Femeia-şaman din Germania, de acum 8.500 de ani, îşi dezvăluie secretele


Undeva în Germania s-au găsit rămăşiţele unei femei care a trăit acum 8.500 de ani, acest lucru fiind impresionant nu neapărat pentru maniera în care ea a fost îngropată, cât mai ales pentru secretele pe care oasele ei le conţin.

Descoperirea a fost făcută în 1934, în timpul construirii unui parc în orașul german Bad Dürrenberg. Împreună cu un copil, în vârstă de șase până la 12 luni, femeia a fost îngropată într-o poziție verticală, așezată și împachetată în lut roșu. În jurul ei erau rămășițele unei coifuri extraordinare, creată din oase de animale. Femeia a fost îngropată, de asemenea, cu săgeți, desene și alte unelte de vânătoare.

Cu toate acestea, prezența lutului, ce era folosit la înmormântarea unor persoane cu un statut deosebit, dar și a coifurii ornate, arată exact cine era femeia – un șaman al poporului ei.

Desigur, oasele ei au fost studiate pentru ca arheologii să afle mai multe despre femeie și despre viața ei. Poziţia dinților, cuplată cu degradarea severă a maxilarului superior, a sugerat faptul că femeia a murit din cauza unei infecții dentare. Este foarte posibil ca această infecţie să fie afectat şi copilului ei, prin laptele matern, ducând la moartea ulterioară.

Cu toate acestea, studiul craniului și vertebrelor au oferit specialiştilor cea mai mare surpriză. Modificările la baza craniului și o anomalie a vertebrelor cervicale arată că femeia-şaman este posibil să fi experimentat halucinații auditive sau vizuale. Pe de altă parte, înclinarea capului femeii, sugerează faptul că ea ar fi putut să aibă parte de stări de conștiență modificate, deoarece fluxul de sânge era încetinit sau temporar oprit.

Femeia-şaman avea 25 – 30 de ani când a murit și a dat naștere unui copil. Este clar că ea a avut o poziție de mare prestigiu în rândul poporului ei, şi asta pentru că oamenii din vremea ei credeau că ea are o legătură directă cu zeii.

Astăzi, puteți găsi femeia-șaman din Dürrenberg la Muzeul de preistorie din Halle, Saxonia-Anhalt (Germania), într-o cameră menită să evoce pădurile pe care ea le-ar fi cunoscut în timpul vieții. Este un loc al liniștii, departe de lumea sterilă şi reci, şi mi-ar place să cred că ea este încă capabilă să-și exercite puterile.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock