La începutul secolului XX, fizicienii au făcut o descoperire extrem de incomodă filosofilor şi cosmologilor, care erau convinşi că natura e guvernată de o simetrie universală. Fizicienii au găsit că în timp ce unitatea de sarcină electrică negativă era purtată de electron, unitatea de sarcină pozitivă er purtată de proton, o particulă de circa 1840 de ori mai grea decât electronul. Filosofii s-au întrebat: de ce sarcinile electrice negative şi cele pozitive sunt asociate cu particule de mase atât de diferite? Sau oare trebuie să ne aşteptăm ca sarcini opuse şi egale să fie asociate unor particule egale şi opuse? – aceasta ca să fie satisfăcută şi presupusa simetrie universală.
Susţinătorii simetriei s-au bucurat atunci când în 1932 C.D. Anderson a descoperit electronul opus cu exact aceeaşi masă. După descoperirea electronului pozitiv, care a fost numit şi antielectron, catalogul antiparticulelor a crescut repede de cel al particulelor. De la antiparticule au urmat, firesc, antiatomii. De asemenea, antiparticulele ar putea compune toate elementele grele, mai corect spus, toate antielementele grele. Antielementele, până la uraniu, pot constitui o antimaterie, din care o antilume, incluzând, în principiu, o antiviaţă.
Totuşi, antimateria, în afara laboratoarelor, n-a fost întâlnită niciodată. Atomii care alcătuiesc pământul sunt compuşi din protoni, neutroni şi electroni, dar niciodată din antiparticulele acestora. Au apărut astfel inevitabilele întrebări: oare aşa stau lucrurile în întreg Universul, mai exact există o asimetrie între materie şi antimaterie în favoarea materiei? Dacă Universul ar fi compus în proporţii egale din materie şi antimaterie, acest lucru nu ar fi posibil, deoarece materia şi antimateria s-ar anihila reciproc.
Fizicianul O. Klein susţine că materia şi antimateria pot exista simultan în Univers şi pot fi ţinute separat prin stratul fierbinte care se formează între zonele de contact. Acest strat fierbinte despărţitor ar fi produs de reacţiile de anihilare între particulele şi antiparticulele care se întâlnesc la zona de separare.
Susţinătorii ipotezei coexistenţei materiei şi antimateriei în Universul nostru sunt preocupaţi de găsirea unor metode de identificare. Sunt două posibilităţi de identificare a antimateriei în spaţiu: prin descoperirea unor emsiiuni de radiaţii gamma ale zonei fierbinţi dintre o lume şi o antilume sau recepţionarea undelor radio pe care se presupune că le-ar emite zona fierbinte al anihilărilor reciproce dintre materie şi antimaterie.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
La începutul secolului XX, fizicienii au făcut o descoperire extrem de incomodă filosofilor şi cosmologilor, care erau convinşi că natura e guvernată de o simetrie universală. Fizicienii au găsit că în timp ce unitatea de sarcină electrică negativă era purtată de electron, unitatea de sarcină pozitivă er purtată de proton, o particulă de circa 1840 de ori mai grea decât electronul. Filosofii s-au întrebat: de ce sarcinile electrice negative şi cele pozitive sunt asociate cu particule de mase atât de diferite? Sau oare trebuie să ne aşteptăm ca sarcini opuse şi egale să fie asociate unor particule egale şi opuse? – aceasta ca să fie satisfăcută şi presupusa simetrie universală.
Comentariile sunt închise.