Concluzie şocantă a unui biolog englez: există oameni care au calităţi psihometrice, adică pot citi obiectele fără să le vadă!


psihometrie baniPsihometria este capacitatea paranormală de a putea citi obiectele. Ea, de fapt, reprezintă captarea intuitivă, telepatică a anumitor informații care sunt asociate și determinate de prezența unor obiecte în care au fost înmagazinate energii subtile modulate. Atingând un obiect sau o persoană, ori aflându-ne într-un anumit loc, primim diverse informaţii, altfel decât prin intermediul simţului tactil.

Oricum, teoriile clare despre adevărata natură a psihometriei sunt rare. Ele tind să susţină că obiectelor ar putea să le fie „engramate” (imprimate) evenimente, imitînd engramele, care se formează în creierul nostru prin experienţă sau informaţii. Câţi oameni (în afară de puţinii care în mod conştient pot să extragă din obiecte asemenea engrame) au atitudinea latentă pentru aceasta? Unii presupun că o avem cu toţii.

Dr Lyall Watson, un biolog englez, a făcut un experiment interesant. Unor persoane cu abilităţi psihometrice le-a fost dat un plic închis cu o bancnotă. Când era vorba de o bancnotă folosită, aflată în circulaţie, niciunul dintre cei testaţi nu a avut dificultăţi în a simţi prezenţa banilor. Bancnotele proaspăt tipărite nu le-au recunoscut. Niciuna dintre persoanele supuse experimentului acesta nu a putut să deosebească o bucată de hârtie aflată în plic de o bancnotă nou-nouţă, ceea ce înseamnă că teoria engramelor ar putea fi una adevărată.

Interesantă concluzie, nu?


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.