Un mister de nedesluşit: care este cu adevărat „steaua lui Eminescu”? Avea marele nostru poet acces la informaţii oculte uluitoare?

9.026 vizualizari

steaua lui EminescuPărerea mea e aceea că marele nostru poet naţional, Mihai Eminescu, făcea parte dintr-o organizaţie ocultă, şi asta pentru că din poeziile sale aflăm multe lucruri ce ţin de ocultism. Am explicat pe larg acest lucru în cadrul acestui articol din ianuarie 2013: De ce învăţăm la şcoală “Luceafărul” de Mihai Eminescu, o odă adresată Satanei şi ocultismului?Îmi puneam atunci întrebările referitoare la poemul „Luceafărul”:

A scris genialul poet o capodoperă dedicată Satanei, mascată sub forma unui poem de dragoste? Atunci când Eminescu a scompus această poezie (1883), era la modă noile idei occidentale New Age: că Lucifer este şi el fiul lui Dumnezeu, ca şi Iisus şi că nu e nimic anormal în a te închina luminii lui Lucifer. Dar oare se referea Eminescu la Lucifer-Satana, atunci când vorbea de Luceafărul? Câteva versuri din poem ne îndreaptă spre această concluzie. De exemplu, atunci când Luceafărul se roagă pentru a deveni muritor şi el ca oamenii: “Reia-mi al nemuririi nimb, Si focul din privire”.“Privire de foc”!? Lumină? Asemenea unui fulger? E una din caracteristicile diavolului, aşa cum putem citi şi Biblie, Luca 10:18: “Şi le-a, zis: am văzut pe satana, ca un fulger căzând din cer”. Într-un alt vers, Eminescu face referire clară la reîncarnare, una din noile concepte la modă la sfârşitul secolului al XIX-lea, atunci când are loc o renaştere puternică a ocultismului: “Căci toţi se nasc spre a muri / Şi mor spre a se naşte.”

Acum, să analizăm o altă poezie a lui Eminescu, foarte cunoscută şi intitulată „La steaua”, scrisă în anul 1886:

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate demult s-a stins în drum
În departări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.

Dacă urmăriţi cu atenţie versurile, aflăm că Eminescu parcă ştia dinainte teoria relativităţii a lui Einstein, apărută la începutul secolului al XX-lea, care ne spune că lumina călătoreşte în vid cu viteza de 300.000 de km/s şi că ceea ce vedem acum pe cer nu reprezintă starea de fapt a astrului ceresc, ci cum era acel corp ceresc în trecut. O simplă intuiţie a genialului nostru poet sau Eminescu avea nişte informaţii „oculte” obţinute prin alte căi?

În al doilea rând, despre ce stea vorbeşte Eminescu în această poezie? Despre una generică, neindividualizată sau e vorba de un anumit astru ceresc specific? Eminescu ne dă nişte indicii: acea stea se află la câteva mii de ani-lumină distanţă, iar ea la un moment dat „a pierit”, bineînţeles, după ce a trecut prin stadiul de supernovă. De aceea, eu cred că e vorba de o supernovă, al cărei lumină şi radiaţii poate că au ajuns deja sau vor ajunge în viitor pe Pământ. Ce informaţii „oculte” deţinea Eminescu? Să fie vorba de Eta Carinae, denumită şi “steaua morţii”, un sistem stelar situat la 7.500 de ani-lumină de Terra, aflat pe punctul exploziei care îl va transforma într-o supernovă şi despre care am vorbit mai demult în cadrul acestui articol din 2011: Eta Carinae, steaua masivă ce s-ar putea transforma în hipernovă şi ar putea distruge viaţa pe Pământ chiar şi în anul 2012?