Se pare că la apariţia eşarfei, în urmă cu mai bine de două mii de ani, aceasta a fost folosită în antichitatea romană la imobilizarea antebraţelor rănite, aşa cum se poate vedea în numeroase scene de pe Columna lui Traian din Roma. În Evul Mediu, eşarfa şi-a făcut apariţia sub forma unui sac în care se purta cimpoiul, fiind folosită mai ales de cântăreţii pelerini din secolul al XIII-lea.
Către mijlocul secolului al XV-lea, portul eşarfei a început să fie o modă, în special pentru cei bogaţi, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Sub forma unor benzi de stofă sau de blănuri scumpe, împodobită cu obiecte decorative din metale şi pietre preţioase, eşarfa era purtată fie în bandulieră, fie aruncată peste umăr. În secolul al XVI-lea, când are loc drama amorezilor Romeo şi Julieta, eşarfa devine obiect de schimb între îndrăgostiţi.
Cu timpul, eşarfa începe să devină un semn distinctiv pentru armată, case nobiliare, înalte funcţii în societate şi stat etc. Aşa, de exemplu, începând din secolul al XV-lea, soldaţii hughenoţi purtau o eşarfă albă pentru a se deosebi de cei catolici, care aveau eşarfa de culoare roşie. Tot cam în această perioadă, Casa de Lorena arbora o eşarfă verde, în timp ce în secolul următor, la curtea regelui Franţei, Henric al IV-lea (1589-1610), toţi nobilii purtau eşarfă albastră.
Începând din secolul al XVII-lea, în Europa apuseană, pe eşarfă erau brodate diferite embleme, blazoane nobiliare sau chiar texte. Ele erau confecţionate din lână, bumbac, mătase, piei şi blănuri scumpe şi erau purtate fie în diagonală, fie înfăşurate în jurul gâtului. Cu începere din secolul al XVI-lea, în Europa apuseană eşarfa devine unul din semnele distinctive ale primarilor în funcţiune, forma şi culoarea ei diferind de la ţară la ţară.
Napoleon Bonaparte înfiinţează eşarfa de onoare, ca o recompensă onorifică pentru primarii francezi. În diferite ţări, eşarfa constituie parte integrantă a decoraţiilor şi înaltelor ordine de stat, pentru diferite distincţii acordate celor care s-au remarcat în timp de pace sau în timp de război.
Istoria eşarfei cuprinde şi o întâmplare tragică, legată de celebra dansatoare americană de origine irlandeză Isadora Duncan. În anul 1927, în timp ce se afla la bordul unei maşini de curse – proprietatea unui mecanic italian – franjurile eşarfei sale lungi s-au înfăşurat în jurul roţii din spate, ştrangulând-o instantaneu.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Se pare că la apariţia eşarfei, în urmă cu mai bine de două mii de ani, aceasta a fost folosită în antichitatea romană la imobilizarea antebraţelor rănite, aşa cum se poate vedea în numeroase scene de pe Columna lui Traian din Roma. În Evul Mediu, eşarfa şi-a făcut apariţia sub forma unui sac în care se purta cimpoiul, fiind folosită mai ales de cântăreţii pelerini din secolul al XIII-lea.
