Acum peste 1 an de zile, în articolul „Steaua Sirius, adevăratul astru Nibiru şi perechea Soarelui nostru” (https://www.lovendal.ro/wp52/steaua-sirius-adevaratul-astru-nibiru-si-perechea-soarelui-nostru/) am pus în discuţie ipoteza conform căreia steaua Sirius (cel mai strălucitor astru de pe cerul nopţii, situat la circa 8,6 ani-lumină) ar putea fi steaua-companion al Soarelui nostru. Deşi nu există vreo dovadă ştiinţifică, totuşi, dacă apelăm la mitologie observăm că Sirius în multe mitologii ale lumii este denumit drept „steaua câinelui”, denumire care ar sugera faptul că, asemenea câinelui, ce urmăreşte diferite lucruri, la fel şi Sirius ar urmări Soarele nostru, aşa cum face o stea-companion.
Pe de altă parte, să ne aducem aminte de Aleister Crowley, unul dintre cei mai mari satanişti ai lumii. Se pare că acest Crowley era membru al unei societăţi secrete denumite Argentum Astrus, ceea ce în traducere ar însemna Ordinul Stelei de Argint. Dar „steaua de argint” nu este altcineva decât Sirius, cel mai proeminent astru din cerul nopţii, vechii asirieni, cât şi fenicienii denumit Sirius drept „steaua de argint”. Totodată, e posibil ca acest Argentum Astrus să nu fie altceva decât o altă denumite a celebrei organizaţii malefice Illuminati, care şi-ar fi putut astfel împrumuta numele de la steaua Sirius, cea mai luminoasă de pe bolta nopţii.
În tradiţia ocultă, Sirius este „zeul cel ascuns”, „Soarele din spatele Soarelui”. La fel cum Luna reflectă Soarele, la fel şi Soarele nostru reflectă steaua Sirius. Acest concept a fost foarte bine exprimat de Crowley în „Cartea legii”, atunci când a spus următoarea propoziţie: „Khab este în Khu, şi nu Khu se află în Khab”. Cuvânt „Khab” înseamnă „stea”, iar „khu” înseamnă „lumină”. Adică, ni se spune că stelele sunt în lumină şi ele o reflectă. Adică, Crowley şi înaintaşii săi oculţi care venerau steaua Sirius, venerau de fapt lumina creaţiei şi nu steaua propriu-zisă.