Din secretele lucrării „Riţa Crăiţa” de Gala Galaction

În 1942, binecunoscutul scriitor Gala Galaction a publicat o piesă de teatru (în trei acte) – fantezie dramatică – sub numele de „Riţa Crăiţa”. Personajul principal al piesei – Riţa Crăiţa – este o tânără ţigancă plină de caracter, voinţă şi demnitate. Acţiunea se petrece la sfârşitul secolului al XIX-lea, în casa boierului Grigore Clabudeanu din Mălineşti.

În actul 1, facem cunoştinţă pe rând cu toate personajele piesei. Îi cunoaştem acum pe membrii familiei lui Grigore Clabudeanu, pe Lisaveta, soţia lui, şi pe fiul lor, Andrei. Sosesc apoi, ca musafiri, Ilie Penovici, un mare arendaş cu soţia lui, Nedelea, şi cu cele două fiice, Clara şi Ecaterina. Mai vine şi Nicola Levenţi, un grec, mic arendaş, de asemenea cu soţia, Xantipa, cu fiul Menelau şi fiica Aglae. Savel Rosmarin, scriitor, un prieten de-al lui Menelau, se ataşează grupului de musafiri. Abia către sfârşitul actului, este introdus personajul principal, Riţa, care vine la casa boierului în fruntea tarafului şi a întregii şatre de ţigani, al cărei obiectiv era de fapt să cerşească o oală de lapte bătut şi puţin mălai. Sub forma ghicitului în ghioc, Riţa indică în realitate scopul acestei vizite şi tot ea declanşează acţiunea principală a piesei: Riţa se îndrăgosteşte de tânărul Andrei Clabudeanu şi acesta, sub pretextul că îi face portretul, caută să o aibă mereu lângă el, spre nemulţumirea mamei lui şi a slugilor din casă, care nu-i văd cu ochi buni pe ţigani.

În actul 2, Riţa se întâlneşte în pădure cu Andrei. Este momentul culminant al piesei, când explicaţiile celor doi îndrăgostiţi scot la iveală deosebirile de vederi dintre ei, deosebiri ce reflectă foarte bine situaţia socială în care se petrece acţiunea. Riţa hotărăşte să rupă această legătură în care – cu toate ofertele generoase de căsătorie şi de emancipare, făcute de Andrei – ea nu se simţea decât umilită. După aceasta, Riţa şi lăutarul Pantelie, care o iubeşte, dispar din ţară.

Actul 3 ne readuce in casa Clabudeanu, după trei ani. Bătrânul boier zace paralizat, Menelau și Rosmarin s-au căsătorit, aşa cum le era scris, cu cele două fete ale lui Penovici, căpătuindu-se prin grija socrului lor. Numai Andrei şovăie, aşteptând reapariţia Crăiţei şi amână mereu căsătoria cu Aglae, invocând boala tatălui său. Riţa şi Pantelie, întorşi din străinătate cu nume franţuzite, stârnesc o adevărată senzaţie, iar Andrei foloseşte prilejul pentru a încerca s-o silească pe Riţa să-l urmeze undeva în străinătate, să fie a lui. Intenţia lui rămâne deşartă în faţa intransigenţei Riţei şi a bătrânului boier Grigore, care se ridică de pe patul de suferinţă pentru a spune fiului său că „asta, nu se poate”.

Conflictul piesei se axează astfel pe legătura sentimentală dintre Riţa, rătăşiţa ţiganilor de pe moşia lui Grigore, şi Andrei Clabudeanu, venit de la învăţătură din Elveţia. Autorul a vrut fără îndoială să pună faţă în faţă două lumi: a asupriţilor şi a asupritorilor; prin simple concesii individuale, cele mai multe fiind soluţii de compromis în cel mai bun caz – ca acelea propuse de Andrei Clabudeanu – nu se poate ajunge la o rezolvare. Pentru frumoasa ţigancă, soluţiile de compromis nu pot fi decât invitaţii la renegare, în timp ce pentru Andrei ele reprezintă calea, mai sinuoasă şi mai puţin dăunătoare lui, de a o aduce în lumea din care face el parte. De aceea, Riţa se emancipează singură, cu propriile ei puteri, ajungând până la urmă să-şi spună cuvântul ei înţelept de pe poziţii de egalitate.

Mama lui Andrei, Lisaveta, se opune relaţiei fiului ei cu tânăra ţigancă: „N-o lăsa pe Riţa să se înnădească! Ţiganii din firea lor sunt destul de obraznici… Tatăl tău şi cu mine ne-am mâncat amarul cu ei timp de peste douăzeci de ani… Nu uita că nu mai eşti în Italia, ori Elveţia… Precum singur spui, acolo este altă lume şi alte legături între oameni… Gândeşte-te la casa noastră, la mine, la tatăl tău… şi mai ales la tine, care mâine poimâine, iei în mână treburile moşiei”.

Andrei, fiul lor, este tipul de fecior de bani gata, venit de la studii din străinătate cu unele idei mai moderne, mai generoase, dar care, atunci când vrea să le aplice, se lovesc de tiparele rigide ale realităţii din ţară. În această situaţie, el nu face altceva decât să recurgă la soluţii sentimentale, toată generozitatea şi înclinarea spre combaterea unor prejudecăţi de castă răsfrângându-se numai asupra femeii de care se simte atras. În realitate, ofertele pe care le face îi sunt favorabile doar lui, spre a realiza împăcarea cu cei din lumea sa: „Îţi scot paşaport – îi spune el Riţei – îţi dau bani, te trimit în Italia… Vreau să iei lecţii de la meşterii teatrului, să-ţi deschizi ochii şi să vezi ce este lumea şi străinătatea… Şi să te faci alta, să te miri şi tu de tine… Şi când o fi vremea, te aduc în ţară, cioplită, învăţată, actriţă mare…” Iar mai departe: „Vreau să mă cunun cu tine! Dar nu se poate acum, numaidecât, la noi la biserică, între ţiganii tăi şi părinţii mei… Ne vom cununa în ţară străină. Ne vom cununa în taină! Când vei ajunge actriţă cu nume mare, îmbrăcată boiereşte, vorbind limbi străine, se va schimba faţa pământului!”

Toate concesiile pe care Andrei crede că le face pe plan social sunt în realitate oferite numai Riţei şi nu-şi au altă justificare decât afecţiunea pentru ea. De altfel, el nu priveşte în viitor, refuză să se gândească la felul cum vor evolua lucrurile şi, când Riţa îi aminteşte acest aspect, el îi răspunde: „Riţo, dreptatea ta de peste 10, 20 de ani nu poate să stingă focul meu de azi! Mi-eşti dragă, Riţo! Nu vreau să ştiu azi câtă dreptate vei avea tu când mi-or ieşi ştepi albi în barbă…”

Riţa este, în primul rând, sinceră — cu sine şi cu ceilalţi. Nu se lasă amăgită de vorbe mari şi chiar în dragoste îşi păstrează raţiunea. Ştie să-şi curme afecţiunea atunci când trebuie să împiedice umilirea. Priveşte lucrurile şi pe oameni cu multă pătrundere, cu raţiune şi luciditate. Riţa vorbeşte cu adevăr şi priveşte mai departe decât cei din jurul ei: „Boier Andrei, să vorbim pe şleau… Dumneata eşti dintre boieri… eu dintre sălbăticiuni. Eu ştiu ce ştiu ca o sălbatică… mă gândesc şi trăiesc şi mă port ca neamul meu şi ca tata şi ca mama… Dumneata eşti boier şi te îmbraci nemţeşte… Cum trăieşti, cum mănânci, cum vorbeşti, cu mine nu te nimereşti…” Iar mai departe îi spune lui Andrei: „Şi eu ce făceam cu ţiganii mei? Că se cheamă că sunt vătăşiţa lor… Când ar fi venit la mine la curte, eu cum i-aş fi primit?… Ca nevasta dumitale, ori ca vătăşiţa lor?” Apoi continuă: „Asta e, boieraşule! Când boierul îşi dă în petec, ca un boier, toată lumea zice: „Boieru’ tot boier !”… Dar când ţiganul ajuns boier îşi dă în petec ca un ţigan, toată lumea îi dă cu tifla: „Ţiganu’ tot ţigan!”» În concluzie, Riţa se emancipează, rămânând între ai săi, alături de ei, soarta ei fiind şi a lor.

VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025