Secretul nebuniei pictorului Van Gogh: care a fost motivul adevărat pentru care şi-a tăiat urechea?


Imagine: prelucrare proprie

Cu toţii ştim povestea nebuniei pictorului Vincent Van Gogh, care a ajuns să-şi taie urechea stângă. Istoria „oficială” era aceasta: pe 23 decembrie 1888, Vincent Van Gogh, după o ceartă cu artistul Gaugin, s-a retras în camera sa, a luat un brici şi şi-a tăiat urechea stângă. După care, a învelit-o într-o hârtie și a oferit-o unei femei de la un bordel, pe care obişnuiau să-l frecventeze atât el cât și Gaugin. Van Gogh a fost găsit inconștient a doua zi dimineață de un polițist și a fost dus la spital.

Van Gogh s-a trezit fără să-și amintească de cele întâmplate; a fost diagnosticat cu „manie acută, cu delir generalizat” și pus sub îngrijiri medicale într-un spital din Arles. După ce a petrecut câteva luni acolo, a ajuns într-un azil din Saint-Rémy-de-Provence. Aici a pictat una dintre cele mai cunoscute opere ale sale „Noaptea înstelată”, în 1889.

Motivația pentru un astfel de act de auto-mutilare i-a preocupat pe istoricii de artă mai bine de un secol. Totuşi, scriitorul Martin Bailey susține că a găsit dovezi cu privire la motivele unui asemenea gest crud: de vină nu ar fi cearta pictorului cu Gaugin, ci vestea că fratele său, Theo, care l-a susținut îndeaproape atât din punct de vedere financiar, cât și emoțional, s-a logodit.

Deși anterior se credea că pictorul a auzit despre căsătoria iminentă a fratelui său doar după auto-mutilarea sa, Bailey, în cartea sa intitulată „Studio of the South”, susține că Van Gogh a aflat despre acest lucru dintr-o scrisoare primită de la Theo chiar în aceeași zi în care şi-a tăiat urechea. Bailey spune că Theo îi scrisese deja mamei sale cerând permisiunea de a se căsători, iar logodnica lui Theo îi scrisese fratelui ei mai mare, telegrama lui de felicitare sosind pe 23 decembrie. Prin urmare, Bailey este sigur că Theo i-ar fi scris în același timp şi fratelui său, Vincent, scrisoarea ajungând la casa artistului pe 23 decembrie.