„Răpirile extraterestre”: o nouă boală psihică sau fenomen real? Iată ce au descoperit specialiştii…


Imagine: flickr.com (Commons Creative – free)

În 1994, profesor John D. Mack, M.D., posedând o experienţă de aproape 40 de ani în practica psihiatrică, a publicat cartea „Abduction – Human Encounters with Aliens”, adică „Răpirea – întâlniri umane cu extratereştrii”. În acest volum, el analizează fenomenul răpirilor pe baza examinării a 76 de pacienţi ai săi care aparent au fost victimele unor răpiri. Convins iniţial că are de-a face cu o nouă formă de boală psihică, el a fost obligat să recunoască faptul că niciuna dintre aceste victime nu era bolnav psihic, ajungând la concluzia că fenomenul, chiar dacă nu se ştie care e cauza lui, trebuie acceptat ca real.

Una dintre bizareriile fenomenului de „răpire extraterestră” este acela că majoritatea celor „răpiţi” afirmă că „li s-a şters memoria”, motiv pentru care îşi aminteau doar foarte ceţos evenimentul sau eventual nu conştientizau decât o „lacună în timp”, Utilizându-se regresia hipnotică, s-a descoperit că, aparent, în perioada respectivă „pierdută” a avut loc o răpire, a cărei rememorare a fost blocată. Aceste evenimente lasă de regulă pe trupul şi în psihicul victimei şi urme tipice: cicatrici, sângerări, nevroze, insomnii, coşmaruri, fobii etc.

În 1991, trei sondaje efectuate în SUA arătau că circa 2% din americani prezentau simptome care puteau fi interpretate ca fiind urmări ale unor răpiri. Profesorul John Mack, comentând aceste cifre, afirma că n-ar fi exclus ca milioane de americani să fi fost victime ale unor „întâlniri de gradul IV”, fără a fi conştienţi de aceasta. Extrapolând aceste afirmaţii şi la alte ţări, zeci de milioane de oameni de pe glob ar putea fi subiecţii unor „răpiri extraterestre”. Aşadar, ceea ce cunoaştem la ora actuală despre „răpiri extraterestre” n-ar putea fi decât vârful unui imens aisberg.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock