În spatele „accidentului” mortal al scriitorului Mihail Sebastian s-a aflat o echipă teroristă a Partidului Comunist, condusă de Emil Bodnăraş?


Vorbeam într-un articol din ianuarie 2020 – Şi-a prevestit moartea marele scriitor Mihail Sebastian, care a sfârşit printr-un accident de maşină, la 5 ani după ce a publicat romanul “Accidentul”? – despre accidentul tragic de maşină din mai 1945, care a curmat viaţa (la doar 38 de ani) a scriitorului Mihail Sebastian. Un camion îl lovi pe scriitor pe Bulevardul Regina Maria din Capitală, în apropierea unei staţii de tramvai.

Revista “Cortina” din 1945 a scris următoarele despre acest nefericit accident: „În dreptul bisericii Sf. Ilie, a traversat strada. La mijlocul ei, el a fost însă surprins de o autodubă, ce se apropia cu o viteză fantastică. În ultimul moment, sperând că totuşi bolidul ameninţător îl va ocoli, Mihail Sebastian s-a oprit, înfruntând cu privirea pericolul. Soferul, care a observat abia în ultimul moment primejdia, a încercat sa stopeze, însă frânele n-au raspuns la comandă. Masina a lovit lateral pe Mihail Sebastian, proiectându-l pe caldarâm. Imediat, trecătorii i-au sărit în ajutor şi cu o altă maşină a fost transportat la dispensarul dr. Gâdei. S-a constatat fractura bazei craniului şi, cu toate îngrijirile ce i s-au dat, Mihail Sebastian a murit peste câteva minute”.

Interesant e că Mihail Sebastian şi-a prevestit într-un fel sfârşitul tragic, scriind un roman cu numele de „Accidentul” cu 5 ani mai devreme. Dar a fost acesta un accident sau o crimă mascată sub forma unui accident? Într-un articol publicat mai demult, Mira Moscovici (fiica lui Ilie Moscovici, liderul Partidului Socialist Român) crede că Sebastian a fost asasinat la ordinul Partidului Comunist Român. Cel care a organizat asasinatul a fost Saşa Muşat, care făcea parte din grupul de utecişti instruiţi de Emil Bodnăraş pentru acte de terorism.

În 1948, Saşa Muşat fusese trimis în Occident de serviciul secret, SSI, condus de Emil Bodnăraş cu misiuni speciale, cum ar lichidarea unor transfugi. În 1959, Saşa Muşat a fost implicat în jaful unei filiale a Băncii Naţionale, pus la cale de “banda Ioanid”, fiind judecat, condamnat la moarte şi executat la Jilava în 1960. Saşa Muşat, învăţase la Liceul Cultura şi probabil că l-a cunoscut pe profesorul Mihai Sebastian, care a predat acolo în acei ani.

De ce ar fi fost ucis Mihail Sebastian? El îl cunoştea bine pe Lucreţiu Pătrăşcanu (fostul şef al comuniştilor), fiind introdus în anturajul lui de cel mai bun prieten de atunci al lui Pătrăşcanu, Belu Silber, văr primar cu Sebastian. Sebastian a fost implicat în apariţia primelor numere ale cotidianului „România liberă” încă din iunie 1944, clandestin, PCR fiind interzis. La sfirşitul lunii septembrie 1944 s-a retras din redacţie, când Pătraşcanu a fost înlocuit de Grigore Preoteasa, omul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pătrăşcanu intrase în dizgraţia Kremlinului şi a liderilor PCR. Era oare implicat Sebastian în anumite acţiuni ale lui Pătrăşcanu şi Silber? Ştia prea multe? Comuniştii obişnuiau să ucidă pe foştii tovarăşi de drum şi pe cei deveniţi suspecţi că ar putea ”trăda cauza” şi prezentau riscul să facă public anumite dezvăluriri, chiar să critice…

Însă teoria asasinatului nu stă prea bine în picioare. Iar cel mai puternic argument e tocmai acela că în acea zi când a avut loc accidentul, Mihail Sebastian şi-a schimbat ruta obișnuită. Cine ar fi putut bănui așa ceva?
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO