EXCLUSIV! Vă mai aduceţi aminte de ceasurile sovietice Raketa, Pobeda sau Vostok? Iată câteva din „secretele” lor…


Oricine a trăit ca om matur, adolescent sau copil pe timpul lui Ceauşescu, probabil că îşi aduce aminte că majoritatea românilor purtau ceasuri sovietice, gen Pobeda, Raketa, Poljot, Okean, Saturn sau Vostok. Mi-aduc aminte că tatăl meu avea un ceas sovietic „Raketa” foarte frumos.

Fotografia de la începutul articolului este un ceas vechi „Vostok”, realizat în Uniunea Sovietică probabil în anii ’80, putând fi cumpărat de pe eBay cu incredibilul preţ de 25 de dolari! Un mizilic pentru o bijuterie de ceas…

Ruşii au făcut ceasuri şi înainte de revoluţia bolşevică din 1917, dar, în anii de după cel de-al doilea război mondial, Stalin a insistat ca URSS să-și dezvolte propriile ceasuri ieftine și de calitate. Desigur, cu ajutorul tehnologiei furate de la germani, în anii 1944-1945, nemţii fiind maeştri în ceasornicărie.

Stalin a perceput un pericol nou și vital: milioane de soldați ruși, care au ajuns în Europa, în timpul celui de-al doilea război mondial, au văzut terenuri străine, bogății străine, libertate străină. Ei au văzut că soldaţii aliaţi, britanici și americani, aveau ceasuri de mână placate cu aur, cu argint, cu mișcări de 17 rubine („jewels”). Astfel, după război, mai multe fabrici sovietice au început să facă niște ceasuri mecanice ieftine, care erau destul de robuste și necostisitoare. Au fost produse în cantități uriașe; aşadar, ele nu sunt rare, de pe Internet putând fi cumpărate pentru preţuri situate între 15 şi 40 de dolari.

Poate cea mai cunoscută marcă sovietică de ceas este Raketa, fondată în 1962 şi produsă de Fabrica de ceasuri Petrodvorets. În timpul perioadei sovietice, Raketa a produs ceasuri pentru Armata Roșie, pentru navele sovietice, pentru expedițiile din Polul Nord, dar şi pentru civili. Începând din 2009, un francez – Jacques Von Polier şi un britanic – David Henderson-Stewart, au decis să investească în readucerea la viaţă a acestei mărci care a produs ceasuri atât pentru şefi de stat cât şi pentru astronauţi, militari de frunte sau vedete ale muzicii.

O altă marcă sovietică cunoscută de ceasuri sovietice este Vostok, fondată în 1942, fiind una dintre cele mai vechi companii de ceasuri din Rusia. Cunoscut pentru modelele sale Komandirskie și Amphibian, Vostok este numit după programul spațial rusesc cu același nume. Vostok a continuat să facă ceasuri până în 2010, când compania a intrat în faliment.

În sfârșit, să aducem aminte şi de Poljot. Fabrica de ceasuri a fost creată în 1930, dar marca a devenit celebră ca fiind primul ceas din lume purtat de un astronaut în spaţiul cosmic, în 1961.

Mai jos, câteva imagini cu unele exemplare superbe de ceasuri sovietice. Primul ceas de jos, Raketa, l-am avut şi eu ca adolescent, fiind cumpărat prin 1990-1991. L-am purtat câţiva ani, dar apoi, din păcate, l-am pierdut…

 

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock