„Efectul Mandela” – sau perceperea altfel a unor evenimente prezente – ar putea fi legat de călătoriile în timp! Cinci exemple fascinante de călătorii în timp! Cine se joacă cu maşina timpului!?

12.556 vizualizari

calatorie in timp 5Scriam ieri articolul despre „efectul Mandela” (“Efectul Mandela” sau cum programul Matrix-ului acestui Univers mai are mici defecţiuni şi ne prezintă o altă realitate! Sau trăim, în acelaşi timp, în mai multe universuri paralele! Împărtăşiţi şi voi experienţele similare!), adică cum nişte întâmplări şi fapte pot fi puţin diferite faţă de cele petrecute în vechiul Univers. De exemplu, unii dintre noi ştiam că actorul Peter O’Toole a murit demult, când, de fapt, el a decedat abia în anul 2013.

În cadrul articolului am emis două ipoteze cu privire la apariţia „efactului Mandela” (numit aşa pentru că foarte mulţi oameni îşi amintesc cu exactitate faptul că Nelson Mandela a murit în anii ’80, în închisoare şi nu a mai trăit până în 2013):
* “Matrixul” în care trăim, un program informatic al Universului, pare că mai are uneori mici defecţiuni;
* Poate că e vorba de intrarea şi ieşirea în universuri paralele, universuri care arată exact ca al nostru, numai că uneori evenimentele diferă puţin.

În cadrul comentariilor de la acel articol, am întâlnit un comentariu al unui cititor, care mi s-a părut extrem de interesant. E vorba de comentariul lui Andre, care a scris:

„Prea multe salturi cuantice făcute de cei care au descoperit călătoria în timp determină mici anomalii în liniaritatea timpului. Uau ce-am scris!! Eu unul am avut destule senzaţii de deja-vu, ba chiar cred că am ramas prins într-o buclă temporală împreună cu o persoană pe care de-abia o cunoscusem. Respectivul a perceput momentul exact ca şi mine. A fost o chestie ciudată rău”.

Această ipoteză e fascinantă. Da, n-ar fi exclus ca persoane care cunosc secretul călătoriei în timp, să fi ajuns deja în trecut şi să fi făcut unele „dereglări” ale timpului, astfel ca evenimentele care trebuiau să se întâmple într-un fel să fi luat o altă turnură. Iar aceste călătorii în timp pot avea loc cu sau fără voia participanţilor. Iată câteva cazuri celebre de călătorii în timp (sunt articole publicate de mine în anii trecuţi).

1) Hotelul dispărut. În 1979, Len şi Cynthia Gisby şi vecinii lor, Geoff şi Pauline Simpson, din Lancashire, mergeau cu maşina prin Franţa, îndreptându-se spre Spania, unde doreau să-şi petreacă vacanţa. Au decis să-şi întrerupă călătoria şi să înnopteze pe valea Ronului, în apropiere de Montelimar, dar primul hotel la care au încercat să se cazeze era plin. Au fost îndrumaţi către un alt hotel aflat în afara şoselei principale, pe un drum desfundat. Deşi s-au înţeles greu cu omul de la recepţie, au reuşit în cele din urmă să obţină două camere. Au observat că hotelul era luminat cu gaz, iar în camere existau paturi de lemn cu pături în loc de pilote. Ferestrele nu aveau geamuri, iar în baie, săpunul era înfipt într-o ţepuşă de metal fixată în perete. Şi masa a fost destul de ciudată: li s-a oferit biftec şi bere. La micul dejun au văzut că nişte jandarmi ce purtau mantale lungi şi coifuri înalte au venit să stea de vorbă cu o femeie îmbrăcată în rochie lungă şi încălţată cu ghete cu nasturi. Au crezut că au nimerit într-un hotel cu temă care acorda foarte multă atenţie până şi celui mai mic detaliu. Iar când li s-a adus nota de plată, au remarcat că suma era foarte mică. Fiecare din ei au plătit numai câteva pence. Încântaţi de natura rustică a locului, cei patru au decis să revină acolo la întoarcere. Dar când s-au întors, hotelul parcă dispăruse complet. Şi lucru şi mai ciudat – toate fotografiile pe care le făcuseră cu acele locuri erau complet albe. (Sursa: Cum au călătorit patru englezi în trecut cu circa 100 de ani în urmă).

2) Călătorie în Micul Trianon, înainte de Revoluţia Franceză. La 10 august 1901, Charlotte Moberly şi Eleanor Jourdain, două tinere prietene, care vor deveni director, respectiv director adjunct la Colegiul St. Hugh din Oxford, se aflau la Versailles pentru a vizita Micul Trianon. Ajunse în faţa Marelui Trianon, ele au ales o cărare care ar fi trebuit să le conducă la Micul Trianon. Pe drum, au întîlnit doi bărbaţi, cu vestă verde şi tricorn, care le-au indicat drumul, după care un alt bărbat grăbit le-a sfătuit să nu meargă pe o anumită potecă. La un moment dat, cele două tinere au ajuns în faţa unei căsuţe, pe a cărei scară de piatră de la intrare stătea o doamnă cu o fetiţă. Pretutindeni, domnea o atmosferă tristă şi apăsătoare. Continuându-şi drumul, Charlotte şi Eleanor au ajuns la o casă cu coloane. Pe cărare, în faţa casei stătea întins un bărbat cu manta şi pălărie, având obrazul ciupit de vărsat şi tenul închis la culoare, rare le-a privit cu atenţie. Sentimentul dezagreabil încercat de cele două tinere s-a transformat în teamă. În fine, ele au ajuns la Micul Trianon, unde Charlotte Moberly a văzut o femeie cu un caiet de desene în mână, care purta o pălărie de culoare gri deschis. Charlotte şi Eleanor nu au realizat decât peste o săptămână caracterul neobişnuit al experienţei lor. Revenind peste trei ani la Versailles, ele au regăsit locul vizitat în anul 1901 complet schimbat: copacii de atunci au dispărut, împreună cu un pod rustic, un pârâu, o cascadă şi un kiosk. Bănuind că în timpul vizitei precedente văzuseră locul respectiv aşa cum arăta în perioada lui Ludovic al XVI-lea şi Mariei Antoaneta, Charlotte Moberly şi Eleanor Jourdain au început să studieze cărţi legate de perioada respectivă. Astfel, şi-au întărit convingerea că vizita lor a surprins, probabil, un moment din perioada revoluţiei franceze, în jurul anului 1789 şi s-au decis să scrie o carte cu detaliile experienţei, apărută în anul 1911 sub titlul „An adventure” (“O aventură“). Analizând datele prezentate, istoricii au căzut de acord asupra faptului că opt detalii menţionate, printre care grădina anglo-japoneză, sunt caracteristice Micului Trianon din perioada anilor 1770. Citind cartea amintită, trei persoane care locuiau în apropiere de Versailles au declarat că au trăit atit de frecvent întâmplări de genul celei relatate, încât nici nu le mai acordă atenţie. (Sursa: Călătoria în timp este posibilă! O aventură înaintea Revoluţiei franceze).

3) Ceasul Rolex dintr-un vechi mormânt chinezesc. Pe 11 decembrie 2008, o echipă de arheologi chinezi au anunţat că au găsit un ceas de mână elveţian, după ce au îndepărtat uriaşele pietre de mormânt, vechi de 400 de ani, ale lui Si Qing, din dinastia Ming, aflate în regiunea Shangsi. Ceasul s-a oprit la exact ora…10:10. Înainte de a spune că arheologii chinezi ar fi făcut o farsă, vreau să vă readuc aminte faptul că, în general, chinezii nu se ţin de farse, îşi fac serviciul foarte serios şi nu şi-ar pune slujba în pericol, doar de dragul unei farse. Ceasul pe care arheologii chinezi l-au găsit este o ediţie limitată realizată de LeCoultre şi Rolex. El a fost realizat în anii 1950, şi nimeni nu-şi poate închipui cum au ajuns într-un mormânt chinezesc sigilat de 400 de ani… (Sursa: Călătorii în timp: un ceas Rolex din anii 1950 a fost găsit într-un mormânt chinezesc de acum 400 de ani!).

4) Zborul către viitor al unui mareşal englez. În anul 1934, în timpul unui zbor deasupra Scoţiei, mareşalul britanic Sir Victor Goddard a pătruns cu avionul său, un „Hawker Hart”, într-un front de furtună. Căutând un indiciu de orientare, Goddard a coborât avionul până la 25 metri, zburând la altitudine joasă, pentru a căuta aeroportul Drem, a cărui poziţie o cunoştea bine. Deodată, Goddard a zărit aeroportul Drem, scăldat de razele soarelui, ca într-o zi de vară. În locul unui aeroport abandonat, Goddard a văzut un aeroport activ, cu hangare noi şi mecanici pe pistă, lucrând la nişte avioane biplane galbene, cu însemnele aviaţiei militare britanice, RAF (Royal Air Force). Spre surpriza mareşalului, avionul său nu a fost observat de la sol, deşi a survolat aeroportul la altitudine foarte joasă. După ce a depăşit aeroportul Drem, ,,Hewker”-ul a luat înălţime, pătrunzând în nori şi continuându-şi zborul normal. În anul 1938, sub ameninţarea războiului, la Drem s-a deschis o şcoală de aviaţie. Între timp, culoarea avioanelor militare britanice de antrenament s-a schimbat de la argintiu la galben. Imaginile observate de mareşalul britanic Sir Victor Goddard, în timpul zborului pe furtună din anul 1934, erau cele ale aeroportului Drem din anul 1938. (Sursa: O experienţă reală: călătoria în viitor a unui mareşal britanic).

5) Omul din trecut călcat de maşină. Rudolf Fenz Sr a dispărut în 1876. În pofida unei căutări intense din partea poliţiei, Fenz nu a fost niciodată găsit. Cu toate acestea, familia sa a sperat întotdeauna că el se va întoarce. Ei au aşteptat ani şi ani, sperând într-un final că iubitul lor Rudolf s-ar putea întoarce. Mult timp după ce toate rudele sale aflate în viaţă în 1876 au murit, Rudolf Fenz întors. Şi s-a întors într-o manieră cât se poate de incredibilă. Pentru că Rudolf Fenz s-a materializat brusc în iunie 1950 în mijlocul şoselei aglomerate Fifth Avenue (din centrul Manhattanului), 74 de ani după dispariţia sa fără urme. La câteva secunde după ce Rudolf a apărut în mijlocul traficului aglomerat, el a fost lovit şi ucis de o maşină. Timpul se pare că i-a oferit o soartă crudă lui Fenz, căci l-a propulsat cu trei sferturi de veac în viitor, numai ca să-l arunce în faţa unui automobil ce mergea cu viteză. Cadavrul în sine a fost o enigmă. Deşi decedatul era îmbrăcat imaculat, iar hainele sale păreau noi, ancheta poliţiei a confirmat că omul misterios decedat pe stradă purta haine vechi de aproape un secol. Potrivit poliţiei, el avea o haină neagră, o pălărie cu margini largi, pantofi ciudaţi şi pantaloni prinşi cu o cataramă arhaică, specifică secolului 19. În buzunarele bărbatului s-au mai găsit monezi ieşite demult din circulaţie, iar în portmoneul de piele se aflau bancnote de dolari emise înainte de 1870, precum şi o carte de vizită, cu numele de “Rudolf Fenz, Senior”, inscripţionată pe ea. Printre lucruri, s-a mai descoperit şi o chitanţă pentru îmbarcat cai şi o altă chitanţă pentru păstrarea unei trăsuri. Poliţistul însărcinat cu acest caz a descoperit pe nora celui decedat, care a confirmat faptul că socrul ei, Rudolf Fenz Senior, a fost dat dispărut de către familie în anul 1876. Poliţistul a consultat arhivele secolul 19 de la Biroul de persoane dispărute din statul New York. Acolo, spre uimirea lui, a descoperit un dosar al unui caz nerezolvat, pe numele Rudolf Fenz, Senior, ce a fost dat dispărut de familia sa, căci nu s-a mai întors din plimbarea sa zilnică. Dosarul era însoţit de o fotografie veche de-a lui Rudolf Fenz. Fotografia se asemăna perfect cu omul accidentat în New York în 1950. (Sursa: Enigmaticul caz Rudolf Fenz: cel mai documentat caz de călătorie în timp din istorie).

Am dat doar 5 exemple de călătorii în timp, care ar demonstra că acestea ar fi posibile (şi în trecut şi în viitor). N-ar fi exclus ca aceste călătorii în timp să schimbe puţin prezentul, astfel încât în lume să aibă loc alte evenimente, dar totuşi, subconştientul nostru să reţină evenimentele anterioare? Când se face o călătorie în timp în trecut şi se intervine asupra acestui trecut, se schimba automat şi prezentul nostru, iar noi vom fi familiarizaţi cu noul prezent, nu şi cu cel vechi. Însă, amintirile din subconştient rămân neşterse…