asemenea, inginerul Botezatu a susţinut la Sorbona, în 1911, primul doctorat având subiect din domeniul aviaţiei: „Studiul stabilităţii aeroplanului”, fiind, după anul 1920, profesor de matematică în SUA. Calculele sale privind traiectoriile Pământ-Lună şi retur au fost analizate şi folosite în perioada de pregătire a programului spaţial american Apollo.

Principiile zborului coleopteric, denumit aşa prin asemănare cu zborul insectelor coleoptere, principii care abia după al doilea război mondial încep a fi serios studiate, au fost enunţate şi demonstrate practic, încă din 1909, de către tânărul Rodrig Goliescu. Zborul coleopteric foloseşte proprietatea surprinzătoare a unui corp tubular (fuzelaj) de a-şi asigura portanţa în zbor. „Avioplanele” lui Goliescu au demonstrat o mare stabilitate şi viteză ascensională, spor de tracţiune, rezistenţă mică la înaintare.

 

 

 

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie