Nibiru nu e o planetă. O fi o poartă stelară către alţi aştri?


Într-un articol mai vechi (https://www.lovendal.ro/wp52/nibiru-sus-nibiru-jos-sa-terminam-cu-prostiile-nu-exista-nici-nibiru-nici-anunnaki-nici-2012/) vorbeam despre faptul că nu exista „planeta Nibiru”, decât în mintea lui Zecharia Sitchin, scriitorul care a inventat-o. Tot atunci, spuneam că în limba sumeriană există cuvântul „nibiru”, dar el înseamnă nimic altceva decât „punct de încrucişare”. Deci, el reprezintă de fapt o „localizare abstractă” şi nu o entitate. Iată câteva exemple în care apare cuvântul „nibiru” şi cum pot fi ele traduse:

Din epopeea Gligamesh: „În faţă se află punctul de încrucişare (nibiru), iar mai strâmt e drumul ce duce la el”. Se observă astfel că „nibiru” reprezintă o locaţie, un punct de încrucişare, un punct de întâlnire. În textul următor, e vorba despre un barcagiu care are ca slujbă să treacă oamenii dincolo de râu: „shiqil kaspum sha ne-bi-ri-tim”. Se traduce „banii plătiţi pentru trecere”. Observaţi verbul „nebiri” ce înseamnă „a trece ceva”. Un alt exemplu, ar fi acela în care se face referire la armatele aramaice: „A-ra-mu nakirma bab ni-bi-ri sha GN itsbat”. Care s-ar traduce „Aramaii era sfidătorişi au luat poziţie la intrarea (punctul de intersecţie) vadului”.

Acum…stăteam şi mă gândeam, dacă Nibiru nu e altceva decât o „poartă stelară” ? Cine a vizionat serialul „Stargate” e familiarizat cu un asemenea concept. Atunci, degeaba am aştepta venirea unei planete Nibiru care nu există şi ar trebui să ne concentrăm atenţia spre o poartă stelară…Dar unde exisă o asemenea poartă şi către ce lumi/stele face ea legătura?



DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.