Prezicerile uluitoare ale magicianului Ruggieri

4
367

ruggieriCosimo Ruggieri a fost un binecunoscut astrolog, medic şi alchimist italian al secolului al XVI-lea. El a ajuns la Curtea Franţei, unde a fost primit de regina Franţei, Caterina de Medici, soţia regelui francez Henric al II-lea. În 1560, Ruggieri făcu o profeţie uluitoare care îl făcu celebru. La castelul Chaumont, a prezis, într-o oglindă de oţel, destinul dinastiei Valois şi viitorul Franţei.

A stat cinci săptămâni închis într-o cameră întunecoasă

Acest miracol a cerut cinci săptămâni de pregătire. Ruggieri stătea închis în cabinetul său de alchimist, în care nimeni, nici chiar Caterina, nu avea voie să intre. Această încăpere era întunecoasă, căci lumina pătrundea cu greu prin geamurile verzui. Pe trei mese mari stăteau clondirele şi flacoanele necesare combinaţiilor alchimice. În coşul sobei se afla atanorul, cuptorul arderilor alchimice, oul filosofal, creuzete şi alambicuri. Un vas cu apă, aşezat într-un colţ, folosea pentru purificări. Parchetul era presărat cu tot felul de cărţi de farmece şi cu suluri de pergament. În atmosferă se simţea un miros de mentă şi de ricin încălzite, aceste mirosuri grele trebuiau să izgonească spiritele malefice şi să distrugă larvele pe care puterile duşmănoase le-ar fi putut crea. Pe vechii pereţi văruiţi se puteau citi câteva formule de neînţeles, în faţa ferestrei, un astrolab era menit să determine poziţia aştrilor şi o uriaşă clepsidră măsura timpul.

Ziua prezicerilor

În ziua în care era totul pregătit, Ruggieri o chemă pe regina Caterina. Maestrul luă o pană pe care o înmuie într-un pahar plin cu un lichid de culoarea sângelui. Pe placa de oţel a oglinzii, scrise cu litere ebraice cele patru litere magice: Iehova, Mitraton, Elohim, Adonai…

Apoi aşeză oglinda pe partea de deasupra sobei, la perete. Aruncă pe foc puţin şofran, flacăra pâlpâi, împrăştiind un miros puternic şi înţepător. Ruggieri luă o cruce de lemn şi o îndreptă cu vârful spre foc, crucea se înroşi şi începu să ardă, dar magicianul o scoase din foc şi, folosind capătul înnegrit, desenă pe pământ un cerc dubiu.

În acest fel, el crea un câmp magnetic, aici îşi puse accesoriile indispensabile incantaţiei sale: un craniu omenesc, o tibie, o lampă cu flacăra palidă şi un motan viu, dar adormit printr-o vrajă sau de vreo substanţă necunoscută, filtru puternic, căci motanul îşi păstra în somn labele ţepene şi părul zburlit.

Ruggieri adresă Cerului rugăciuni îndelungi. Dar nu se întâmpla nimic. Magicianul cânta când, deodată, din oglindă începu să iasă un nor gros de fum. Ruggieri aruncă pe jăratic încă o mână de şofran, din foc ţâşni o flacără portocalie. Inscripţiile scrise pe oglindă dispăruseră, suprafaţa de oţel lustruit era mai clară decât înainte şi foarte strălucitoare. Caterina privea cu atenţie spre a nu pierde nimic din această transformare alchimică, vru să se apropie, dar Ruggieri îi făcu semn să nu se mişte. Centrul oglinzii deveni vaporos şi, prin fum, începu să se vadă un spectacol ciudat.

Caterina îşi recunoscu, mai întâi, proprii copii. Francisc al II-lea, regele, făcu o rotire şi dispăru. După el urmă Carol, care se învârti de paisprezece ori apoi, cu faţa schimonosită de groază, păru că alungă cu braţele o fantomă invizibilă. Caterina se întoarse spre magician spre a cere o explicaţie, el îi spuse că fiecare rotire reprezenta un an de domnie… Carol dispăru. Regina îşi recunoscu apoi preferatul: pe Anjou, dar anii păreau să fi trecut ca prin minune, căci acesta devenise un bărbat în toată firea. Îmbrăcat într-un costum foarte împodobit şi acoperit de bijuterii, el făcu cincisprezece rotiri. Apoi se opri şi păru că priveşte o formă invizibilă ce zăcea pe pământ, cu degetul arătător — pe care strălucea un inel împodobit cu un rubin uriaş — îndreptat spre ceva ce nu exista. În acea clipă se auzi un vaiet, ce se transformă într-un horcăit sinistru. Fumul deveni şi mai gros şi totul pieri.

Profeţii împlinite

Oglinda de la Chaumont nu minţise. Ruggieri, în acea zi, nu făcuse decât să ilustreze şi să completeze profeţiile prietenului său, Nostradamus. Francisc al II-lea avea să moară după câteva săptămâni, în ziua de 4 decembrie a anului 1560. Carol al IX-lea va deveni rege, dar Caterina va ţine în mâini frâiele regatului. Prea iubitul ei Anjou îi va urma la putere sub numele de Henric al III-lea, apoi coroana va trece la mult huliţii Bourboni şi Henric al IV-lea se va urca pe tron.

Feriţi-vă de Saint Germain, căci el vă va aduce moartea!

Când oglinda tăcu iar, Ruggieri, cu o voce cavernoasă, cu un gest amplu şi cu ochii fixaţi spre cer, făcu o ultimă profeţie: „Feriţi-vă de Saint-Germain, el vă va aduce moartea!”

Caterina de Medici nu uită niciodată nici oglinda magică şi nici prezicerea ce i se făcuse. Ea îşi continuă viaţa aventuroasă, dar se feri de Luvru, pentru a nu se apropia de biserica Saint-Germain-l’Auxerrois. De asemenea, ea părăsi castelul Saint-Germain, din apropierea Parisului.

La bătrâneţe, se crezu, în sfârşit, eliberată de ameninţarea pe care o cuprindeau aceste cuvinte; considera că a izbutit să dezmintă ultima profeţie a astrologului, ferindu-se cu grijă de locurile ce purtau numele mult temut.

În 1589, fiind foarte bolnavă, Caterina de Medici socoti că e bine să se pregătească pentru un sfârşit creştinesc. Aflându-se la castelul său de la Blois, ea a trimis după preotul la care se mărturisea de obicei. Din nefericire, acesta nu fu găsit şi, în locul lui, îi fu adus primul preot întâlnit pe coridoarele palatului. După ce o ascultă, preotul îi dădu împărtăşania; atunci ea îl întrebă cine este:

– Sunt abatele de Chablis…
– Dar cum vă numiţi?
– Julien de Saint-Germain…

Caterina scoase un suspin prelung şi, cu o voce liniştită, murmură:
– Atunci sunt pierdută…

Câteva ore mai târziu, îşi dădea ultima suflare. Prevestirile magicianului o urmăriseră până în ultimele clipe de viaţă.