Un caz uluitor de acum peste 60 de ani ne arată că lumile paralele / alte dimensiuni există. În dimineaţa zilei de 16 iunie 1959, Gladys şi colega ei, Rosemary, ce lucrau ca surori medicale la un spital din Seattle, au vrut să coboare cu ascensorul în beci.
Însă, surpriză! Liftul, punându-se în mişcare, se deplasă în direcţia opusă, oprindu-se la ultimul etaj. Însă acolo nu părea a fi holul unui spital modern, femeile simţindu-se că s-au dus instantaneu în trecut. În holul în care trebuia să fie totul alb, pe jos se aflau covoare orientale. De asemenea, se mai găseau scaune vechi, cu spătare înalte, o vază decorativă din alamă şi nişte şezlonguri de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Femeile au rămas mască, neputând să le creadă ochilor ceea ce vedeau în faţă. Ele trăiau cu impresia că se află într-un hotel vechi de lux. Gladys ieşi din lift şi se duse pe hol. Toate uşile păreau a fi închise, însă uşile cu siguranţă că nu erau uşi de spital. Dând dovadă de prezenţă de spirit, Rosemary îşi apucă repede colega de braţ şi o conduse cu toată puterea înapoi, spre lift. În mod instinctiv, ea a simţit pericolul că au fost smulse dintr-o realitate în altă realitate care nu le aparţinea.
Deşi ambele femei foloseau în permanenţă liftul, nu li s-a mai întâmplat niciodată să aibă parte de un eveniment atât de ciudat. Dar, ce s-ar fi întâmplat dacă ambele femei ar fi părăsit liftul şi s-ar fi „cufundat” în realitatea fantomatică pentru mai mult timp? Ar fi devenit prizoniere, ar fi primit ele o nouă identitate?
Oricum, nu e singura povestire paranormală legată de un lift. Într-un articol din mai 2020 – Teribila poveste a unui american: “M-am urcat în lift și cred că am făcut o plimbare prin altă dimensiune”! Ce i s-a întâmplat? – vorbeam despre întâmplarea trăită de un american care, odată cu urcatul în lift, se pare că a ajuns în altă dimensiune / realitate.