Legătura ocultă dintre locuitorii de pe Sirius, civilizaţia antică de pe Marte şi vechiul regat sumerian de pe Terra


Sirius este cea mai strălucitoare stea de pe cerul nostru şi, de aceea, egiptenii și-au întemeiat calendarul urmărind mișcarea acestei stele sacre. Cercetătorii au constatat uimiţi că Marea Piramidă din Egipt a fost construită pentru a se sincroniza cu Sirius, astfel încât steaua să strălucească printr-o gaură, în Camera Reginei, într-un moment precis, pentru a se ţine un anumit ritual.

Lucrările ezoterice pe acest subiect arată că nu doar Egiptul era atât de fascinat de Sirius, ci şi civilizaţia antică care a locuit odată pe Marte. De fapt, se spune că formele geometrice de pe planeta Marte au fost construite ca o veneraţie pentru Sirius. Potrivit unei legende, celebra față umană de pe Marte, care a fost descoperită de o sondă spaţială americană în anii 70, a fost ridicată în onoarea zeului Sukon.

Tradiţiile ezoterice spun că „siriusienii” (locuitorii de pe o planetă din jurul stelei Sirius) când au ajuns prima dată în sistemul nostru solar, s-a stabilit prima dată pe Marte, care atunci oferea cele mai bune condiţii de viaţă.

Sirius se află în străvechea constelaţie antică Phoenix, vechii asirieni şi fenicieni luându-şi numele ca şi civilizaţie ca semn de veneraţie pentru Sirius.

Marele ocultist şi satanist Aleister Crowley făcea parte dintr-o organizaţie secretă, denumită „Argentum Astrum” sau „Ordinul Stelei de Argint”, care se refera la Sirius. În tradiția ocultă, Sirius este „Dumnezeul ascuns” sau „Soarele din spatele Soarelui”. La fel cum Luna reflectă lumina Soarelui, ocultiştii consideră că Soarele reflectă lumina lui Sirius.

Potrivit vechilor egipteni, există o legătură ocultă specială între Sirius și Pământ, atunci când ele se află la cea mai apropiată distanță, adică în perioada 23 iulie – 23 august, când sunt „zilele Câinelui”, Sirius mai fiind cunoscută ca şi „Steaua Câinelui”.

Conform unor informații ezoterice, mai puţin cunoscute, siriusienii sunt creaturi care arată foarte umani în multe privinţe; ei au însă ochii asemănători pisicilor, sunt cheli şi au nişte lucruri ciudate pe urechi, care ar putea fi dispozitive de comunicare.

Într-o carte intitulată „Planeta a douăsprezecea”, Zecharia Sitchin spune că Pământul a fost vizitat de creaturi extraterestre din timpuri imemoriale. Această lucrare urmărește activitatea în vechiul regat al Sumeriei, exact unde s-au stabilit siriusienii. Toate acestea nu numai că plasează siriusienii în punctul focal al teologiei noastre planetare, ci și-i transformă într-un „centru de activități extraterestre”.


Un comentariu la „Legătura ocultă dintre locuitorii de pe Sirius, civilizaţia antică de pe Marte şi vechiul regat sumerian de pe Terra”

  1. In cartea Profetia de pe Thiaoouba, scrisa de un om luat pe alta planeta, se afirma ca primii oameni ( din rasa neagra si galben) au sosit pe Terra, o planeta cu vegetatie si animale, fara oameni, acum 1,8 milioane de ani, deoarece planeta lor nu mai putea sustine viata. Pe atunci, planeta Marte era locuita, dar nici ea nu mai putea suporta viata mult timp. Ei s-au stabilit in Africa si Asia. Ulterior, oameni de pe o alta planeta(suprapopulata) au colonizat America, dupa ce au transportat echipamente si oameni in baze temporare, construite pe Luna.
    Mai tirziu o nava extraterestra s-a prabusit pe Terra, din care au supravietuit 1 barbat si 2 femei, din care au rezultat evreii, ei find mai inteligenti pentru ca provin de pe o planeta de rang mai inalt decit Terra.
    Rasa alba, sosita mai tirziu, provine de pe alta planeta decit cele de mai sus.

Lasă un comentariu