Experimentele uluitoare ale cercetătorilor ruşi care au demonstrat telepatia şi alte fenomene „parapsihologice”

2.216 vizualizari

În anul 1973 a avut loc la Praga un simpozion cu o largă participare internaţională, în care au fost prezentate o serie de cercetări efectuate în diverse ţări asupra a ceea ce numim bioenergie. Conceptul de bioenergie are un sens larg, incluzând în sine şi pe acela al câmpului energetic emis de un organism şi receptat de altul.

V. Iniuşin, ca şi alţi cercetători ruşi, folosesc pentru câmpul emis de organism termenul de radiaţie biologică. Experimental, cercetătorii ruşi au urmărit această radiaţie biologică prin transferul de informaţie şi energie dintre două fiinţe umane, dintre om şi microorganisme, dintre om şi plante. Asupra unei culturi de microorganisme se poate exercita de către unii subiecţi umani, printr-un efort de concentrare psihică, efecte de inhibare sau de favorizare a dezvoltării acestei culturi. Iniuşin constată că influenţa exercitată de om asupra microorganismelor este maximă până la distanţa de 1 metru şi minimă începând de la distanţa de 10 metri.

Telepatia dintre oameni şi animale

În cartea lui V. Pekelis, „Maladies cybernetiques”, citim despre interesul acordat de către o serie de cercetători ruşi fenomenului telepatic. Se spune că succesul celebrului dresor de animale V. Durov se datora nu numai artei sale, ci şi capacităţii de a se face înţeles de animale pe cale telepatică. La experienţele de telepatie cu câinele său, Mars, au participat mai multe personalităţi ştiinţifice ale vremii, printre care şi marele neurolog rus Sechterev. La ordinul telepatic transmis de către Durov, câinele era capabil să aducă anumite obiecte din alte încăperi sau să execute unele acţiuni.

Durov şi câinele său
Durov şi câinele său

Fenomenul comunicării psihice între om şi animale, în speţă câinele, nu este aşa de ciudat pe cât ar părea la prima impresie. Majoritatea celor ce s-au ocupat de fenomen au remarcat ca situaţiile cele mai propice de producere a telepatiei sunt acelea în care există o armonizare psihologică între cei doi parteneri, o afinitate psihică. Ori, câinele este animalul care şi-a demonstrat un ataşament de o fidelitate nedezminţită vreodată. După unii autori, acest ataşament al câinelui a jucat un mare rol chiar în consolidarea societăţii omeneşti. Sunt citate adesea exemple impresionante ca dovadă a acestui ataşament al câinelui faţă de stăpânul său. Sunt cunoscute cazuri când câinii au decedat (întâmplător?) odată cu stăpânii lor, câini care au urmat cortegiile funerare ale stăpânilor casei şi nu au mai părăsit mormântul acestora până ce au murit prin înfometare.

Toate aceste reacţii ale animalelor, atât de ciudate pentru noi, pot susţine ideea unui „contact psihologic” între om şi animale şi de aici şi posibilitatea unei comunicări telepatice.

Experienţele de transfer telepatic ale profesorului Vasiliev

Experienţele de transfer telepatic riguros controlate ştiinţific au fost efectuate de-a lungul unei vieţi de profesorul Leonid Vasiliev (fost titular al Catedrei de fiziologie la Universitatea din Leningrad). În lucrarea „Experienţe de sugestie mentală”, Vasiliev a prezentat cercetările sale asupra a ceea ce el numea „sugestie la distanţă”. Împreună cu grupul său de colaboratori, el a reuşit să provoace somnul hipnotic unor subiecţi aflaţi la distanţă. De asemenea, el a izbutit să inducă în timpul somnului vise dirijate, prin concentrarea mentală asupra unei teme pe care încerca să o transmită subiectului adormit.

Vasiliev era convins că transmiterea informaţiei la distanţă realizată între două creiere se petrece prin intermediul undelor electromagnetice. În acest scop, el introduce fie subiectul, fie pe hipnotizator într-o cuşcă tip Faraday, care, după cum se ştie, are proprietatea de a bloca transmiterea undelor electromagnetice. În ciuda acestui fapt, experienţele de hipnotizare la distanţă nu au fost influenţate.

Pentru a vedea dacă intensitatea fenomenului scade proporţional cu distanţa de transmitere, aşa cum se întâmplă în cazul undelor electromagnetice, Vasiliev îşi trimite unul dintre colaboratori la Sevastopol, situat faţă de Leningrad (unde se afla Vasiliev) la 1500 km distanţă. Din nou fenomenul nu a suferit nicio perturbare. Subiectul aflat la Leningrad, o femeie, Ivanova, era supravegheată de Dubrovski. La Sevastopol se afla un alt colaborator, Tomaşevski, care, la momentul fixat pentru experiment, începe să se concentreze. Brusc, Ivanova, care vorbea cu Dubrovski, adoarme.

Experimentele arătau aşadar că distanta nu influenţează comunicarea biologică. După L. Kogan nu este totuşi exclus ca undele electromagnetice să vehiculeze informaţiile biologice la distanţă, dar lungimea lor de undă trebuie să fie probabil peste 1500 m.

Ttransmiterea la mare distanţă a unui mesaj numai prin concentrare mentală

O descriere amănunţită a experienţei de transmitere la mare distanţă a unui mesaj numai prin concentrare mentală s-a efectuat în anul 1966. Experimentul s-a efectuat între Moscova şi Novosibirsk (circa 3000 km). Protagoniştii au fost biofizicianul Iuri Kamenski şi ziaristul Karl Nicolaev. Echipa de cercetători i-au ţinut sub observaţie. Kamenski a fost emiţătorul, iar Nicolaev, receptorul. Ambii parteneri au fost supuşi în prealabil unor exerciţii de relaxare. În cazul telepatiei provocate, relaxarea psihică este o condiţie necesară îndeosebi pentru receptor, în timp ce în cazul telepatiei spontane s-a constatat că receptorul se află într-o stare de mare tensiune afectivă.

Kamenski are de transmis 6 obiecte, pentru fiecare dintre acestea având la dispoziţie 10 minute. Ca şi în cazul experimentatorilor de la Stanford, se constată că receptorul a redat mai uşor elementele de ordin vizual, concret, decât abstract. El a făcut o descriere fizică a obiectului recepţionat, dar nu i-a putut preciza cu uşurinţă denumirea. Dacă spre exemplu se recepţionează imaginea unui stilou, subiectul îl va descrie ca fiind un obiect alungit, cu o parte metalică strălucitoare etc., dar îl va defini mai greu ca stilou. Conform comentariilor matematicianului şi ciberneticianului Kogan, jumătate din informaţiile transmise au fost recepţionate corect, ceea ce depăşeşte net coeficientul de probabilitate în producerea unui fenomen întâmplător.

Experimentul se reia în anul 1967 cu aceiaşi Kamenski şi Nicolaev, aflaţi de astă dată unul la Moscova, celălalt la Leningrad. Se fac înregistrări telemetrice; în timpul şedinţei, inclusiv electroencefalografice. Starea de relaxare a fost controlată prin apariţia unui ritm alfa stabilit pe traseul electroencefalografic. După 30 de minute, Nicolaev era complet relaxat. El nu ştia când va începe experimentul. Dar după 1-1,5 secunde din momentul în care Kamenski s-a concentrat ca să transmită, traseul electroencefalografic al lui Nicolaev s-a desincronizat şi au apărut fenomene de activitate cerebrală. S-a surprins deci exact momentul în care subiectul recepţionează mesajul. Dar abia după 5 secunde Nicolaev a devenit conştient de această recepţionare.

Avem dovada că putem primi de la semeni o serie de informaţii care rămân cantonate doar în subconştientul nostru. D. Dean susţine că 25% din noi primim inconştient mesaje telepatice. Vasiliev însuşi relatează că a reuşit să comande mental o serie de mişcări pe care subiecţii le executau fără să fie conştienţi că le-au fost comandate de altcineva.

Putem concluziona aşadar că există o comunicare conştientă şi alta inconştientă. Şi una şi cealaltă traduc unui şi acelaşi fenomen – prezenţa unui mesaj, a unei informaţii, în virtutea căreia individul întreprinde acţiuni adecvate acestora.