Când va accepta ştiinţa noastră ceea ce ştiau vechile civilizaţii de mii de ani: faptul că Soarele nostru se roteşte în jurul lui Sirius, această stea în jurul lui Alcyone, iar ultima în jurul centrului galactic?

În 2010, scriam acest articol (Steaua Sirius, adevăratul astru Nibiru şi perechea Soarelui nostru) în care vorbeam despre posibilitatea ca steaua-pereche a Soarelui nostru să fie steaua Sirius, aflată relativ aproape de noi (la circa 8 ani-lumină). Atunci, prezentam mai multe argumente, dintre care amintesc:

* Steaua Sirius a mai fost denumită şi “Steaua câinelui”; în Asiria, Sirius era numit drept “Câinele Soarelui” (!) – foarte interesant, aceasta demonstrând faptul că Soarele şi Sirius ar fi stele-pereche. În vechiul teritoriul al Akkadiei, Sirius era denumit Mul-lik-ud, “Steaua câine a Soarelui”. De ce i se spune stelei Sirius “câine” în atâtea tradiţii spirituale ale lumii? Precum se ştie, câinii urmează diferite lucruri. Nu s-ar putea presupune că Sirius e numit câine întrucât pare că urmăreşte tot timpul Soarele nostru, aşa cum ar face o stea-companion?

* În anul 150 d.Hr., astronomul Ptolemeu descria steaua Sirius ca fiind una roşie, împreună cu alte cinci stele: Betelgeuse, Antares, Arcturus şi Pollux. Dar, nu doar Ptolemeu considera că steaua Sirius are o culoare roşie, ci şi alte personalităţi ale lumii antice, ca poetul Aratus, oratorul Cicero, generalul Germanicus. Marele filozof Seneca a considerat şi el că Sirius este mult mai roşu decât Marte. Acum peste 2.000 de ani, viteza relativă al Soarelui nostru şi al stelei Sirius ar fi mult mai redusă decât acum, deoarece cele două stele binare se îndepărtau una faţă de cealaltă. Acest proces ar fi declanşat “deplasarea în roşu”, fenomen cauzat de efectul Doppler, şi astfel Sirius ar fi apărut roşu. În ultimele sute de ani, Soarele şi Sirius se apropie din nou unul de celălalt, iar Sirius ia o culoare albastră, exact aşa cum ar prezice teoria stelelor binare.

* Sumerienii aveau o stea denumită „Nibiru”, care înseamnă în traducere „steaua care traversează” celelalte stele, adică se mişcă în raport cu Soarele nostru. „Nibiru” era considerat a fi de culoare roşie, la fel cum era şi Sirius în trecut, ceea ce înseamnă că sumerienii s-au referit la Nibiru (de fapt, Sirius) ca la companionul Soarelui nostru.

Pe site-ul viewzone.com a apărut un articol foarte interesant în care este demonstrat ştiinţific că este posibil ca Soarele nostru să formeze un sistem binar cu steaua Sirius. Iar argumentaţia ştiinţifică este dată de fenomenul „precesiei echinocţiilor”, un fenomen cunoscut de astronomi prin care se explică aparenta mişcare a stelelor pe cer, mişcare care nu este dată de rotaţia Pământului în jurul Soarelui sau de alt fenomen astronomic cunoscut.

Din punct de vedere astronomic, precesia echinocţiilor reprezintă deplasarea retrogradă a punctelor echinocţiale de-a lungul eclipticii. Acest fenomen este un efect direct al mişcării de precesie a axei de rotaţie a Pământului faţă de stelele fixe. Observată şi descrisă încă de către cel mai mare astronom al antichităţii Hiparh, precesia echinocţiilor a rămas neexplicată zeci de secole. În prezent echinocţiile se deplasează cu 50,3 secunde de arc pe an, motiv pentru care fenomenul este foarte lent şi, dacă ar păstra această viteză, s-ar repeta o dată la 25.765 de ani. În concluzie, pentru a se traversa cele 12 constelaţii (sau zodiace), sunt necesari aproape 26.000 de ani.

Marea majoritate a astronomilor explică fenomenul de precesiune prin atracţia gravitaţională a Lunii şi Soarelui.Dar totuşi, în teoria precesiei datorită forţelor gravitaţionale ale Soarelui şi Lunii, se spune că axa Pământului se schimbă datorită acţiunii acestor forţe, rezultând precesia echinocţiilor. Gradul de mişcare al axei Pământului este în jur de 50 de secunde de arc pe an, astfel echinocţiul apare mai devreme în orbita Pământului în jurul Soarelui, rezultând o orbită de 359 de grade, 59 de minute şi 10 secunde, de la echinocţiu la echinocţiu. Această soluţie este funcţională din punct de vedere teoretic, dar nu cade de acord cu ciclurile lunare, care indică faptul că Pământul într-adevăr se învârte în jurul Soarelui la 360 de grade într-un an echinocţial. Acest lucru poate fi dovedit, examinând ecuaţiile privind ciclurile lunare şi predicţiile eclipselor.

Trebuie remarcat faptul că, deşi Pământul se învârte în jurul Soarelui la 360 de grade, această mişcare este egală cu cea de 359 de grade, 59 de minute şi 10 secunde, mişcare relativă la stelele fixe. Singura modalitate prin care Pământul şi Luna s-ar putea roti în jurul Soarelui, la 360 de grade, ar fi aceea ca întreg Sistemul Solar să se curbeze în spaţiu. Principala cauză a precesiei, în acest caz, n-ar mai fi forţele gravitaţionale ale Soarelui şi Lunii, ci sistemul solar care se curbează în spaţiu, rezultând toate observaţiile curente ale precesiei: schimbarea stelei polare de-a lungul timpului, mişcarea punctului echinocţial prin zodiac.

Conform legii newtoniene, singura forţă care ar putea face ca Soarele să execute o mişcare curbată, ar fi aceea ca Soarele să graviteze în jurul altei mase. Înclinaţia axei Pământului (cea de a treia mişcare coperniciană a Pământului) în acest nou model ar fi cauzată de gravitaţia Soarelui în jurul unei mase centrale a unui sistem binar. Astfel, schimbarea poziţiei stelelor fixe este una relativă, şi aceasta se datorează faptului că şi Soarele se mişcă.

Noul model are următoarea formă: există un prim obiect (Pământul) care are o mişcare aproape circulară în jurul unui al doilea obiect (Soarele), ce, la rândul său, are o orbită eliptică în jurul unui al treilea obiect (centrul sistemului binar format din Soare şi companionul său). Dacă orbita Pământului şi cea a Soarelui sunt relative fixe, atunci ecuaţiile mecanicii clasice arată faptul că axa de rotaţie a primului obiect (Pământul) va avea o mişcare de precesie la o viteză dată de rotaţia Soarelui în jurul centrului binar.

Aşadar, aceasta e prima posibilitate: ca Soarele şi Sirius să formeze un sistem binar, ele mişcându-se în jurul unui punct comun din spaţiu. A doua posibilitate ar fi aceea ca Soarele să se rotească efectiv în jurul lui Sirius, dar mişcarea de rotaţie să nu fie complet circulară, ci una cu o eliptică mare. Interesant e faptul că astronomii au măsurat faptul că Sirius se deplasează spre sistemul nostru solar cu o viteză de 5,5 km/s, ceea ce înseamnă 475.200 km/zi, într-un an apropiindu-se de noi cu 173 de milioane de km, ceva mai mult decât 150 de milioane de km (1 U.A.), distanţa de la Soare la Pământ. Dacă aproximăm grosier că distanţa de la Soare la Pământ (1 U.A.) e egală cu distanţa parcursă într-un an de Sirius pentru a se apropia de noi (tot 1 U.A.), rezultă că, dacă s-ar menţine aceeaşi viteză de deplasare, Sirius ar ajunge în apropierea Pământului în aproximativ 500.000 de ani.

Dar, îmi pun şi eu întrebarea: Sirius se apropie de noi sau noi de Sirius? Adică, de unde ştim noi că Sirius se mişcă faţă de noi şi nu mai degrabă noi ne mişcăm faţă de el? Nu degeaba vechile civilizaţii (ca egiptenii) foloseau Sirius ca punct de referinţă pentru trecerea timpului, pentru că acesta e un obiect ceresc mult mai stabil decât Soarele. Noi am ales Soarele ca punct de referinţă, ceea ce este destul de inexact pentru măsurarea timpului, căci la fiecare 4 ani trebuie să mai adăugăm o zi pentru a corecta această deficienţă.

Deşi Sirius e un punct de referinţă mai precis ca Soarele în măsurarea timpului, totuşi alte civilizaţii străvechi au găsit că nici acesta nu e foarte exact, aşa că au căutat alte puncte de referinţe, ca de exemplu, steaua Alcyone din Pleiade, sau centrul galaxiei noastre, aşa cum au făcut-o mayaşii, vechi experţi în astronomie. De ce? Pentru că mayaşii şi-au dat seama că cel mai stabil punct de referinţă de pe cer în stabilirea timpului este centrul galaxiei noastre.

Aşadar, Pământul se roteşte în jurul Soarelui, Soarele în jurul lui Sirius, Sirius în jurul lui Alcyone (din Pleiade), iar acesta din urmă în jurul centrului galactic. Poate că acestea este ideea revoluţionară pe care ştiinţa o va accepta într-o bună zi, dar care era cunoscută demult de vechile civilizaţii avansate…

 

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.