Sitchin, farsorul mileniului 3 (partea 1): cum a înnebunit lumea cu planeta Nibiru
Cu siguranţă, Zecharia Sitchin n-a fost deloc o personalitate ştearsă. Creatorul „mitului Nibiru” a reuşit să creeze cea mai mare panică apocaliptică în rândul omenirii din ultimul deceniu. Cartea de căpătâi a lui Sitchin, „Cea de a douăsprezecea planetă” conţine „dovezi clare” conform cărora întreaga umanitate a fost creată de un grup de extratereştri (Anunnaki) ce au vizitat planeta între 450.000 şi 13.000 î.Hr. Extratereştrii i-au creat pe oameni prin combinarea propriului lor ADN cu cel al proto-oamenilor care se găseau pe planetă. Oamenii rezultaţi prin această inginerie genetică ar fi fost folosiţi pentru exploatarea minelor de metale de pe Pământ, de care aveau nevoie aceşti Anunnaki. De fapt, întreaga istorie detaliată este expusă într-o serie de 3 articole pe site-ul Secretele lui Lovendal (vezi prima parte a articolului https://www.lovendal.ro/wp52/anunnaki-extraterestrii-de-pe-nibiru-pe-pamant-o-istorie-de-450-000-de-ani-partea-1/, precum şi următoarele).
Sitchin, „un idiot şi un prost”
Opera lui Sitchin este, de fapt, o capodoperă de manipulare lingvistică şi interpretare alegorică. Sitchin este, fără doar şi poate, bine documentat în arheologia şi mitologia vechiului Sumer, locul de unde el şi-a creat întreaga fabulaţie. Dar, punctele sale de vedere sunt în totală contradicţie cu opiniile arheologice majoritare. Unii arheologi de renume, fără menajamente, l-au numit pe Sitchin drept „idiot şi prost” în interpretările sale privind vechea civilizaţie sumeriană. Şi asta întrucât el trăieşte în propria sa lume. Traducerile şi interpretările făcute de Sitchin nu sunt permise de comunitatea ştiinţifică, iar interpretările lui Sitchin privind „Epicile sumeriene” şi alte texte antice descriu evenimente care pur şi simplu nu s-ar fi putut întâmpla.
Reprezentarea grafică a sistemului nostru solar de către extratereştrii Anunnaki
Să luăm de exemplul celebrul „sigiliu Berlin”, inscripţia sumeriană în piatră, pe care Sitchin îşi bazează întreaga teoria Annunaki. O parte din acest sigliu (vezi poza din stânga) ar reprezenta sistemul nostru solar (Soarele şi planetele), conform lui Sitchin, reprezentare a sumerienilor, care ar fi primit aceste informaţii de la extratereştrii Anunnaki. O primă observaţie: e ciudat că aceste planete, în loc să fie reprezentate în distanţe crescătoare faţă de Soare, ele sunt aranjate circular în jurul astrului nostru solar, de la Mercur la Pluto, în ordinea inversă acelor de ceasornic.
Să vedem cum interpretează Sitchin această figură:
Mica planetă Mercur este urmată de un Venus mai mare. Pământul are aceeaşi mărime ca şi Venus, fiind acompaniat de Lună. Apoi, Marte este arătat corect ca fiind mai mic decât Pământul, dar mai mare decât Luna sau Mercur. Vechea reprezentare ne arată o planetă necunoscută nouă, considerabil mai mare decât Pământul, dar mai mică decât Jupiter şi Saturn. Urmează apoi o pereche perfectă care se potriveşte cu Uranus şi Neptun. În final, Pluto, cea mai mică se află şi ea acolo, dar nu unde-i locul pe care noi îl ştim (după Neptun), ci între Saturn şi Uranus.
Acum….cine ştie puţină astronomie va râde copios la cele spuse de Sitchin. Şi un copil isteţ de clasa a IV-a ar putea găsi nenumărate greşeli la aceste aberaţii arătate de Sitchin.În primul rând, Mercur vine după Venus (presupunând că este planeta cea mică) sau este prezentat ca un satelit al lui Venus. În al doilea rând, Mercur are doar 1/3 din diametrul lui Venus sau Terra, dar e reprezentat mult mai mare (circa 3/4). În al treilea rând, Luna, la această scară, ar trebui reprezentată extrem de subţire, ca un punct minuscul, dar ea are o mărime destul de apreciabilă. În al patrulea rând, pe desen Marte e reprezentat ca având aceeaşi mărime ca şi Pământul. În al cincilea rând, deşi Jupiter-ul şi Saturn-ul sunt de trei ori mai mari ca Uranus-ul şi Neptun-ul, ele sunt desenate ca fiind de două ori mai mari. Pluto e reprezentat cât Pământul, deşi e foarte puţin mai mare decât Luna. Aduceţi-vă aminte că Sitchin pretinde că aceste reprezentări grafice nu sunt creaţia sumerienilor, ci ale extratereştrilor Anunnaki care ar trebui să ştie totul despre sistemul nostru solar! Aşa de buni astronomi sunt Anunnaki ăştia că n-au ştiut să reprezinte inelele din jurul lui Saturn sau sateliţii uriaşi ai lui Jupiter (Ganymede, de exemplu, care e mai mare decât planeta Mercur).
Unii o să spună: dar toate acestea sunt nişte detalii minore, neimportante. Da, dar, trebuie să acceptăm prezenţa unei planete necunoscute, Nibiru şi nu sunt ştiute lucruri elementare ale sistemului nostru solar?
Cunoştinţele astronomice ale lui Sitchin: greşite şi precare
Pentru a vedea cunoştinţele de astronomie ale lui Sitchin, să extragem câteva din afirmaţiile sale din „A 12-a planetă”:
(1) „Căldura Pământului provine din materialele radioactive, „prăjite” în interiorul Pământului cu o presiune imensă.”
Fals! Doar o mică parte provine din căldură această sursă.
(2) „Oamenii de ştiinţă sunt acum aproape siguri că Pământul şi Luna s-au format cam din aceleaşi elemente, în aceeaşi perioadă de timp şi au evoluat drept corpuri cereşti separate.”
Fals! Teoria curentă spune că Luna s-a format din Pământ, care a fost lovit de un corp ceresc de mărimea planetei Marte.
(3) „Centura de asteroizi reprezintă, fără niciun dubiu, urmele unei planete care s-a spart în bucăţi, astronomii fiind sigur că o asemenea planetă a existat.”
Fals! Teoria curentă spune că o asemenea planetă nu s-a putut forma niciodată datorită efectelor gravitaţionale ale lui Jupiter. În plus, nu există nici masă suficientă pentru o asemenea planetă.
(4) „Legea lui Bode i-a convins pe astronomi că odată a existat o planetă între orbitele lui Marte şi Jupiter”.
Dar, aceeaşi lege a lui Bode spune că trebuie să existe o planetă în locul Pământului, care, conform cosmologiei sumeriene a lui Sitchin, ar fi sosit mai târziu. Iată cum Sitchin se foloseşte de ceva, atunci când îi sprijină teoria, dar, când nu-i sprijină teoria, îl ignoră.
Dar, haideţi să prezentăm, pe etape, teoria Nibiru a lui Sitchin:
Sitchin: 1) Sistemul nostru solar era aşa cum îl ştim, doar că Pământul şi Luna lipseau, iar între Jupiter şi Marte se afla o planetă (Tiamat).
Nimeni nu poate şti dacă acest lucru e adevărat, aşa că, haideţi să-i acordăm lui Sitchin prezumţia că ar spune adevărul.
Sitchin: 2) Planeta Marduk (Nibiru) a sosit din spaţiul extraterestru şi a trecut în apropierea lui Neptun. Marduk este o planetă retrogradă, orbitând în direcţia opusă celorlalte planete. Gravitaţia lui Neptun i-a înclinat orbita, aşa că „a plonjat” în sistemul nostru solar. În acelaşi timp, gravitaţia lui Neptun i-a creat lui Marduk o crescătură.
Cosmologia curentă nu are cunoştinţă de vreo planetă uriaşă care s-ar fi format într-o orbită retrogradă şi extrem de excentrică. Dacă Neptun a atras-o pe Marduk, atunci şi Marduk ar fi atras-o pe Neptun. Şi totuşi, orbita de astăzi a lui Neptun este una circulară, mult mai circulară decât cea a Pământului. Acelaşi lucru e valabil şi în cazul lui Uranus. Apoi, gravitaţia lui Neptun ar fi afectat-o pe Marduk în toate părţile, nu ar fi existat doar o crescătură pe o parte a lui Marduk.
Sitchin 3: Planeta Marduk a trecut pe lângă Uranus, a cărei gravitaţie a făcut ca acea crescătură să se desprindă şi s-au format astfel câţiva sateliţi care orbitează planeta Marduk. Orbita ei s-a înclinat chiar şi mai mult. Gaga, un satelit al lui Saturn, a fost împins şi a devenit planeta Pluto din zilele noastre.
Să ne explice dl Sitchin cum a fost azvârlit satelitul Gaga atât de mult, încât a luat traiectoria planetei Pluto?? Şi în plus, Pluto are o traiectorie circulară. Cum a fost circularizată această traiectorie?
Sitchin 4: Marduk s-a apropiat de Tiamat (planeta care exista între Marte şi Jupiter), iar gravitaţia ei a început să deprindă bucăţi din Tiamat.
Viziune cam copilărească asupra gravitaţiei…
Sitchin 5: Marduk n-a izbit planeta Tiamat, dar Tiamat a fost lovit de sateliţii lui Marduk. Tiamat a fost bombardat puternic, dar totuşi a rezistat.
Bine, să presupunem că acest lucru e adevărat. Totuşi, după o asemenea întâlnire cu un corp ceresc masiv retrograd, ambele planete ar fi trebuit să aibă orbitele serios schimbate.
Sitchin 6: Marduk a părăsit sistemul solar, trecând pe lângă Neptun.
E amuzant cum pe drumul de întoarcere, nicio planetă din sistemul solar nu mai păţeşte nimic…
Sitchin 7: Atunci când a revenit, Marduk s-a izbit de Tiamat. Jumătate de Tiamat s-a distrus şi a devenit o centură de asteroizi, iar cealaltă jumătate a fost izbită încă o dată de unul din sateliţii lui Marduk. Această jumătate a devenit Pământul, iar unul din sateliţii lui Tiamat s-a transformat în Lună.
Total absurd şi nebunesc. În primul rând, dacă Marduk s-a izbit de Tiamat, cum de nu şi-a pierdut energia ca să-şi schimbe orbita? Dacă Tiamat s-a izbit de Marduk şi astfel s-ar fi format Pământul, cum a ajuns orbita Pământului să fie circulară? Este absolut imposibil pentru ca un asemenea corp ceresc să aibă o orbită circulară. Ce a accelerat Pământul cu câţiva kilometri pe secundă, astfel încât orbita să se circularizeze? Sitchin nu oferă niciun răspuns.
Sitchin 8: Marduk (Nibiru) are aceeaşi orbită şi în ziua de astăzi, trece pe lângă Neptun şi intră prin centura de asteroizi, într-o mişcare retrogradă, cu o orbită de 3.600 de ani.
N-a văzut-o nimeni, dar totuşi ea există în imaginaţia lui Sitchin…
Iată câteva întrebări la care Sitchin şi adepţii săi nu poate oferi vreun răspuns satisfăcător:
(1) Dacă Nibiru are această orbită retrogradă ce trece prin planetele exterioare ale sistemului solar, o dată la 3.600 de ani, de ce nu a disturbat şi orbitele circulare ale lui Jupiter, Neptun şi Uranus?
(2) Cum a ajuns Kingu, Luna actuală, un corp ceresc ce are faţa îndreptată doar spre Pământ, dacă a fost satelitul unui corp ceresc de două ori mai mare şi cum de a devenit orbita sa atât de circulară?
(3) Unde e masa lipsă a planetei Tiamat? Masa totală a centurii de asteroizi nu e suficientă pentru o planetă de mărimea Pământului.
(4) Cum de chinezii, care erau în trecut astronomi de neîntrecut, n-au observat imensa planetă Nibiru niciodată?
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Cu siguranţă, Zecharia Sitchin n-a fost deloc o personalitate ştearsă. Creatorul „mitului Nibiru” a reuşit să creeze cea mai mare panică apocaliptică în rândul omenirii din ultimul deceniu. Cartea de căpătâi a lui Sitchin, „Cea de a douăsprezecea planetă” conţine „dovezi clare” conform cărora întreaga umanitate a fost creată de un grup de extratereştri (Anunnaki) ce au vizitat planeta între 450.000 şi 13.000 î.Hr. Extratereştrii i-au creat pe oameni prin combinarea propriului lor ADN cu cel al proto-oamenilor care se găseau pe planetă. Oamenii rezultaţi prin această inginerie genetică ar fi fost folosiţi pentru exploatarea minelor de metale de pe Pământ, de care aveau nevoie aceşti Anunnaki. De fapt, întreaga istorie detaliată este expusă într-o serie de 3 articole pe site-ul Secretele lui Lovendal (vezi prima parte a articolului https://www.lovendal.ro/wp52/anunnaki-extraterestrii-de-pe-nibiru-pe-pamant-o-istorie-de-450-000-de-ani-partea-1/, precum şi următoarele).
