Dovada că OZN-urile sunt de fapt proiecte ultrasecrete ale marilor puteri ale lumii
Primele dovezi concrete ale proiectelor de construcţie a farfuriilor zburătoare de către alte naţiuni ale lumii au venit în 1954. Guvernul canadian a anunţat faptul că OZN-ul enorm văzut deasupra Albuquerque, New Mexico, în 1951, era similar celui pe care a încercat să-l construiască la scurt timp după război. Din cauza lipsei de tehnologii avansate, canadienii au cedat proiectul Statelor Unite.
Clătita zburătoare
Au fost găsite şi alte dovezi ale implicării SUA în proiectele de farfurii zburătoare, ca de exemplu nava aeriană flying flapjack (Clătita Zburătoare). Flying flapjack, de asemenea cunoscută sub denumirea de Cambula Marină, era o navă aeriană circulară, al cărei proiect a fost început în timpul celui de-al doilea război mondial. De ceea ce avea nevoie marina foarte mult era un avion care ar putea avansa vertical pentru a putea decola de pe portavioane şi care ar putea să zboare la o viteză mică, de 55 km/h.
Până la începutul anilor ’50, se cunoşteau puţine lucruri despre aparat, la scurt timp după ce forţele aeriene ale SUA au încheiat ancheta asupra OZN-urilor, proiectul Grudge (precursorul proiectului Blue Book). Ca o încercare de a arăta că OZN-urile nu mai meritau investigaţii ulterioare (vorbind „oficial”), forţele aeriene au lansat fotografii şi informaţii vagi despre flying flapjack. Aparent, din cauză că aeronava nu avea aripi, stabilitatea redusă a prezentat probleme. Un model ulterior, denumit XF-5-U-I, a rezolvat această problemă şi se zvonea că are peste 30 de metri în diametru şi că avea duzele-jet asemănătoare cu „ferestrele stălucitoare” ale multor OZN-uri, aranjate pe janta acestuia. Acesta a fost construit în trei straturi, stratul central fiind ceva mai gros decât celelalte două.
Deoarece viteza si manevrabilitatea farfuriei erau controlate de puterea şi înclinarea duzelelor jet separate, nu erau eleroane, cârme sau alte suprafeţe proeminente. Aparatul era remarcabil de asemănător cu unele dintre cele raportate de martorii OZN.
Proiectul canadian Avro
Cercetări asupra aeronavelor în formă de farfurie nu s-au oprit la modelul XF-5-U-I. Pe 11 februarie 1953, „Toronto Star” a declarat că se dezvolta un nou model de farfurie zburătoare la fabrica AVRO-Canada din Malton, Ontario. Pe 16 februarie, ministrul producţiei de apărare a informat Camera Comunelor din Canada că Avro-Canada lucrează la un model-machetă de farfurie zburătoare, capabilă să zboare cu 2.400 km/h şi să avanseze vertical. Apoi, preşedintele Avro-Canada a enunţat în „Ştirile AVRO” că prototipul în construcţie este atât de revoluţionar, încât le-ar face pe toate celelalte forme de nave aeriene supersonice să fie depăşite. Numele oficial al navei era Avro Car (Maşina Avro).
Dar până în 1960 s-a pretins oficial că proiectul a fost abandonat. „Prototipul” farfuriei zburătoare Avro se află acum în muzeul forţelor aeriene ale SUA din Fort Eustis, Virginia. Guvernele Canadei şi Statelor Unite au insistat asupra faptului că ele nu mai sunt implicate în proiecte de construcţie a farfuriilor zburătoare.
Şi totuşi este aceasta adevărat? Posibilitatea ca guvernele canadian, american sau sovietic să fi continuat lucrul asupra navelor aeriene discoidale supersonice şi foarte avansate oricum rămâne. Oamenii direct implicaţi în proiecte, înţelegând imposibilitatea testării navelor în condiţii de deplin secret, probabil au optat pentru a crea o perdea de fum şi confuzie, zvon şi umilire sistematică a observatorilor de OZN, asigurându-se astfel că îşi pot testa navele cu impunitate.
Dar ar putea oare aceste aparate făcute de mâna omului să aibă astfel de performanţe remarcabile? Trebuie doar să reflectăm asupra inovaţiilor ştiinţei şi tehnologiei contemporane – nava aeriană de tip jet, rachete spaţiale, sateliţi de recunoaştere, arme cu fascicul pulsatile – şi apoi reţineţi că astfel de miracole sunt doar un vârf de aisberg, şi tot ce se întâmplă în spatele gardurilor păzite ale unităţilor noastre militare şi ştiinţifice strict secrete este, probabil, cu zeci de ani mai înaintat decât acestea. Atunci devine mai uşor să spui „da”.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Primele dovezi concrete ale proiectelor de construcţie a farfuriilor zburătoare de către alte naţiuni ale lumii au venit în 1954. Guvernul canadian a anunţat faptul că OZN-ul enorm văzut deasupra Albuquerque, New Mexico, în 1951, era similar celui pe care a încercat să-l construiască la scurt timp după război. Din cauza lipsei de tehnologii avansate, canadienii au cedat proiectul Statelor Unite.
