Această fotografie a unei presupuse fantome a fost capturată în Catedrala Norwich din Regatul Unit al Marii Britanii. De când a fost publicată pentru prima oară în 2015, ea a rămas o fotografie convingătoare despre fantome. Poza a fost luată în timpul zilei, ceea ce este destul de neobișnuit. De cele mai multe ori, fotografii precum acestea sunt luate noaptea; se crede că spiritele sunt mai puternice și se manifestă în timpul nopții.
Această catedrală este situată în Norwich, Norfolk și se crede a fi cea mai completă în toată Anglia. Catedrala este foarte veche, datând din anul 1096. Ceea ce este cunoscut sub numele de Turnul Norman se află în vârful clădirii, alături de o clopotniţă de lemn acoperită și cu plumb. Catedrala a fost terminată în 1145 și multe părți ale acesteia au rămas intacte.
Fantoma din fotografie a fost capturată de o vânzătoare de 29 de ani pe nume Kerry Launders. La acea vreme, ea se afla cu Simon Tobb (prietenul ei) și cu copiii ei, Millie și Oscar. Ei admirau arhitectura incredibilă a clădirii, iar Kerry s-a apucat să fotografieze în jurul catedralei, cu telefonul mobil. Abia mai târziu, când s-a întors acasă, şi s-a uitat la fotografii, femeia a constatat prezenţa unei figuri fantomatice la un etaj superior. Iar acel spectru pare că seamănă cu un episcop, ce poartă o haină lungă și o pălărie înaltă. Kerry consideră că acesta ar putea fi unul dintre cei doisprezece episcopi care au fost îngropați în catedrală.
Iată ce a declarat femeia: „Am fost pentru prima oară într-o catedrală și a fost foarte plăcut. Am făcut fotografii şi n-am văzut nimic acolo. Dar, când m-am uitat pe fotografiile mele, am văzut ceva și m-am gândit că „wow! este o imagine bună!” Arată ca un episcop – și sunt mai mulți îngropați acolo – cu o haină lungă și o pălărie înaltă. Nu m-am speriat când am remarcat-o, pentru că eu cred în asemenea lucruri”.
Au existat mai multe informaţii ale altor persoane care au precizat că au avut parte de evenimente ciudate în această catedrală. Mai mulţi martori, muncitori în construcţii, au spus că au văzut obiecte care se deplasează pur şi simplu singure. Vizitatorii care vin aici, menționează, de asemenea, prezenţa figurilor fantomatice în jurul catedralei.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): mirror.co.uk