Noi controverse în jurul filmului Avatar: regizorul James Cameron este acuzat de plagiat. Acesta ar fi folosit drept sursă de inspiraţie romanele SF ale unor autori ruşi, informează The Telegraph.
Povestea filmului este asemănătoare cu cea a unei serii de romane ştiinţifico-fantastice, intitulate The World of Noon, scrise la sfârşitul anilor 1960 de Arkadi şi Boris Strugatski. Pandora, planeta pe care are loc acţiunea filmului Avatar, apare şi în nuvelele mai sus amintite. Acţiunea filmului se petrece în acelaşi secol cu cea din romane, iar locuitorii Pandorei, denumiţi Naivi în Avatar, poartă numele de Nave în romanele scriitorilor ruşi.
Unul dintre scriitorii cărţilor, Arkadi Strugatski, a murit în 1991, iar fratele lui Boris, care a contribuit la realizarea acestora, spune că nu a văzut până în prezent filmul Avatar. Asemănările dintre film şi romane au fost scoase la iveală de jurnalistul Dmitri Bikov.
„Populaţia Naivi din Avatar este, în mod clar, inspirată din personajele nuvelelor”, a scris Bikov. Pe de altă parte, James Cameron susţine că ideea scenariului este originală şi că nu a avut nicio sursă de inspiraţie. Regizorul a declarat că a început să lucreze la scenariul filmului încă din 1994, când a scris 80 de pagini.
Compania 20th Century Fox, care distribuie filmul Avatar în Marea Britanie, nu a dorit să comenteze informaţia.
Fraţii Strugatski, Arkadi şi Boris, sunt unii dintre cei mai faimoşi scriitori de SF din Rusia. Unul dintre cele mai cunoscute romane ale lor, „Picnic pe margine de drum”, a fost tradus în engleză şi transformat într-o producţie cinematografică de Andrei Tarkovski, în 1977.
Sursa: www.antena3.ro