Strămoşii arienilor (rasa albă de azi de pe Pământ) s-au născut pe o planetă de lângă steaua Sirius? Primul „arian” este Aryaman…


Acum circa 12.000 de ani, potopul considerat universal distrugea civilizaţiile întregii planete. Cu toate acestea, au existat supravieţuitori, tăietori de lemne, vânători, oameni ai munţilor, pe toate cele cinci platouri înalte ale globului: Iran, Himalaya, Abisinia, Munţii Stâncoşi, altiplanul peruvian, de unde au renăscut rasele albă, galbenă, neagră şi roşie.

Albii, supravieţuitori din platoul Iranului, după ce au trecut prin încercări îngrozitoare, au repopulat zona şi, împinşi de o atracţie obscură faţă de patria mamă, au emigrat masiv în Occident, în jurul anului 9000 î.Hr. Rasa albă a dat numeroase subdiviziuni, dar toţi fac parte din „arieni”.

Textele sacre hinduse spun că strămoşii arienilor (rasa albă) nu s-au născut pe Pământ, ci pe o stea din Calea Lactee (Sirius este o stea din Calea Lactee). Primul nostru strămoş este Aryaman. „Drumul lui Aryaman este drumul care duce de la o stea la Pământ” (text vedic). Izvoarele tradiţionale atestă o origine extraterestră a oamenilor din rasa albă, precizând că prima călătorie ale cărei urme s-au păstrat s-a făcut pe traseul Sirius-Pământ.

Când s-a întâmplat acest eveniment? Nu se ştie, dar unii cercetători au emis două date: în jur de anul 13.000 î.Hr., în timpul civilizaţiei atlantide dau în jurul anului 10.000 î.Hr., după Marele Potop.