Site de secrete, stiinta si metafizica

Sitchin, farsorul mileniului 3 (partea 2): Anunnaki, acei “zei de pe Nibiru”

53 43

În prima parte a articolului despre Sitchin şi planeta Nibiru sau Marduk (https://www.lovendal.ro/wp52/sitchin-farsorul-mileniului-3-partea-1-cum-a-innebunit-lumea-cu-planeta-nibiru/) am demonstrat că toată teoria formării Pământului (din ciocnirea unei foste planete Tiamat cu Nibiru) este una absurdă, încălcând cele mai elementare legi cunoscute ale fizicii. Astăzi vom vorbi despre extratereştrii Anunnaki, despre care Sitchin crede că se află pe planeta Marduk, iar din încrucişarea ADN-ului lor cu cel al vechilor băştinaşi de pe Pământ a rezultat o nouă specie, omul de astăzi. Cât de veridică este această teorie, vom vedea în continuare.

Ar putea exista viaţă pe Nibiru?

Mai întâi, trebuie să ne punem întrebarea: ar putea Marduk să găzduiască viaţa? În primul rând, ea este o planetă care se află la mare depărtare de Soare, în cea mai mare parte a orbitei sale (dacă să dăm credit lui Sitchin). Celelalte planete cunoscute ale sistemului solar sunt compuse, în special, din hidrogen lichid, metan îngheţat şi altele. În nicio planetă din sistemul nostru solar nu s-au găsit forme de viaţă, pentru că ele nu au apă lichidă (oricum, la o presiune rezonabilă), oxigen liber, carbon sau azot în cantităţi importante, toate aceste elemente fiind necesare pentru existenţa vieţii. Marduk, având orbita atât de îndepărtată faţă de Soare, în cea mai mare parte a timpului, n-ar primi destule radiaţii solare pentru procesul de fotosinteză.

Extratereştrilor de pe Marduk le-au fost necesari 21.000 de ani pentru a construi un complex

Dar, de dragul jocului, să presupunem prin absurd că viaţa ar exista pe Marduk şi aici ar trăi extratereştrii. Ce-au făcut aceştia? Au coborât pe Pământ ca să exploateze bogăţiile Pământului. Şi s-au apucat să construiască baze. O sarcină a naibii de grea pentru săracii Anunnaki, aşa cum recunoaşte însuşi Sitchin:

“Sarcina a fost deosebit de complexă şi consumatoare de timp. Enlil a stat în Larsa timp de 6 shar (21.600 de ani), în timp ce Nippur s-a aflat în construcţie.”

Desigur, noi oamenii cei înapoiaţi, am construit toate oraşele lumii în mai puţin de 5.000 de ani, iar celebrii Anunnaki le-au trebuit 21.000 de ani pentru a construi un simplu complex! Ca să nu mai vorbesc de faptul că nicio construcţie a extratereştrilor n-a supravieţuit până în zilele noastre. Nici măcar un singur zid. Cam ciudat…

De ce aveau nevoie Anunnaki de aur şi argint?

Tot conform lui Sitchin, extratereştrii de pe Marduk s-ar fi stabilit în Africa pentru a căuta în minele de pe Pământ metal preţios (aur, argint, cupru) care să-l ducă pe planeta lor de baştină, în scopuri tehnologice. Bizară teorie. În primul rând, pentru ridicarea a sute de tone de minereu era nevoie de un efort extraordinar al navelor lor spaţiale, ce trebuia să înfrunte gravitaţia Pământului. De ce n-au încercat Anunnaki să caute minereu în asteroizi, acolo unde n-ar fi avut de-a face cu nicio gravitaţie? În al doilea rând, fierul, aluminiu şi titaniul sunt mult mai folositoare în construcţia navelor spaţiale.

De ce n-au creat Anunnaki roboţi în munca de extragere a minereurilor?

Aşa că Anunnaki se hotărăsc să extragă minereul… Atât de “inteligenţi” sunt aceşti Anunnaki că nu folosesc instrumente avansate de extragere, ci munca manuală brută! Halal extratereştri! În loc să folosească maşini sau roboţi, extratereştrii decid să combine propriul lor ADN cu cel al oamenilor care trăiau deja pe Pământ, pentru a crea…sclavul perfect! De ce să se complice în halul acesta, când locuitorii de pe Marduk ar fi avut la dispoziţie posibilitatea creării unor roboţi de exploatare? O fiinţă vie inteligentă, cum e omul, se putea răscula oricând… Căci chiar acest lucru s-a întâmplat, conform lui Sitchin. Răscoala oamenilor a provocat o supărare a “zeilor de pe Marduk” care au votat într-un consiliu distrugerea omenirii. Aşa că au hotărât trimiterea unui potop pe Pământ. Dar, unul din zei, Enki, a avut o slăbiciune pentru un om, aşa că l-a ajutat pe acesta să scape într-o corabie, împreună cu un grup de oameni şi cu alte animale.

Construcţiile Anunnakilor, neputincioase în faţa potopului, dar nu şi arca lui Noe!

De acum înainte povestea seamănă extrem de mult cu cea din Biblie, iar Sitchin se foloseşte atât de citate din Biblie, cât şi de cele din poveştile sumeriene. Sitchin consideră că potopul ar fi fost provocat de o bucată uriaşă de gheaţă din Antarctica care s-a topit şi s-a revărsat peste întreg Pământul.

Ştiinţa Annunakilor, însă, s-a dovedit încă o dată neputincioasă. În faţa potopului, extratereştrii au plecat de pe Pământ, văzându-şi construcţiile lor măturate de potop. Zeci de mii de ani de muncă duse pe apa sâmbetii, şi la propriu şi la figurat! Vorba fie între noi, ei n-au construit niciodată nimic, dar să-i dăm plăcere şi lui Sitchin… Şi o culme a ironiei: potopul a fost atât de imens, încât a măturat toată creaţia Anunnakilor pe Pământ, dar n-a reuşit să distrugă corabia făcută de un om simplu, Noe. Erau mai inteligenţi oamenii decât creatorii lor?

După potop, simţindu-se vinovaţi, Anunnaki au hotărât să-i înveţe pe oamenii supravieţuitori agricultură şi creşterea animalelor. De acum înainte, ei vizitează Pământul din când în când (conform lui Sitchin) şi îi mai ajută pe oameni pe ici pe colo. Nu ştiu despre ce ajutor mai poate fi vorba, când Anunnaki au ei insuşi destule probleme (de le-a luat 21.000 de ani să construiască un singur complex!)

Zei în costume de astronaut

Dar cum poate demonstra Sitchin existenţa “zeilor de pe Marduk”? În cartea sa, el ne prezintă o sculptură veche care ar reprezenta “un zeu în interiorul unui rachete”. Dar dacă ei sunt cu adevărat zei, de ce sunt încuiaţi cu tehnologii învechite al unui film SF ieftin, cu rachete, microfoane şi costume spaţiale? Dacă ei sunt zei, de ce nu folosesc tehnologii divine, ca de exemplu călătoria intradimensională prin găurile de vierme, antigravitaţia, propulsia luminii solare sau rematerializările din găurile negre?

Sitchin interpretează greşit religia Mesopotamiei

Dar, în general, câtă încredere trebuie să avem în Sitchin? Să-i dăm cuvântul lui Peter James, co-autorul cărţii controversate “Secolele întunericului” care l-a criticat dur pe Sitchin pentru că a înţeles greşit literatura babiloniană:

“Sitchin foloseşte epopeea creaţiei Enuma Elish ca fundaţie pentru cosmogonia sa, identificând tânărul zeu Marduk, ce a răsturnat vechiul regim al zeilor şi a creat Pământul, cu cea de a 12-a planetă. Astfel, el interpretează teogonia babiloniană ca naşterea altor 11 planete. Numele babiloniene ale planetelor sunt bine stabilite, fără urmă de îndoială: Ishtar era zeitatea lui Venus, Nergal cea a lui Marte, iar Marduk cea a lui Jupiter, acest lucru fiind confirmat de sute de tabele astronomice şi astrologice. Sitchin le ignoră pe toate acestea şi desemnează identităţi planetare zeilor menţionaţi în teogonie. De exemplu, Apsu, atestat ca zeu al apelor primăverii, devine Soarele! “Ea”, este în viziunea lui Sitchin, ba planeta Neptun, ba cosmonaut. Iar identitatea lui Ishtar ca planeta Venus, o caracteristică esenţială a religiei mesopotamiene, nu este nicăieri menţionată nicăieri în cartea lui Sitchin, ce o consideră pe Ishtar drept o femeie-astronaut.”

Totul pentru a-şi vinde opera…

În mod evident, Sitchin e un om inteligent. El ţese o poveste complicată, din bucăţi de dovezi ce au supravieţuit din vechea civilizaţie sumeriană până în prezent. Sitchin face intenţionat o serie de greşeli academice (fracturând citate, ignorând diverse fapte etc.), combină elemente de arheologie cu cele de ştiinţă modernă, pentru a crea un tablou extrem de atractiv. Totul doar pentru a vinde o literatură senzaţională, ce speculează dorinţa sufletului uman pentru spectaculos.

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie