Site de secrete, stiinta si metafizica

Paradoxul călătoriilor în timp

3 24

calatoria in timp 5Ideea întoarcerii în timp, chiar dacă permite autorilor de povestiri ştiinţifico-fantastice realizarea unor istorii tulburătoare şi fascinante, duce în cele din urmă la paradoxuri insurmontabile, capabile să dea peste cap, dacă le acceptăm, şi logica şi bunul simt. Desigur, abilitatea autorilor ocoleşte aceste paradoxuri astfel încât cititorul obişnuit nu le mai sesizează; aceasta nu înseamnă însă rezolvarea problemei.

Fluturele omorât din greşeală şi călătoria în timp

Orice întoarcere în trecut are drept consecinţă modificarea acelui trecut şi implicit a prezentului rezultat din acel trecut, cu consecinţe imprevizibile. O celebră şi veche povestirea narează cum eroul, întors dintr-o călătorie efectuată cu sute de milioane de ani în urmă, călătorie în care a strivit din greşeală un fluture, găseşte o lume total schimbată datorită consecinţelor „crimei” sale. într-o altă povestire, călătorul îşi omoară un strămoş, ştergându-se şi pe sine, implicit, dintre cei vii. Dar dacă el nu mai există (şi nici n-a existat vreodată, neavând strămoşii trebuitori), atunci cine l-a omorât pe strămoşul cu pricina ? Iar dacă nu l-a omorât nimeni eroul nostru poate exista ? ş.a.m.d.

Un singur trecut, mai multe viitoruri

Există romane în care eroi pozitivi altruişti muncesc, întorcându-se de repetate ori în timp, pentru a da un curs mai bun „adevăratei” istorii, ajungând uneori la soluţii care îi “suprimă şi pe ei înşişi, printr-un soi de efect bizar care-şi distruge cauza. Ar putea exista, dacă ţinem neapărat, modele de o oarecare verosimilitate logică în care aceste paradoxuri să fie suprimate. Ele sunt însă excesiv de complicate. De pildă, am putea admite existenţa unei infinităţi de lumi, multiplicându-se necontenit. Orice decizie a noastră ar însemna continuarea existenţei pe una sau alta dintre ramuri, avînd un trecut identic, dar viitoruri diferite. Întoarcerea în timp ne-ar trimite automat într-o altă lume, într-o altă ramură posibilă, iar de întors nu ne-am mai întoarce în lumea din care am plecat ci într-una diferită, compatibilă şi cu isprava noastră trecută şi cu posibilitatea revenirii.

Reversibilitatea timpului e posibilă?

Este posibil însă că o astfel de plimbare printr-un labirint de lumi să nu mai mulţumească nici amatorul de povestiri ştiinţifico-fantastice, nici gânditorul riguros. Oricum am lua-o, o călătorie în timp nu poate deveni niciodată ceva analog cu o plimbare până la Sinaia şi înapoi. Locomoţia mecanică, cea cu care ne-au deprins orele de fizică de la şcoală, este perfect reversibilă, cel puţin aşa ne arată ecuaţiile învăţate. Aruncarea unei pietre în sus, în vid, se petrece exact invers faţă de căderea ei îndărăt. O bilă împinsă din A în B poate fi readusă din B în A inversând vectorii ş.a.m.d. Dar aceste imagini sunt valabile doar într-o lume abstractă şi aproximativ valabile în lumea simplă a mişcării mecanice a corpurilor rigide. Cascada Niagara niciodată nu va putea fi întoarsă, perfect simetric, înapoi, orice vectori am inventa în acest scop; un cadavru descompus nu poate redeveni fiinţa care a fost înainte. Timpul are un sens dat de nesfârşita succesiune a unui şir fără sfârşit de procese tip „cauză-efect”. Orice întoarcere este iluzorie chiar şi în cazul unei bile aduse la locul de la care a plecat, fapt cu atât mai evident cu cât tipul de mişcare este mai complex. Dacă o întoarcere perfectă ar fi posibilă undeva, atunci s-ar putea realiza acolo un „perpetuum mobile”.

Timpul e o energie care se rarefiază în jurul cauzei şi se compactează în jurul efectului

Desigur, asta nu înseamnă că timpul, aşa cum îl vor cunoaşte urmaşii noştri de peste milenii, va fi cel pe care îl cunoaştem noi azi, o scurgere inexorabilă, unidimensională, uniformă, dinspre trecut spre viitor, într-un mod independent de materie şi de spaţiu. În parte, deja, nu mai acceptăm această imagine simplistă. Ştim de pildă din teoria relativităţii, că la viteze mari timpul îşi încetineşte mersul, ştim că el este intim legat de spaţiu şi, împreună cu acesta, de prezenţa substanţei. Fizicianul N. Kozîrev spunea că timpul este un soi de energie care se rarefiază în jurul cauzei şi se compactează în jurul efectului. S-au construit modele fizice care presupun existenţa unui timp cu mai multe dimensiuni, scurgându-se eventual în sensuri contrare. Dar la ora actuală nu există niciun fenomen cunoscut care să impună ca necesară acceptarea unei asemenea complicaţii.

Scurtcircuitarea spaţiului şi timpului

Mai există o idee ispititoare legată de existenţa călătoriilor îndărăt în timp. Să presupunem că dispunem de o navă miraculoasă, capabilă să străbată spaţiul intergalactic dar să facă şi salturi în trecut. Pornind în anul 2000 cu această navă spre steaua aleasă drept ţintă, după un an de zbor, ajunşi deci în anul 2001, am putea face şi un salt îndărăt cu un an, în anul 2000. După un alt an de zbor am putea repeta operaţia ş.a.m.d. ajungând, după un zbor oricât de îndelungat, la destinaţie tot în anul 2000. În acelaşi mod ne vom întoarce pe Pământ tot în anul 2000, de pildă cu o zi după plecare pentru a evita unele încurcături.  S-ar putea ca astronauţii să fi îmbătrânit (sau poate nu), oricum există anumite şanse ca în felul acesta să nu fi stricat prea multe în firea lucrurilor. Ce s-ar întâmpla însă dacă am stăpîni universul subcuantic şi, ori de cîte ori am avansa cu o distanţă mai mică decât o cuantă de spaţiu, am face şi un salt înapoi, cu mai puţin de o cuantă de timp? Am putea înainta astfel practic instantaneu, o distanţă oricât de mare, fără a ieşi din interiorul unei cuante de timp şi fără a ne interfera astfel cu cauzalitatea materiei „obişnuite”. Imaginea de mai sus are şanse mari să se dovedească aberantă, dar nu este exclus nici ca la un moment dat să se descopere nişte tehnici de genul acesta, permiţând o stăpânire a continuului spaţiu-timp într-o manieră care să nu perturbe logica firii lucrurilor, poate prin stăpânirea acelor „singularităţi spaţiu-timp” despre care aminteşte Gh. Mandics, în care deplasarea unor vehicule adecvate să nu se realizeze inerţial şi pe geodezică, ci printr-un soi de scurtcircuitare a spaţiului şi timpului.

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie