Încă de la descoperirea curentului electric, minţile multor savanţi s-au frământat pentru a găsi o modalitate prin care energia electrică să poată fi transformată în lumină, în vederea înlocuirii pentru totdeauna a lămpilor cu petrol şi a vechilor opaiţe. Această idee a început să prindă contur şi să dea speranţe de realizare abia din momentul în care chimistul englez Sir Humphry Davy (1778-1829), inventatorul lămpii de siguranţă pentru mineri, a avut intenţia, în 1811, de a trece curentul electric prin doi electrozi de cărbune, obţinând primul arc electric, iar în acest fel şi lumină electrică.
De la această dată, tatonările s-au înmulţit, efectuându-se nenumărate experienţe, fără însă a se putea obţine iluminarea pentru un timp mai îndelungat a încăperilor. Primul pas important spre realizarea acestui deziderat l-a făcut chimistul englez Joseph Swan (1828-1914), care, în 1850, a început să lucreze la un „bec” alcătuit dintr-o bucată de hârtie şi un filament subţire. Peste câţiva ani, în 1854, Heinrich Goebel a prezentat la New York o lampă cu filament din bambus carbonizat, care producea lumină ca urmare a trecerii prin el a curentului electric.
În 1860, Joseph Swan a realizat un bec care avea filamentul confecţionat din benzi de hârtie carbonizata, obţinând recunoaşterea autorităţilor britanice pentru invenţia sa. Totuşi, primul bec incandescent, numit apoi simplu „bec”, a fost realizat de Swan la 8 decembrie 1878, când a introdus o bucată subţire de celuloză într-un glob de sticlă, care apoi a fost închis ermetic. El a încălzit filamentul şi a aspirat gazele din globul de sticlă folosind pompa de vid inventată de Hermann Sprengel, realizând prima lampa cu vid.
Dar lumea ştiinţifică îl consideră cu adevărat inventator al becului electric pe savantul american Thomas Alva Edison (1847-1931), care şi-a prezentat, la 21 octombrie 1879, becul cu filament de cărbune de bambus, dotat cu dulie şi soclu, două elemente inventate tot de el, indispensabile funcţionării normale a unui bec electric. Mărind treptat intensitatea curentului, lumina s-a făcut din ce în ce mai strălucitoare.
Becurile cu incandescenţă apărute înaintea invenţiei lui Edison aveau filamentul prea sensibil, motiv pentru care ele se ardeau sau se topeau foarte repede. De aceea inventatorii au căutat ca în globul de sticlă să fie evacuat aerul, creând vid, pentru că filamentul să reziste mai bine la temperaturi ridicate. în timpul cercetărilor, Edison a folosit mai multe tipuri de filament, oprindu-se în final la cel confecţionat din platină, care avea temperatură de topire foarte ridicată, de 1.755 grade C. Acesta a rezistat aproximativ 10 minute, după care s-a topit.
După ce a experimentat 1.600 de materiale, Edison a ajuns la concluzia că filamentul cel mai rezistent este cel realizat din carbon, care are temperatură de topire de 3.500 grade C. Aşa a ajuns să confecţioneze un bec cu filamentul din carbon de bambus adus din Japonia, care a ars timp de 900 de ore. Folosind becul conceput de el şi curentul furnizat de centrala electrică de la Pearl Street, construită tot de el, a putut să aducă lumina în casele new-yorkezilor, unde iniţial a avut 85 de abonaţi, ca la începutul secolului al XX-lea să numere peste un milion de beneficiari, astfel că invenţia lui Edison a fost repede generalizată, găsindu-i-se aplicaţii practice imediate şi multiple.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Încă de la descoperirea curentului electric, minţile multor savanţi s-au frământat pentru a găsi o modalitate prin care energia electrică să poată fi transformată în lumină, în vederea înlocuirii pentru totdeauna a lămpilor cu petrol şi a vechilor opaiţe. Această idee a început să prindă contur şi să dea speranţe de realizare abia din momentul în care chimistul englez Sir Humphry Davy (1778-1829), inventatorul lămpii de siguranţă pentru mineri, a avut intenţia, în 1811, de a trece curentul electric prin doi electrozi de cărbune, obţinând primul arc electric, iar în acest fel şi lumină electrică.
