Dinozaurii au dispărut datorită ţânţarilor


Dinozaurii, aceşti giganţi ai vremurilor străvechi, au dominat viaţa pe Terra timp de milioane de ani,  iar dispariţia lor enigmatică, în urmă cu circa 65 milioane de ani, a stârnit un şi mai mare interes în jurul titanilor lumii de dinainte de om.  Până acum, s-au emis tot felul de ipoteze în acest sens, dintre care cea mai credibilă pare cea potrivit căreia extincţia bruscă şi totală a „uriaşilor” s-a datorat prăbuşirii pe Pământ a unui asteroid de proporţii foarte mari, ce a declanşat o veritabilă iarnă nucleară. Iată însă ca o ipoteză de ultimă oră susţine că nu condiţiile climatice ar fi provocat dispariţia dinozaurilor, ci mult mai banalii… ţânţari!

Paleontologii sunt de acord că odată cu apariţia insectelor, uriaşii preistoriei au fost tot mai ameninţaţi, din cauza bolilor pe care liliputanele creaturi le puteau declanşa. Iar dovada cea mai clară pentru această ameninţare crescândă a fost consemnată în detalii fără echivoc – numeroasele insecte, unele încă pline de sânge de dinozaur, prezervate în chihlimbar, datând de peste 80 milioane de ani.

„Există numeroase controverse privind extincţia dinozaurilor, inclusiv referitor la perioada de timp în care aceştia au dispărut. Unii savanţi consideră că dispariţia s-a produs foarte rapid, în doar câteva zeci sau sute de ani, în vreme ce alţii consideră că procesul s-ar fi derulat în mii, sau chiar milioane de ani. Personal, înclin să cred că dispariţia s-ar fi produs foarte lent, dovezile adunate până acum converg către această ipoteză, care nu verifică însă teoria impactului cu un asteroid. În schimb competiţia cu insectele nou apărute şi purtătoare de viruşi periculoşi, chiar letali pentru dinozauri, ar fi perfect compatibilă cu tot ce ştim în momentul de fată despre extincţia acestor uriaşi care au stăpânit planeta înainte de om”, afirmă George Poinar, profesor de zoologie la Oregon State University şi autor al cărţii „Insectele: boala şi moarte în Cretacic”.

În lucrarea sa, Poinar oferă explicaţii plauzibile pentru declinul lent dar inexorabil şi pentru dispariţia dinozaurilor, în cursul multor mii de ani. Această perioadă este cunoscută ca „graniţa K-T” sau linia de demarcaţie dintre epocile cretacică şi terţiară, acum circa 65 milioane de ani. Există unele indicii că atunci s-ar fi produs unele evenimente catastrofice dar ele nu oferă o explicaţie sută la sută credibilă pentru declinul gradual al populaţiei de dinozauri şi oamenii de ştiinţă chiar cred că unii dinozauri ar fi supravieţuit mai multe mii de ani după „graniţa K-T”.

„Nu pretind neapărat că apariţia insectelor înţepătoare, de tipul ţânţarilor, şi răspândirea bolilor ar fi singurele elemente responsabile de dispariţia dinozaurilor. Şi alte evenimente catastrofice sau geologice ar fi putut juca un rol. Dar asemenea evenimente, prin ele însele, nu pot explica un proces care în realitate s-a derulat pe o perioadă de timp îndelungată. Insectele şi bolile ar putea însă oferi această explicaţie.”

Profesorul american, alături de soţia lui, Roberta, au studiat timp de aproape două decenii formele vegetale şi animale păstrate în chihlimbar, pentru a recrea, teoretic, ecosistemele biologice de acum zeci de milioane de ani. „Spre finele Cretacicului, asocierea dintre insecte, microbi şi transmiterea bolilor a fost, probabil, tot mai des întâlnită. Am găsit în abdomenul unui ţânţar conservat în chihlimbar elemente patogene ce cauzează leishmania, o maladie gravă şi astăzi, ce poate infecta reptilele şi oamenii. Într-o altă insectă am găsit orgamisme ce provoacă un tip de malarie ce afectează păsările şi şopârlele”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock