„E o fată bună. Voi putea într-o zi s-o primesc într-o garsonieră a mea, s-o fu*t, să bem un pahar de vin, să fumăm o ţigară” – gândurile unei celebrităţi despre altă celebritate…


Deşi criticul literar George Călinescu nu l-a apreciat deloc, există alţi specialişti în literatură care îl consideră pe Mihail Sebastian ca unul dintre cei mai mari scriitori din perioada interbelică. Păcat că Mihail Sebastian a murit în 1945, într-un accident stradal, la doar 38 de ani. Şi culmea e că scriitorul şi-a previzionat acest incident în romanul „Accidentul”, scris în 1940, cu 5 ani înainte (puteţi citi mai multe în acest articol: Şi-a prevestit moartea marele scriitor Mihail Sebastian, care a sfârşit printr-un accident de maşină, la 5 ani după ce a publicat romanul “Accidentul”?).

Pe la 28 – 29 de ani, Mihail Sebastian s-a îndrăgostit iremediabil de o actriţă fermecătoare, Leny Caler (prin anii 1935-1936). Însă, aceasta stârnise pasiuni şi în rândul altor bărbaţi, inclusiv scriitori, ca, de exemplu Camil Petrescu, prietenul lui Mihail Sebastian.

Citeam zilele acestea Jurnalul lui Mihail Sebastian, o carte apărută la Editura Humaitas în anii ’90. În ea, Mihail Sebastian îşi dezvăluie într-un mod şocant şi liber dragostea lui pentru actriţa Leny Caler. El trece prin mai multe stări: de la sentimente de dragoste pură până la dezamăgire şi ură chiar pentru actriţa care nu putea fi statornică în iubirile sale. Citez câteva fragmente din jurnal:

* Nu-mi explic interesul ei pentru mine. E atât de frumoasă – sunt atât de prost îmbrăcat eu, atât de stângaci. Îmi dau seama cât de simplu lucru ar putea fi iubirea asta, cât de odihnitor.

*  M-am lăsat ca un dobitoc prins într-o poveste care ştiam de la început că nu duce nicăieri. Iată-mă amorezat, gelos de toţi bărbaţii cu care s-a culcat, preocupat la fiecare moment de ce face, sau de ce ar putea să facă, fericit când surâde, nenorocit când e prea veselă, tremurând când îi aud glasul la telefon (…) Mă revoltă gândul că între timp ea face o seamă de fleacuri stupide, care o amuză şi o excită, în mica ei viaţă de plăceri, plimbări, frivolităţi. E infinit probabil că între timp se culcă cu unul şi cu altul.

* E o „fată bună”. Voi putea într-o zi s-o primesc într-o garsonieră a mea, s-o fu*t, să bem un pahar de vin, să fumăm o ţigare, să punem o placă de patefon şi s-o ascult cu indiferenţă, cel mult amuzat poveştile ei despre foşti amanţi din trecut? Dacă da, va fi perfect. E şi asta o filă de fericire şi cu siguranţă aş fi fericit. Nu voi putea? încă o istorie ratată, şi pace bună.

* Aveam aseară, plecând de la Leni, sentimentul că, dacă m-aş sinucide în chiar noaptea aceea, aş face-o împăcat, aproape cu voie-bună… N-am să-i pot explica niciodată cât de mult însemna – sau putea să însemne – ea pentru mine. Şi nici eu nu-mi dau seama dacă o
iubesc cu un mare amor sau cu ultimele mele rezistenţe de viaţă.

Atât de mult a iubit-o Mihail Sebastian pe actriţa Leny Caler, că i-a scris o piesă de teatru – „Jocul de-a vacanţa”. În mai 1945, după ce scriitorul moare în accidentul de care vorbeam mai sus, actriţa povestea mai târziu ce a simţit atunci: „Am rămas ca trăsnită, cutremurată în toată fiinţa mea. Refuzam cu încăpăţânare să cred, să înţeleg gândul absurd că Mihai nu mai este, că n-o să-l mai văd, că nu voi mai vorbi cu el. Că Mihail Sebastian nu va mai scrie! Că acea unică vivacitate, că acea minte scăpărătoare au încetat brusc, asemeni unei flăcări care s-a stins, şi că prietenul meu nu va mai fi niciodată nicăieri. Nu, aşa ceva nu putea fi crezut”.


Lasă un comentariu