Marele mistere ale „Manuscrisului Voynich”, vechi de peste 700 de ani: aici se găsesc informaţii despre energii superioare necunoscute!

Unul dintre cei mai mari ocultişti din lume din secolul al XVI-lea a fost celebrul Dr. John Dee, care era un colecţionar înverşunat de manuscrise stranii. El e cel care, între 1584 şi 1588, i-a oferit împăratului Rudolf al II-lea ciudatul manuscris Voynich.

Manuscrisul Voynich scris de celebrul ocultist Roger Bacon, în secolul al XIII-lea

Sub domnia lui Henry al VIII-lea, ducele de Northumberland a jefuit un mare număr de mănăstiri. Într-una din acestea găsi un manuscris pe care familia sa i-l comunică lui John Dee, al cărui interes pentru problemele ciudate şi textele misterioase era bine cunoscut. După documentele găsite, manuscrisul în discuţie era scris chiar de Roger Bacon. Acesta (1214-1294) a fost considerat de către posteritate drept un mare magician. De fapt, el se interesa mai ales de ceea ce numim noi „experimentarea ştiinţifică”, pentru care a fost unul dintre pionieri. A prezis microscopul şi telescopul, navele propulsate de motoare, automobilele, maşinile zburătoare.

Se interesa şi de criptografie, despre care vorbeşte în Epistolă despre secretele artei şi nulitatea magiei. Dee a putut deci foarte bine să creadă că un manuscris inedit şi cifrat de Roger Bacon avea şanse să conţină secrete uimitoare. Fiul său, Dr. Arthur Dee, vorbind despre viaţa lui John Dee la Praga, aminteşte de „o carte cu un text incomprehensibil, pe care tatăl meu a încercat în zadar să-l descifreze”. Aşadar, nu se ştie dacă „Manuscrisul Voynich” conţine toate secretele lumii sau doar constituie rezumatul cunoştinţelor ştiinţifice din secolul al XIII-lea.

Nimeni nu e în stare să decripteze manuscrisul

„Manuscrisul Voynich” se prezintă ca un octavo de 15 cm pe 27 cm, fără copertă şi, potrivit paginaţiei, cu douăzeci şi opt de pagini pierdute. Textul este ornat cu miniaturi în albastru, galben, roşu, brun şi verde. Desenele reprezintă femei goale de talie măruntă, diagrame astronomice şi vreo patru sute de plante imaginare. Scriitura pare a fi medievală curentă. Examenul grafologic permite concluzia că scribul cunoştea limba pe care o folosea: a copiat la modul cursiv, nu literă cu literă. Cifrul folosit pare simplu, dar nu reuşiţi să-l dezlegaţi.

Manuscrisul apare la 19 august 1666, atunci când rectorul Universităţii din Praga, Joannes Marcus Marci, îl trimite celebrului iezuit Athanase Kircher care era, printre altele, specialist în criptografie, hieroglife egiptene şi continente dispărute. Era omul cel mai potrivit pentru a i se trimite textul, dar nu reuşi să-l descifreze. Manuscrisul fu apoi studiat de savantul ceh Johannes de Tepenecz, favoritul lui Rudolf al II-lea. Se găseşte o semnătură de-a lui Tepenecz pe marginea unei foi, dar nici el n-a reuşit să dezvăluie secretul. Kircher eşuând, depune manuscrisul într-o bibliotecă iezuită.

În 1912, un librar numit Wilfred Voynich cumpără manuscrisul de la şcoala iezuită Mondragone, din Frascati, Italia. ÎI duce în Statele Unite, unde numeroşi specialişti se aştern pe lucru. Nu se reuşeşte identificarea majorităţii plantelor. În diagramele astronomice sunt recunoscute constelaţiile Aldebaran şi Hyades, ceea ce nu ajută prea mult. Opinia generală este că e vorba de un text cifrat, dar într-o limbă necunoscută. Sunt deschise faimoasele arhive ale Vaticanului pentru a se ajuta cercetările. Tot nimic nu se rezolvă.

„Manuscrisul Voynich” e decriptat de specialistul Newbold, dar acesta dă înapoi, fiind ameninţat cu moartea

Circulă numeroase fotografii, care sunt date unor mari specialişti în cifruri. Eşec total. În 1919, nişte fotocopii ajung la William Romaine Newbold, decanul universităţii din Pennsylvania. Newbold este specialist în lingvistică şi în criptografie. Newbold se interesează din ce în ce mai mult de legenda Graal-ului şi de gnosticism. E în mod clar un om de mare cultură, capabil, dacă e cineva pe lume, să descifreze „Manuscrisul Voynich”. Lucrează la acesta timp de doi ani. Pretinde că ar fi găsit o cheie, apoi că ar fi pierdut-o pe drum, ceea ce-i absolut ciudat.

În 1921, începe să ţină conferinţe despre descoperirile sale. Cel mai mărunt lucru care se poate spune despre aceste conferinţe este că sunt senzaţionale. După părerea lui Newbold, Roger Bacon ştia că nebuloasa din Andromeda era o galaxie ca a noastră. Tot după el, Bacon cunoştea structura celulei şi formarea unui embrion pe baza spermei şi a unui ovul. Senzaţia este mondială.

Sunt şi obiecţii. Nu se înţelege metoda lui Newbold, există impresia că dă înapoi, nu se reuşeşte fabricarea unor noi mesaje prin folosirea metodei lui. Or, este evident că un sistem de criptografiere trebuia să funcţioneze în ambele sensuri. Dacă posezi un cod, ar trebui să descifrezi mesajele din codul respectiv, dar ar trebui şi să poţi traduce în cod mesajele care sunt în clar. Senzaţia continuă, dar Newbold devine din ce în ce mai vag, din ce în ce mai puţin accesibil. Moare în 1926. Colegul şi prietenul său Roland Grubb Kent îi publică lucrările. Entuziasmul lumii este considerabil.

Dar, adevărul e posibil să fie altul. Poate că Newbold a încurcat urmele cu bună ştiinţă, pentru că primise ameninţări. Avea legături extrem de ciudate cu tot soiul de secte. Ştia destule pentru a înţelege că unele organizaţii secrete sunt cu adevărat periculoase. Începând din 1923, el a fost ameninţat şi a dat înapoi temându-se de grave represalii. Ascunse esenţialul metodei sale şi cheia principală n-a fost încă regăsită.

Dar, dacă există o conspiraţie care urmăreşte ca „Manuscrisul Voynich” să nu poată fi descifrat niciodată, de ce acesta n-a fost distrus? Lumea şi-a dat seama prea târziu de existenţa lui, către 1920, şi circulau atunci atâtea fotografii de-ale textului, încât era imposibil să le distrugi pe toate. Odată împrăştiate fotografiile, cei care se opuneau descifrării manuscrisului nu le mai rămânea altceva de făcut decât să-l facă pe Newbold să tacă, iar aceasta fără a trezi prea multe suspiciuni. Din această cauză Newbold n-a avut nici un „accident” şi a murit de moarte naturală. Dar campania care viza discreditarea lui şi producerea de traduceri ridicole ale manuscrisului a fost foarte bine organizată. Încă o dată, unii au crezut, şi încă mai cred, că o dezvăluire care vine prea devreme, din diversele secrete ale unei ştiinţe superioare faţă de a noastră, ne-ar distruge civilizaţia.

Textul criptat din „Manuscrisul Voynich” ar putea conţine referiri la energii superioare distrugătoare

Unele mesaje pe care Newbold le-ar fi descoperit în „Manuscrisul Voynich”  fac aluzie la „secretul stelelor noi”. Dacă manuscrisul Voynich conţine într-adevăr secretele novelor şi quasarilor, ar fi preferabil să rămână nedescifrat, pentru că o sursă de energie superioară bombei cu hidrogen şi destul de simplu de manipulat pentru ca un om al secolului al XIII-lea s-o poată înţelege, constituie perfect genul acela de secret de care civilizaţia noastră n-are nevoie deloc. Noi nu supravieţuim, cu greu, decât pentru că am reuşit cât de cât să stăpânim bomba H. Dacă e posibil să fie eliberate energii superioare, e mai bine să n-o ştim sau nu încă. Altfel planeta noastră ar dispare destul de repede în flama scurtă şi strălucitoare a unei supernove.

Începând din 1944, marele specialist în criptografie militară William F. Friedman, mort în 1970, s-a ocupat şi el de problema manuscrisului. El a folosit un ordinator de tipul R.C.A.301. După opinia lui Friedman, nu numai că mesajul este cifrat, dar este şi într-o limbă complet artificială. E o ipoteză interesantă, care poate că va fi dovedită într-o zi ca adevărată.

Legătura dintre „Manuscrisul Voynich” şi misterele regelui Solomon

Pe de altă parte, există motive excelente pentru a crede că o versiune a „Manuscrisului Voynich” a fost distrusă. Într-adevăr, Roger Bacon avea în posesia lui un document care ar fi aparţinut, după părerea lui, regelui Solomon şi ar fi conţinut cheile marilor mistere. Cartea aceasta, alcătuită din suluri de pergament, a fost arsă în 1350 la ordinul papei Inocenţiu al VI-lea. Motivul care s-a dat a fost că documentul conţinea o metodă de a invoca demonii. Putem înlocui demon prin înger şi înger prin extraterestru şi vom înţelege atunci foarte bine motivul distrugerii. Probabil că dac-ar fi ştiut, în 1350, unde să găsească manuscrisul Voynich, Biserica Catolică l-ar fi nimicit.

Astăzi ştim că era ascuns într-o mănăstire şi că n-a reapărut decât datorită unui jaf de-al ducelui de Northumberland, după care a ajuns la cunoştinţa lui John Dee. După câteva note de-ale lui Roger Bacon, documentul pe care-l avea şi care provenea de la Solomon nu era nici codificat, nici cifrat, ci doar scris în ebraică. Roger Bacon remarcă la acest subiect că documentul se referea mai mult la filosofia naturală decât la magie. Bacon mai arăta: „Cel ce scrie despre secrete este de o nebunie periculoasă”. Asta o spunea cam prin 1250. După aceea explică metoda aceea de scriere secretă care se bazează mai ales pe inventarea de litere ce nu există în niciun alfabet. Probabil că asta a făcut pentru traducerea în cod a ceea ce-am putea numi „Manuscrisul Voynich”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.