Nu cred că există român care să nu fi aflat de celebrul poem „Luceafărul” al lui Eminescu, în care un astru ceresc (Venus, Luceafărul) se îndrăgosteşte de o fată-fecioară din „rude mari împărăteşti”. Interesant e faptul că o legendă asemănătoare o întâlnim la vechii indieni din America.
Astfel, indienii picior negru relatează o frumoasă poveste despre o fecioară, numită Femeia-Fulg, care a întâlnit pe malul râului un tânăr blond care i-a spus că el e „Steaua Dimineţii” (adică Luceafărul) şi coborâse din cer pentru a răspunde rugăciunilor ei. Mai ţineţi minte de versurile din „Luceafărul”, prin care fata îl roagă pe Luceafăr să vină jos pe pământ la ea? „Cobori în jos luceafăr blând / Alunecând pe-o rază / Pătrunde-n casă şi în gând / Şi viaţa-mi luminează!”
Revenind la legenda indiană, aici lucrurile stau diferit faţă de poezia eminesciană. „Steaua Dimineţii” a luat o pană deasă, galbenă din părul său şi i-a cerut s-o ţină într-o mână, iar în cealaltă să strângă o ramură de ienupăr. Fata a închis ochii şi, când i-a deschis din nou, se afla în Ţara Cerurilor. În cele din urmă, perechea a avut un fiu, dar fetei i s-a făcut atât de dor de casă, încât i-a cerut Omului Păianjen să o coboare într-o plasă. S-a întors sub formă de stea căzătoare, în locuinţa poporului ei. În curând, fetei i s-a făcut dor să se întoarcă lângă soţul ei, în ceruri, dar i s-a interzis şi a murit cu inima zdrobită. Fiul ei, Pois (Omul cu Cicatrice), a reuşit, după multe aventuri, să ajungă la tatăl său, Steaua Dimineţii, în Ţara Cerurilor.
Interesant e faptul că, la fiecare patru ani, indienii pawnee sacrificau în onoarea lui Venus, Steaua Dimineţii, câte o tânără fecioară, complet dezbrăcată şi pictată jumătate în roşu şi jumătate în negru. Frumoasa victimă era legată pe un eşafod şi ucisă de tinerii războinici cu o ploaie de săgeţi, apoi oamenii credeau că sângele ei binecuvânta tribul, asigurându-i o soartă prielnică pe parcursul următorilor patru ani.
Sacrificii umane în cinstea lui Venus? De obicei, sacrifice au origini satanice… În poezia „Luceafărul” nu e vorba de Venus? În articolul din ianuarie 2013 (https://www.lovendal.ro/wp52/de-ce-invatam-la-scoala-luceafarul-de-mihai-eminescu-o-oda-adresata-satanei-si-ocultismului/) când am vorbit despre oda adresată satanismului în acest poem, unii m-au acuzat că am făcut un sacrilegiu la adresa poetului naţional. Oare? Nu vedeţi cum toate se leagă?